Grigentie al Omiriților

Sfântul Ierarh Grigentie, numit în tradiția slavă Grigorie, a fost arhiepiscop al Omiriților, poporul din sudul Arabiei cunoscut astăzi sub numele de Himiar, în veacul al VI-⁠lea. După Viața sa, a fost trimis de patriarhul Alexandriei la Zafar, capitala acestui regat, după ce regele creștin al Etiopiei a pus capăt prigoanei împotriva creștinilor de acolo. Biserica îl cinstește ca pe un făcător de minuni și ca pe luminătorul Omiriților, care a zidit biserici, a hirotonit preoți și a adus la credință iudei și păgâni.

Viața și istoria

Ceea ce se știe despre Sfântul Grigentie vine dintr-⁠o culegere de scrieri grecești alcătuită cel târziu în veacul al X-⁠lea, păstrată și într-⁠o traducere slavonă. Ea cuprinde Viața sfântului, o culegere de legi atribuite lui, numită „Legile Omiriților”, și o dispută cu un învățat iudeu pe nume Ervan. Cercetătorii socotesc că mare parte din aceste texte are caracter de legendă, dar că ultima parte a Vieții se sprijină pe izvoare istorice mai bune.

Numele Grigentie nu este cunoscut în afara acestor texte. Viața spune că l-⁠a primit de la un om sfânt din ținutul lui. Copiștii de mai târziu, nefamiliarizați cu numele, l-⁠au schimbat adesea în Grigorie, formă care apare în toate versiunile slavone și pe fresca ce îl înfățișează în mănăstirea Koutsovendis din Cipru, pictată între 1110 și 1118. Unii cercetători leagă numele de cel al Sfântului Grigorie de Agrigent, a cărui viață a fost un izvor important al autorului.

Nașterea și copilăria

După Viața sa, Grigentie s-⁠a născut la 6 decembrie, spre sfârșitul veacului al V-⁠lea, după unele socoteli pe la 481. Locul nașterii era orașul Lyplianes, în ținutul avarilor, identificat de cercetători cu Ljubljana de astăzi. După tradiția grecească și cea sârbă, era însă din Mediolan, adică Milano. Tatăl lui se numea Agapie, iar mama, după unele izvoare, Teodotia, după altele Eusebia.

La botez a primit numele unui înțelept care trăia pe un munte din apropiere. Încă din copilărie, spune tradiția, a fost plin de harul lui Dumnezeu și a avut darul vindecărilor. La șapte ani a început școala, iar la zece ani, căzut într-⁠un râu, a fost scăpat în chip minunat de la înec. S-⁠a retras apoi în pustie, unde un om sfânt l-⁠a învățat și i-⁠a vestit cele ce aveau să vină.

După moartea mamei sale a fost încredințat preotului care îl botezase, un om căsătorit, dar fără copii. Când barbarii au năvălit asupra orașului, locuitorii s-⁠au adăpostit în cetatea Korada, iar Grigentie, aflat la vie, a reușit să intre în cetate în timpul asediului. După retragerea năvălitorilor, un bătrân pe nume Nichita a tâlcuit un vis al mamei lui adoptive, spunând că băiatul va aduce la credință un popor împătrit.

Călătoriile în Italia și în Africa

Împreună cu omul sfânt din pustie, Grigentie a plecat apoi într-⁠o lungă călătorie. Viața îl duce prin Murano și Padova, unde episcopul Evloghie l-⁠a făcut citeț și diacon, apoi la Agrigent, în Sicilia, unde a fost găzduit de preotul Ștefan lângă biserica Maicii Domnului din afara zidurilor. Acolo o femeie i-⁠a vestit că va merge în Egipt și la Omiriți. Cercetătorii arată că ordinea și durata acestor drumuri nu se potrivesc cu geografia reală.

La Milano s-⁠a închinat la mormântul Sfântului Ambrozie și a început să-⁠i citească scrierile. Acolo a primit ca ucenic un băiat de paisprezece ani, Leon, care avea să ajungă mai târziu dregător și să fie ucis. La Cartagina a cunoscut o femeie care se prefăcea mută ca să scape de un om care voia s-⁠o ademenească, iar înaintea lui a vorbit limpede. Tot acolo a dat sfaturi duhovnicești unui tânăr trac, Potet, și l-⁠a îndemnat să se întoarcă la soția sa.

La Roma

La Roma a eliberat de chinul unui duh necurat o slujnică, Elisabeta. Viața spune că i s-⁠a arătat Sfântul Apostol Petru, care lipsise de la mormântul său pentru a-⁠i mângâia pe creștinii prigoniți din Negran, iar la mormântul Sfântului Apostol Pavel a văzut în extaz cum apostolul îi aduce omoforul arhieresc. Tradiția rusă spune că Sfinții Apostoli Petru și Pavel i-⁠au pus omoforul pe umeri, ca semn al slujirii ce-⁠l aștepta.

S-⁠a rugat în biserica Sfântului Mucenic Bonifatie, cu care avea să împartă ziua de prăznuire, și la mormântul Sfinților Bonifatie și Aglaida. Un pustnic pe nume Artados, care trăia pe un munte, i-⁠a vestit în amănunt viitorul în Egipt și la Omiriți, unde avea să aducă la credință patru neamuri: păgâni, iudei, omiriți și mauri. Viața spune că la Roma l-⁠a cunoscut și pe papa Felix al IV-⁠lea.

La Alexandria

Plecând din Augustopolis, Grigentie și omul sfânt au ajuns cu corabia la Alexandria. Acolo o slujnică l-⁠a întâmpinat pe nume și i-⁠a vestit că patriarhul îl va chema să fie arhiepiscop. A cercetat o mănăstire condusă de egumenul Epifanie și, prin rugăciunea lui, a izgonit un duh rău care arunca cu pietre într-⁠un monah, Cosma. Tradiția grecească spune că venise în Egipt în vremea împăratului Iustinian ca să se nevoiască.

Prigoana din Negran

În acea vreme, regele Himiarului, Dunaan, cunoscut în istorie drept Dhu Nuwas, trecuse la iudaism și, în 523, i-⁠a ucis cu cruzime pe creștinii din Negran, între care și pe căpetenia lor, Sfântul Areta. Împăratul Iustin I i-⁠a cerut regelui creștin al Etiopiei, Elesvoi, cunoscut și ca Caleb, să pornească împotriva lui. Elesvoi l-⁠a biruit pe Dunaan, a cucerit regatul și a readus acolo creștinismul.

Fiindcă iudeii nimiciseră toată ierarhia bisericească, Elesvoi a cerut patriarhului Alexandriei un episcop și clerici pentru bisericile din țară. Viața spune că patriarhul, după ce s-⁠a rugat, l-⁠a văzut în vis pe Sfântul Apostol Marcu, care i-⁠a arătat pe diaconul Grigentie. Patriarhul l-⁠a chemat, l-⁠a hirotonit preot și apoi arhiepiscop, iar tradiția sârbă spune că la hirotonie fața lui a strălucit ca focul și biserica s-⁠a umplut de bună mireasmă.

Arhiepiscop în Arabia

După hirotonie, Grigentie a plecat cu solii etiopieni. A stat o vreme în capitala Etiopiei, Aksum, apoi a trecut marea și a ajuns la Zafar și la Negran, unde l-⁠a întâlnit pe rege. A sfințit bisericile zidite de rege și a pus preoți în ele, la Negran, la Zafar, la Aden și în alte cetăți ale țării. Împreună cu Elesvoi a împodobit mormintele mucenicilor uciși de Dunaan și a ridicat o biserică în cinstea Sfântului Areta.

După treizeci și șase de luni de domnie acolo, Elesvoi a trebuit să se întoarcă în Etiopia, unde, după Viața sfântului, s-⁠a retras mai târziu într-⁠o mănăstire. La plecare i-⁠a dat lui Grigentie putere să aleagă un rege dintre fruntașii țării. După rugăciunea ierarhului a fost ales Avramie, cunoscut istoricilor ca Abraha, pe care Grigentie l-⁠a uns rege și pe lângă care a rămas sfetnic. La sfatul lui, Avramie a pus episcopi în toate cetățile.

Viața spune că atunci s-⁠a dat poruncă tuturor iudeilor nebotezați să primească botezul, sub amenințarea morții. Fruntașii lor s-⁠au adunat în taină, iar unul dintre ei, învățatul Ervan, a propus să ceară o dispută publică, în care să se vadă care credință este cea adevărată. Regele s-⁠a mâniat, dar Grigentie s-⁠a bucurat, spunând că e mai bine ca oamenii să primească credința de bunăvoie decât silit.

Disputa cu Ervan

După patruzeci de zile de pregătire, disputa s-⁠a ținut în cetatea Atara, în fața unei mulțimi de iudei și creștini. Ervan l-⁠a învinuit pe episcop că creștinii cred în trei dumnezei, iar Grigentie i-⁠a răspuns că ei cred într-⁠o singură dumnezeire în trei Persoane. Au vorbit despre corabia lui Noe, despre toiagul lui Moise și despre multe alte locuri din Scriptură, iar ierarhul și-⁠a sprijinit argumentele numai pe Vechiul Testament. Cea mai aprinsă parte a disputei a fost despre icoane, pe care Ervan le numea idoli.

Disputa a ținut mai multe zile. Ervan recunoștea că Grigentie este un om înțelept, iar înaintea ultimei zile le-⁠a mărturisit alor săi că l-⁠a văzut în vis pe Moise închinându-⁠se lui Iisus Hristos. Totuși a continuat să se împotrivească și, la sfârșit, i-⁠a cerut episcopului să-⁠i arate pe Dumnezeul său.

Grigentie s-⁠a rugat cu voce tare, chemând puterea Sfintei Cruci. Viața spune că pământul s-⁠a cutremurat, cerul s-⁠a deschis spre răsărit și Domnul Iisus Hristos s-⁠a arătat într-⁠un nor luminos, iar un glas a vestit că, pentru rugăciunea episcopului, Cel răstignit de părinții lor îi va vindeca. Iudeii au orbit de lumina cerească și l-⁠au rugat pe ierarh să-⁠i vindece. Au primit botezul și și-⁠au recăpătat vederea, iar Ervan a primit la botez numele Leon.

Legile Omiriților

Tradiția îi atribuie Sfântului Grigentie și o culegere de legi pentru cetatea Negranului. Ele privesc morala și familia, robia, munca, viața socială, chiriile, dregătorii, vrăjitoria, jurământul mincinos, furtul și dreptul de azil al bisericilor. Pedepsele sunt foarte aspre, dar legile opresc lovirea soției și cruzimea față de animale, lucru neobișnuit pentru dreptul bizantin.

Cercetătorii nu sunt de acord asupra vechimii lor. Unii le socotesc o alcătuire mai târzie, alții, ca Nina Pigulevskaia și Irfan Shahîd, au apărat o origine din veacul al VI-⁠lea, iar alții cred că păstrează măcar unele amintiri autentice din Arabia de dinaintea islamului. Disputa cu Ervan a fost partea cea mai citită a scrierilor despre Sfântul Grigentie și a circulat singură până în vremurile moderne.

Trecerea la Domnul și cinstirea

Sfântul Grigentie a păstorit Biserica Omiriților vreme de treizeci de ani, ajutându-⁠l pe regele Avramie să zidească biserici. La puțin timp după moartea lui Avramie și urcarea pe tron a fiului acestuia, Grigentie a trecut la Domnul la 19 decembrie, după tradiție în anul 552. A fost îngropat în biserica cea mare a cetății.

Sfântul Ierarh Grigentie este pomenit la 19 decembrie (1 ianuarie pe stil nou), zi trecută și în Sinaxarul Bisericii din Constantinopol. Scrierile despre el au fost păstrate și citite în mănăstirile Sfântului Munte, iar în veacul al XIX-⁠lea doi monahi athoniți, unul de la Vatoped și altul de la Schitul Sfânta Ana, i-⁠au purtat numele.