Vonifatie

Sfântul Mucenic Vonifatie (Bonifaciu) din Tars a fost, după povestirea tradițională, un roman, ucis pentru credința creștină la Tars, în Cilicia, la începutul veacului al IV-⁠lea (după unele izvoare în 307), unde plecase de la Roma ca să aducă stăpânei sale, Aglaida, moaște de mucenici. Povestea e în mare parte legendară.

Vonifatie era slujitor, administratorul casei bogatei romane Aglaida. Amândoi erau păgâni și trăiau în desfrâu; unele povestiri spun că erau amanți. Totuși el era milostiv cu săracii, primitor cu străinii și plin de milă față de cei aflați în nenorocire. Auzind de minuni petrecute prin moaștele mucenicilor, Aglaida a hotărât să-⁠l trimită la Răsărit după moaște. Vonifatie a plecat cu robi și cu mult aur, iar la despărțire a spus în glumă: „Dar dacă nu voi găsi niciun trup de mucenic și vei primi al meu, chinuit pentru Hristos, îl vei primi cu cinste?” Aglaida l-⁠a certat, spunând că nu e vremea glumelor, ci a cucerniciei. La Tars a ajuns pe piața unde erau chinuiți creștinii; a văzut douăzeci de sfinți în chinuri și, cuprins de pocăință, s-⁠a aruncat la picioarele lor, le-⁠a sărutat lanțurile și a mărturisit deschis că e creștin, refuzând să aducă jertfă idolilor. Judecătorul a poruncit să i se bage ace ascuțite sub unghii, apoi să i se toarne cositor topit în gură; după alte povestiri a fost aruncat într-⁠un cazan cu smoală, dar un înger l-⁠a răcorit și flăcările au ars pe unii dintre păgâni. În sfârșit a fost tăiat cu sabia. Robii lui l-⁠au căutat trei zile, au aflat de moartea lui și au răscumpărat trupul și capul cu cinci sute de monede de aur, au uns rămășițele cu miresme și le-⁠au dus la Roma.

Trupul său a fost moaștele care au ajuns la Aglaida, care s-⁠a făcut creștină. A zidit în amintirea lui o biserică, azi Santi Bonifacio e Alessio, pe dealul Aventin; apoi și-⁠a împărțit averea săracilor și a trăit într-⁠o mănăstire cincisprezece sau optsprezece ani și, se pare, a primit darul de a izgoni duhurile rele. În anul 972, papa Benedict al VII-⁠lea a dat biserica mitropolitului grec Sergiu al Damascului, iar mănăstirea de acolo a devenit vestită pentru obștea ei latină și greacă; moaștele au fost mutate în veacul al VII-⁠lea la bazilica Sant'Alessio. Este rugat împotriva beției. Biserica Ortodoxă îl pomenește împreună cu dreapta Aglaida la 19 decembrie; în Apus a fost pomenit la 14 mai, până când, în 1969, calendarul roman a lăsat la o parte numele lui, din pricina caracterului legendar al povestirii. Din pricina datei, el era unul dintre cei trei „sfinți de gheață”.