Bruno de Saxonia

Bruno de Saxonia (Brun, Braun) a fost duce al Saxoniei din 866 până la moartea sa, la 2 februarie 880, și face parte din dinastia ottoniană. A căzut în luptă împotriva vikingilor și este cinstit în Biserica Catolică ca sfânt și mucenic, între mucenicii de la Ebstorf. Este cinstit mai ales în Apus. Este pomenit la 2 februarie.

Viața Bruno era fiul cel mare al contelui saxon Liudolf și al Odei, din neamul Billungilor. Tatăl său stăpânea ținuturi întinse în Estfalia, de-⁠a lungul râului Leine, și întemeiase în 852 mănăstirea Brunshausen. După moartea lui Liudolf, în 866, Bruno i-⁠a luat locul; în 877 este pomenit ca ducele Saxoniei. Se poate ca, după cronicarul Widukind de Corvey, să fi stăpânit deja toată Saxonia. Înălțarea familiei se vede din faptul că sora lui, Liutgard, s-⁠a măritat în 874 cu Ludovic cel Tânăr, fiul regelui carolingian Ludovic Germanul. De atunci el este numit în Analele de la Fulda ducele și fratele reginei. Nu se știe nimic despre căsătoria sau copiii lui Bruno.

Bruno l-⁠a sprijinit pe cumnatul său Ludovic cel Tânăr în luptele cu unchiul acestuia, împăratul Carol cel Pleșuv. Ca mare comandant al saxonilor în vremea năvălirilor normande, a murit la 2 februarie 880, în ziua Întâmpinării Domnului, într-⁠o bătălie cu războinicii nordici, probabil o parte a danezilor din Marea Armată Păgână, lângă Lüneburg. Lupta de iarnă a fost o înfrângere grea: au căzut ducele Bruno, episcopii de Minden și de Hildesheim, doisprezece conți saxoni și alți nobili. După episcopul-⁠cronicar Thietmar de Merseburg, Bruno a murit într-⁠un râu umflat de ape, poate în timpul luptei sau al retragerii. L-⁠a urmat fratele său mai tânăr, Otto cel Ilustru, al cărui fiu, Henric Păsărarul, a ajuns în 919 rege al Franciei de Răsărit.

Cinstirea Biserica Catolică îl cinstește ca sfânt și mucenic la 2 februarie, între mucenicii de la Ebstorf. În jurul anului 1160 conții de Dannenberg au mutat o parte din moaștele lui la mănăstirea Ebstorf, lângă Uelzen, care din veacul al XIV-⁠lea a fost socotită locul bătăliei din 880 și a devenit un însemnat loc de pelerinaj. După tradiție, el este întemeietorul orașului Braunschweig și strămoșul contelui Bruno I, din neamul brunonilor. Înrudirea este însă nesigură: unele însemnări par să privească un margraf saxon mai vechi, Brun cel Tânăr, poate bunicul lui Bruno.