Silvestru

Sfântul Ierarh Silvestru a fost episcop al Romei între 314 și 335, în vremea împăratului Constantin cel Mare, când prigoanele s-⁠au sfârșit și Biserica a început să se rânduiască în libertate. Cu toate că istoria păstrează puține date sigure despre el, sinaxarul și tradiția l-⁠au făcut un păstor iubit, cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite.

Tinerețea și mărturisirea

După sinaxarul Bisericii Ortodoxe, s-⁠a născut la Roma din părinți creștini, Rufin și Iusta. Tatăl a murit curând, iar mama l-⁠a crescut. Preotul Quirin i-⁠a dat o educație aleasă. Ajuns bărbat, Silvestru primea străini și călători și îi slujea el însuși. În vreme de prigoană l-⁠a găzduit mai bine de un an pe episcopul mărturisitor Timotei al Antiohiei, care a adus mulți la Hristos. Când Timotei a fost prins și ucis din porunca prefectului Tarchiniu, Silvestru i-⁠a luat trupul în taină și l-⁠a îngropat. Pentru aceasta a fost judecat și, rămânând neclintit în credință, a fost aruncat în temniță. Prefectul a murit pe neașteptate după judecată, iar Silvestru a fost eliberat și a continuat să-⁠i propovăduiască pe păgâni.

Păstorirea

La treizeci de ani a fost hirotonit diacon, apoi preot de episcopul Marcelin (296 până în 304). După moartea episcopului Miltiade, în 314, a fost ales episcop al Romei. Sinaxarul spune că a îndemnat turma la o viață dreaptă și le-⁠a cerut preoților să nu se amestece în afaceri lumești. Era cunoscut ca bun cunoscător al Scripturii și apărător al credinței.

Pontificatul lui a mers în paralel cu domnia lui Constantin cel Mare. Conciliul de la Arles din 314, convocat de împărat, a osândit schisma donatistă. La Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din 325, Silvestru nu a putut merge din pricina vârstei și a trimis ca reprezentanți pe episcopul Osiu al Cordobei și pe doi preoți, Vitus și Vincențiu. În vremea lui s-⁠au ridicat mari biserici la Roma, între care Bazilica Lateran și Vechea Bazilică Sfântul Petru; Constantin i-⁠a dăruit și Palatul Lateran, locuința papilor multă vreme.

Dezbaterea cu iudeii

Sinaxarul pomenește și o dezbatere publică, la care ar fi fost de față Constantin și mama sa, Elena. Silvestru a vorbit pentru creștini, iar iudeii l-⁠au pus în față pe Zambri, în fruntea a o sută douăzeci de învățați. Din Scripturile Vechiului Testament, Silvestru a arătat că proorocii au vestit nașterea lui Hristos din Fecioară, patima și învierea Lui. Zambri a încercat vrăji, dar sfântul le-⁠a oprit chemând numele Domnului, și mulți iudei au cerut Botezul. Aceasta este o povestire a tradiției hagiografice, legată de Faptele lui Silvestru, scris cu caracter legendar, pe care istoricii nu o pot verifica.

Legende despre botezul lui Constantin

O tradiție mai târzie spune că Silvestru l-⁠a vindecat pe Constantin de lepră și l-⁠a botezat. Cercetătorii au respins această legendă, care se leagă și de falsul numit Donația lui Constantin, alcătuit în a doua jumătate a veacului al VIII-⁠lea. În realitate, după izvoare, împăratul s-⁠a botezat abia spre sfârșitul vieții.

Mutarea la Domnul

Sfântul Silvestru a trecut la Domnul pe 31 decembrie 335, în adânci bătrâneți. Lista numită Deposito episcoporum, din 354, arată că a fost înmormântat în catacomba Priscilei, pe via Salaria. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 2 ianuarie, iar în Apus ziua lui este 31 decembrie. Doxologia amintește și că i se atribuie rânduiala ca prima zi a săptămânii să fie numită Ziua Domnului, nu Ziua Soarelui.