Adalard de Corbie

Sfântul Cuvios Adalard de Corbie a fost egumen al mănăstirii Corbie din Picardia și văr al lui Carol cel Mare. S-⁠a născut în jurul anului 751 și a adormit la începutul lui ianuarie 827, în vârstă de șaptezeci și trei de ani.

Era nepot al lui Carol Martel și a primit o bună învățătură la școala palatină din Aachen, ajungând de tânăr conte al palatului. La douăzeci de ani a intrat în mănăstirea Corbie. A căutat o liniște mai adâncă la Monte Cassino, dar Carol cel Mare i-⁠a poruncit să se întoarcă la Corbie, unde a fost ales egumen, și l-⁠a făcut sfetnic al fiului său Pepin, regele Italiei.

În 817 împăratul Ludovic cel Pios, bănuindu-⁠l de simpatie pentru Bernard, fiul lui Pepin, l-⁠a surghiunit pe insula Noirmoutier. După șapte ani și-⁠a recunoscut greșeala și l-⁠a numit printre sfetnicii săi de frunte. Adalard a ridicat mai multe spitale și, împreună cu fratele său Wala, a întemeiat în 822 mănăstirea Corvey, „Corbie cel Nou”, în Westfalia. S-⁠a îmbolnăvit pe drumul de întoarcere de la Corvey spre Corbie, cu trei zile înainte de Crăciun, și a adormit în ziua de 1 ianuarie. Viața lui a fost scrisă la scurtă vreme de Pascasiu Radbert.

Este cinstit ca ocrotitor al multor biserici și orașe din Franța și de pe cursul inferior al Rinului. Este un sfânt al Bisericii nedespărțite, pomenit la 2 ianuarie (pe stil nou).