Iuliana de la Lazarevo

Sfânta dreaptă Iuliana de la Lazarevo, numită și Iuliana din Murom (în jurul anilor 1530-1604), a fost o femeie căsătorită și mamă de familie care s-⁠a sfințit în mijlocul lumii, prin milostenie și răbdare. Viața ei este socotită un chip al creștinului din lume, care poate plăcea lui Dumnezeu nu numai în chilia monahală, ci și în familie, între grijile față de copii, soț și casnici.

S-⁠a născut în jurul anilor 1530, după unele izvoare la Moscova, după altele la Plosna, în familia de moșieri Nediurev. Tatăl ei, Ustim, era intendent al țarului Ivan cel Groaznic la Vladimir. Când avea șase ani i-⁠a murit mama, Stefanida, și a fost dată în grija bunicii din Murom. După moartea bunicii, la doisprezece ani, s-⁠a mutat în casa unei mătuși. La șaisprezece ani a fost măritată cu Gheorghe (Iuri) Vasilievici Osorin, stăpân al satului Lazarevo, lângă Murom.

A fost cunoscută pentru viața ei curată, pentru ajutorul dat săracilor și celor din închisori. Tradiția spune că dormea doar două ceasuri pe zi, pe scânduri, și își petrecea timpul în rugăciune, post și milostenie. În timpul marii foamete din vremea țarului Boris Godunov a vândut toată averea ca să cumpere pâine pentru cei lipsiți.

A trecut la Domnul la 10 ianuarie 1604 (după calendarul vechi, 2 ianuarie, adică 15 ianuarie pe stil nou), la Lazarevo. Povestea vieții ei a fost scrisă de fiul ei, Calistrat (Druzina) Osorin, în anii 1620 sau 1630, sub numele de „Povestea Iulianiei de la Lazarevo”; el a alcătuit probabil și o slujbă în cinstea ei.

Cinstirea ei a început după aflarea moaștelor sale nestricate, în 1614, despre care se spune că izvorau mir. Pe la 1649 erau însemnate douăzeci și una de minuni la mormântul ei. În prima jumătate a secolului al XVII-⁠lea cinstirea a fost locală, în ținutul Muromului și în câteva ținuturi apropiate. Ea s-⁠a răspândit și între credincioșii de rit vechi. În 1801 episcopul Xenofont al Vladimirului și Suzdalului a oprit slujbele de rugăciune către ea și către soțul ei, dar acestea au fost reluate în 1867-1868. Cinstirea în toată Biserica Rusă a venit în anii 1970, odată cu trecerea ei în soborul tuturor sfinților străluciți în pământul rusesc. În 1924 mormântul a fost deschis din ordinul autorităților sovietice, iar în raclă s-⁠au găsit numai fragmente de oase arse și un cuib de șoareci.

Sfânta este pomenită la 2 ianuarie pe stil vechi, precum și în soborul sfinților din Reazan și în cel al sfinților din Vladimir. În cinstea ei sunt ridicate capele la Lazarevo și la Bolșaia Glușița, iar Institutul din Murom are o biserică de casă cu hramul ei. O urmașă a ei, Iuliana Osorghin, a fost soția părintelui Alexandru Schmemann.