Iuliu I

Iuliu I a fost episcopul Romei între 337 și 352. Biserica îl pomenește mai ales pentru că a primit la Roma și a sprijinit pe Sfântul Atanasie cel Mare și pe alți episcopi izgoniți de scaunele lor de partida ariană. Este socotit sfânt al Bisericii nedespărțite, iar pomenirea lui se face la 12 aprilie.

Alegerea

Era roman de neam. A fost ales la 6 februarie 337, după ce scaunul Romei rămăsese vacant vreme de patru luni, de la moartea papei Marcu. Se încheiase de curând domnia lui Constantin cel Mare, iar Biserica era zguduită de certurile care urmaseră Sinodului de la Niceea.

Sprijinul dat mărturisitorilor

Partida lui Eusebiu de Nicomidia îl depusese din nou pe Atanasie al Alexandriei la un sinod ținut la Antiohia, în 341, și trimisese soli la împăratul Constant și la Iuliu, ca să-⁠și justifice hotărârea. Iuliu s-⁠a arătat favorabil lui Atanasie și i-⁠a invitat ambele părți să-⁠și așeze pricina înaintea unui sinod prezidat de el, dar episcopii răsăriteni ariani au refuzat. Atanasie, izgonit a doua oară din Alexandria, a venit la Roma, iar sinodul de aici l-⁠a recunoscut ca episcop legiuit, în 342.

Iuliu a scris episcopilor din Răsărit o scrisoare, păstrată de Sfântul Atanasie, în care îi mustra că judecaseră fără să țină seama de obiceiul Bisericii, după care Roma trebuia înștiințată mai întâi. Scrisoarea este citată adesea ca una dintre cele dintâi mărturii despre pretenția Romei de a fi consultată în pricinile episcopilor. La stăruința lui s-⁠a ținut apoi Sinodul de la Sardica din Iliria. Episcopii răsăriteni, în număr de 76, s-⁠au retras repede la Filipopol și l-⁠au depus acolo pe Iuliu, laolaltă cu Atanasie. Cei circa trei sute de episcopi apuseni rămași au întărit hotărârile sinodului roman și au dat canoane de disciplină, între care interdicția mutării episcopilor de la un scaun la altul.

După moartea sa

A zidit mai multe biserici la Roma. S-⁠a mutat la Domnul la 12 aprilie 352 și i-⁠a urmat Liberiu. O scrisoare care îi atribuie stabilirea zilei de 25 decembrie pentru Nașterea Domnului este considerată de istorici falsă și nu poate fi folosită ca dovadă.