Sava de la Buzău

Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, numit și Sava Gotul, a fost un creștin got din valea Buzăului, mort ca martir în 372, în vremea prigoanei pornite de regele Atanaric. Este unul dintre cei dintâi sfinți cunoscuți cu numele din ținuturile de azi ale României. Biserica îl pomenește la 12 aprilie.

Viața S-⁠a născut în jurul anului 334, într-⁠un sat din valea râului Buzău, numit atunci Mousaios, într-⁠o familie creștină din neamul got al tervingilor. Povestirea mucenicirii spune că era un om cu credință dreaptă, evlavios, smerit, fără avere, înfrânat și statornic în post și rugăciune. Cânta în biserică, unde se pricepea foarte bine, și vorbea adevărul în așa fel încât cei închinători la idoli rămâneau fără răspuns. Unele izvoare spun că a fost botezat prin propovăduirea episcopului Wulfila. Alte izvoare observă că el nu era arian, ca mulți dintre goții creștinați de Wulfila, ci de credință dreaptă. Era apropiat de preotul Sansalas.

În jurul anului 369, regele Atanaric a pornit o prigoană împotriva creștinilor. Într-⁠un sat în care trăia Sava, slujbașii au cerut tuturor să mănânce din carnea jertfită idolilor. Unii păgâni, ca să-⁠și scape vecinii creștini, au dat carne nejertfită, dar Sava a arătat limpede că nu vrea să mănânce, iar sătenii l-⁠au izgonit. După un timp a fost lăsat să se întoarcă. Când a venit din nou căpetenia, sătenii au jurat că nu sunt creștini în sat, dar Sava a spus: „Să nu jure nimeni pentru mine. Sunt creștin”. Sătenii au zis atunci că e un om sărac și de nimic, iar căpetenia l-⁠a lăsat, spunând că nu poate nici să le facă bine, nici rău.

Mucenicia În 372, de Paști, Sava a sărbătorit cu preotul Sansalas. După trei zile, Atarid, fiul unui sub-⁠rege al lui Atanaric, a venit în sat să-⁠l prindă pe Sansalas. Sava a fost târât gol prin mărăcini, apoi legat de roata unui car și bătut. A doua zi i s-⁠a oferit din nou carne jertfită, dar a rămas neclintit. Un om din ceata lui Atarid, mâniat că Sava îl ocărâse pe Atarid, a azvârlit în el un pisălog ca pe o suliță, atât de tare, încât toți au crezut că a murit, dar nu l-⁠a lăsat nici o urmă. După povestirea mucenicirii, trupul său nu purta niciun semn al chinurilor în dimineața următoare.

Atarid a poruncit să fie aruncat în râu. Pe drumul spre apă a lăudat pe Dumnezeu și a mustrat închinarea la idoli a ostașilor, iar aceștia, socotindu-⁠l nebun, au vrut să-⁠l lase să plece. Dar Sava le-⁠a spus să-⁠și facă datoria, pentru că vede ce ei nu văd: pe sfinții care stau în slavă de cealaltă parte, venind să-⁠l primească. Atunci l-⁠au înecat, apăsându-⁠i o cracă pe gât. Un izvor grec adaugă că a fost spânzurat, dar mărturia scrisă cea mai veche arată că a murit înecat.

Moaștele și cinstirea Creștinii i-⁠au luat trupul și l-⁠au ascuns până l-⁠au putut trimite în Imperiul Roman, unde episcopul Ascholie al Tesalonicului l-⁠a primit. Sfântul Vasile cel Mare, care ceruse guvernatorului Scythiei Minor, Iunius Soranus, moaște de sfinți, a primit moaștele lui Sava la Cezareea Capadociei, în 373 sau 374, împreună cu o scrisoare a Bisericii din Gothia către Biserica din Capadocia. Scrisoarea, scrisă în greacă, este atribuită episcopului Bretanion al Tomisului. Vasile l-⁠a lăudat pe Sava ca pe un atlet al lui Hristos și mucenic al adevărului.

Povestirea „Pătimirea Sfântului Sava” este prețuită și de istorici, fiindcă arată o imagine rară a vieții satelor gotice. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 12 aprilie, iar în Biserica Rusă sărbătoarea cade la 15 aprilie.