Aglaida din Roma

Sfânta Dreaptă Aglaida din Roma a fost o tânără romană bogată care, după o viață păcătoasă, s-⁠a pocăit și a ajuns cuvioasă. Se pomenește la 1 ianuarie, împreună cu Sfântul Mucenic Vonifatie din Tars. Numele ei nu este trecut în calendarul actual al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Aglaida era fiica lui Acachie, odinioară căpetenia cetății. Tânără și frumoasă, stăpână pe averi moștenite de la părinți și trăind liberă, fără soț legiuit, își petrecea zilele în păcat. Avea un rob credincios, Vonifatie, tânăr și el, care îi era chivernisitor al casei și al averilor, și cu el trăia în păcat. Amândoi simțeau mustrări de cuget și voiau să-⁠și spele păcatul. Domnul i-⁠a miluit și le-⁠a dat prilej să-⁠și curețe păcatele cu sângele și să-⁠și încheie viața păcătoasă cu pocăință.

Trimiterea după moaște

Aglaida a aflat că, dacă păstrezi în casă cu evlavie moaștele sfinților mucenici, prin rugăciunile lor mântuirea e mai ușoară, căci păcatele se micșorează și virtuțile se sălășluiesc. Era vremea unei prigoane cumplite în Răsărit. L-⁠a trimis pe Vonifatie cu mult aur, ca să aducă moaștele unui mucenic, care să-⁠i fie povățuitor și ocrotitor. La plecare, râzând, Vonifatie a întrebat: „Și dacă nu voi găsi moaște și voi pătimi eu însumi pentru Hristos, vei primi trupul meu cu cinste?”. Aglaida a luat cuvintele în serios și l-⁠a mustrat că, mergând la o lucrare sfântă, își îngăduie glume. Vonifatie s-⁠a gândit la cuvintele ei și, tot drumul, a fost cu luare-⁠aminte. A început să postească, să nu mănânce carne și să nu bea vin, și să se roage mult, ca să ajungă la frica lui Dumnezeu.

Mucenicia lui Vonifatie

Ajuns la Tars, în Cilicia, a lăsat însoțitorii la han și s-⁠a dus în piața cetății, unde erau chinuiți creștinii. Zguduit de priveliștea chinurilor cumplite și văzând fețele sfinților mucenici luminate de harul Domnului, s-⁠a repezit la ei, le-⁠a sărutat picioarele și le-⁠a cerut rugăciunile, ca să se învrednicească și el să pătimească împreună cu ei. Judecătorul l-⁠a întrebat cine este. Vonifatie a răspuns: „Sunt creștin” și a refuzat să jertfească idolilor. Au fost date numaidecât chinuri: l-⁠au bătut încât carnea îi cădea de pe oase, i-⁠au înfipt ace sub unghii și, în cele din urmă, i-⁠au turnat în gât cositor topit, dar prin puterea Domnului a rămas nevătămat. Mulțimea din jur s-⁠a revoltat, a aruncat cu pietre în judecător și s-⁠a repezit spre templul păgân să răstoarne idolii. A doua zi, judecătorul a poruncit ca mucenicul să fie aruncat într-⁠un cazan cu smoală clocotită, dar nici aceasta nu i-⁠a făcut vreun rău: un înger coborât din ceruri l-⁠a stropit, iar smoala s-⁠a vărsat din cazan, s-⁠a aprins și i-⁠a ars pe chinuitori. Atunci Vonifatie a fost osândit să i se taie capul cu sabia. Din rană au curs sânge și lapte; văzând această minune, vreo cinci sute cincizeci de oameni au crezut în Hristos.

Între timp, însoțitorii lui, după ce l-⁠au așteptat zadarnic două zile, au început să-⁠l caute, bănuind că a ales o petrecere ușuratică. Au aflat de la un martor cele întâmplate și au fost duși unde mai zăcea trupul tăiat. Cu lacrimi i-⁠au cerut iertare pentru gândurile lor neîngăduite și, după ce au răscumpărat cu bani mulți rămășițele mucenicului, le-⁠au adus la Roma.

Moaștele și pocăința Aglaidei

În ajunul sosirii lor, Aglaida a văzut în vis un înger, care i-⁠a poruncit să se pregătească să primească pe fostul ei rob, acum stăpân și ocrotitor, slujitor împreună cu îngerii. Aglaida a chemat clerici, a primit cu mare cinste cinstitele moaște și a zidit apoi, pe locul unde a fost îngropat, o biserică în numele sfântului mucenic și a așezat acolo moaștele, care s-⁠au slăvit prin multe minuni. Și-⁠a împărțit toată averea săracilor și s-⁠a retras la o mănăstire, unde a petrecut în pocăință optsprezece ani și a primit, încă din viață, darul alungării duhurilor necurate. A fost îngropată lângă mormântul mucenicului Vonifatie.