Acachie Kavsokalivitul

Cuviosul Acachie Cavsocalivitul (Acachie cel Nou, în lume Anastasie) a fost monah și nevoitor grec din Muntele Athos, născut în anii 1630 la Golița, în Epir (după un izvor englez în ținutul Karditsa), și adormit la 12 aprilie 1730, în al nouăzeci și optulea an al vieții. A înnoit viața monahală la Cavsocalivia. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 12 aprilie și în a doua duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, în soborul tuturor cuvioșilor părinți athoniți.

Începuturile

S-⁠a născut în satul Golița, din părinți cucernici, și la botez a primit numele Anastasie. Tatăl a murit când băiatul era în adolescență, și ca să hrănească pe fratele mai mic și pe mama, Anastasie a trebuit să muncească, de aceea a rămas neștiutor de carte. Simțind dorința vieții de pustnic, în 1656, la vârsta de douăzeci și trei de ani, a plecat în ținutul Zagora, unde a intrat în mănăstirea Sfânta Treime Survia, de lângă satul Makrinița, întemeiată de Sfântul Dionisie al Olimpului. Mai târziu a fost tuns în monahism în această mănăstire, cu numele Acachie.

Athosul

Dorind o viață și mai aspră, s-⁠a mutat la Athos, unde, după câteva zile petrecute într-⁠o peșteră mică lângă schitul Sfânta Ana, a vrut să vadă și alte schituri și bătrâni cu înaltă nevoință. Lângă mănăstirea Grigoriu a întâlnit într-⁠o chilie doi nevoitori, la care a vrut să rămână un an ca să învețe lucrurile nevoinței și făcutul lingurilor. Apoi s-⁠a așezat la Cavsocalivia, într-⁠o chilie de lângă biserica Schimbării la Față, unde a trăit douăzeci de ani, hrănindu-⁠se numai cu pâine și cu fructe sălbatice, nu mai des decât o dată la trei zile. După aceea s-⁠a retras într-⁠o peșteră mică, în care se nevoise odinioară Sfântul Maxim Cavsocalivitul. Către anii 1660 s-⁠a mutat în partea de sud a Athosului și a viețuit ca pustnic în peștera Sfântului Maxim, lângă schitul Cavsocalivia. Acolo a avut multe vedenii dumnezeiești, în care l-⁠a vizitat Sfântul Maxim. A petrecut vreme și la mănăstirea Dionisiu și la schitul Pantocratorului.

A fost părinte duhovnicesc al noilor mucenici Roman (5 ianuarie), Pahomie (6 mai) și Nicodim (11 iulie), și a fost cercetat și de Pahomie Rusul. A trăit o asceză grea și se spune că mânca iarbă uscată, strivită cu o bucată de marmură, în loc de pâine. În anii bătrâneții a coborât de pe stâncile înalte într-⁠o peșteră de lângă schitul Cavsocalivia, care îi poartă azi numele. În 1725, Vasile Grigorovici-⁠Barski l-⁠a vizitat și a scris o povestire despre el.

Învățătura și adormirea

Reînnoind învățătura Cuviosului Simeon Noul Teolog, Sfântul Acachie îi învăța pe cei ce voiesc să-⁠L vadă pe Hristos în veșnicie să dobândească încă din această viață, prin pogorârea harului dumnezeiesc, o simțire duhovnicească, ca să privească cele duhovnicești tot așa de limpede ca lucrurile lumii materiale. Se spune că și-⁠a prevestit moartea cu puțin înainte, și a adormit la 12 aprilie 1730. Moaștele lui se păstrează la mănăstirea Dionisiu și la Cavsocalivia. La Cavsocalivia este și un izvor numit Agheasma Sfântului Acachie: s-⁠a găsit apă proaspătă acolo când Sfântul Acachie s-⁠a rugat, pe când un om săpa după ea.