Ilie Muromețul

Cuviosul Ilie de la Peșteri, numit și Ilie Muromețul, a fost monah al Lavrei Peșterilor din Kiev, în secolul al XII-⁠lea. După tradiție, înainte de călugărie a fost un războinic puternic, numit Ciobotok, venit din satul Karacearovo, de lângă orașul Murom. Unii cercetători îl socotesc posibil prototip al eroului epic Ilia Muromeț din bilinele rusești. Despre viața lui se știe foarte puțin, dar moaștele sale, păstrate în Peșterile Apropiate din Kiev, au fost cercetate științific și arată un om de statură mare, cu semne de boală și de rană mortală. Biserica îl pomenește la 19 decembrie și în Soborul cuvioșilor Părinți din Peșterile Apropiate.

Ce se știe despre el

Date sigure despre viața Cuviosului Ilie s-⁠au păstrat foarte puține. Faptul că Patericul Peșterilor nu are o viață a lui arată că a petrecut în monahism puțin timp. Se presupune că tunderea lui a avut loc în vremea egumeniei Cuviosului Policarp al Peșterilor (1164-1182) și că a adormit în jurul anului 1188. O tradiție mai nouă spune că, înainte de tundere, a fost ostaș în ceata cneazului Vladimir Monomahul, vestit pentru faptele de arme și pentru o putere neobișnuită, pe care o folosea doar împotriva dușmanilor Patriei, ca să apere oamenii și să restabilească dreptatea. După o rană grea căpătată într-⁠o luptă cu cumanii, ascultând de chemarea sufletului, a devenit monah la Lavra Peșterilor și a făgăduit să nu mai ia niciodată arma în mână. Dar când mănăstirea a fost primejduită de năvălitori, și-⁠a călcat legământul, a luat sabia ca să apere mănăstirea și frații și a primit o rană de moarte în piept. Cuviosul, cu o rană fără vindecare, a adormit în mănăstire, în Peșterile Sfântului Antonie.

Prima știre scrisă despre el este din anii 1630. În lucrarea „Teraturghima” a istoricului bisericesc Atanasie Kalnofoiski, tipărită în limba poloneză la tipografia Lavrei în 1638, se pomenește un viteaz numit Ciobotko, ale cărui moaște se păstrau în Peștera Sfântului Antonie, și că acest monah, numit Ilie Muromeț, a trăit în mănăstire cu 450 de ani mai înainte, adică în 1188. În 1594, ambasadorul împăratului german, Erich Lassota, a scris în însemnările sale despre mormânt și moaște. Tradiția ortodoxă veche așază viața lui în secolul al XII-⁠lea, iar cercetătorii datează îngroparea în secolele XI-⁠XII. În Enciclopedia teologică ortodoxă este numit „Ilie Ciobotok”. A fost canonizat în 1643 odată cu alți șaizeci și nouă de cuvioși ai Lavrei Peșterilor.

Eroul din bilină sau sfântul din Lavră?

Descrierile vieții monahului de la Peșteri se împletesc în multe locuri, cu știință sau fără, cu cele ale eroului din bilină, cu același nume. Porecla „Muromeț” a făcut pe unii istorici să spună că era din Murom sau din Morovisk. Se poate ca porecla să-⁠i fi fost dată mai târziu, din pricina aceluiași nume cu eroul epic. Anumite trăsături ale eroului lumesc au fost atribuite Cuviosului Ilie. Unii istorici din secolul al XIX-⁠lea au socotit că patria lui ar fi putut fi Karacev sau Morovsk. După legendă, Ciobotok era viteaz și purta porecla din ziua în care s-⁠a apărat de dușmani cu un ciobot, adică cu o cizmă.

La Murom există numeroase povestiri despre Ilie. Se spune că urmașii lui sunt muromenii Gușcin, cu putere mare moștenită, iar unuia dintre ei, care a trăit la sfârșitul secolului al XIX-⁠lea, i s-⁠a interzis chiar să ia parte la luptele cu pumnii. Se socotește că izba lui Ilie a stat acolo în Karacearovo (azi parte din Murom) unde se află casa unuia dintre Gușcin. Alături este biserica Sfintei Treimi, pe care Ilie, după povestire, a zidit-⁠o el însuși, târând din râu trunchiuri de stejar.

Moaștele

În 1988, o comisie interdepartamentală a Ministerului Sănătății al RSS Ucrainene a cercetat moaștele Cuviosului Ilie. Cercetarea, făcută cu ajutorul mai multor catedre ale Institutului medical din Kiev și al Institutului de geologie, a durat trei ani. Rămășițele au fost datate în secolul al XII-⁠lea. Ele arată un om înalt, de circa 177 cm, înălțime mare pentru Evul Mediu, de statură robustă, cu mușchi foarte dezvoltați și forță fizică neobișnuită, murit la 40-45 de ani. Radiografiile au arătat semne de acromegalie și de o boală rară a coloanei, care poate îngreuna mersul, ceea ce poate da o bază reală povestirii despre treizeci și trei de ani petrecuți pe cuptor. Oasele craniului sunt neobișnuit de groase, încheieturile mâinii și claviculele mult mai mari decât la oamenii obișnuiți, iar oasele arată urmele mai multor fracturi.

Cauza morții, după cercetători, a fost o rană mare și adâncă în regiunea inimii, produsă probabil de un topor cu două mâini sau de o suliță. Pe lângă rana din partea stângă a pieptului, trupul are o rană adâncă și rotundă pe brațul stâng, ca și cum monahul și-⁠ar fi acoperit pieptul cu mâna, iar lovitura ar fi trecut prin ea până la inimă. Data morții nu a putut fi stabilită, dar este din a doua jumătate a secolului al XII-⁠lea. Așa încât părerea că Ilie ar fi slujit lui Vladimir Monomahul, mort în 1125, nu stă în picioare. Cercetătorii presupun că a primit rana de moarte în ianuarie 1203, când Kievul și Lavra au fost jefuite de oastea ruso-⁠cumană a cneazului Rurik Rostislavici, împreună cu Olgovicii.

Moaștele Cuviosului sunt așezate în poziție de rugăciune, cu degetele mâinii drepte împreunate în semnul crucii, cu două degete. Pentru adversarii reformelor lui Nicon, acesta a fost un argument pentru vechiul semn al crucii cu două degete. Preotul Ioan Lukianov, trecând prin Kiev în drum spre Ierusalim, în 1711, a scris că a văzut în peștera Sfântului Antonie sfinții în trupuri neputrezite, ca și cum ar fi vii, și l-⁠a văzut pe „vitezul ostaș Ilie Muromeț”, în neputrezire, sub un acoperământ de aur, cu mâna stângă străpunsă de suliță, cu rana vizibilă, iar mâna dreaptă în semnul crucii. O parte din moaște, degetul mijlociu al mâinii stângi, se află la mănăstirea Schimbării la Față din Murom. Restul moaștelor se află în Peșterile Apropiate ale Lavrei.

Cinstirea

Cinstirea locală a început la sfârșitul secolului al XVII-⁠lea, când arhimandritul Varlaam (Iasinski) al Peșterilor a rânduit prăznuirea Soborului cuvioșilor Părinți din Peșterile Apropiate. Cinstirea în toată Biserica a început după încuviințarea Sfântului Sinod din a doua jumătate a secolului al XVIII-⁠lea, de a înscrie în calendarele obștești numele mai multor sfinți kieveni. În fiecare an, în ziua pomenirii, 19 decembrie, în zorii zilei se face lângă moaștele lui o slujbă, în care racla se deschide și credincioșii pot atinge mâna dreaptă a sfântului, care, spune tradiția, este mereu caldă. Cuviosul Ilie este socotit ocrotitorul Trupelor de rachete strategice și al Serviciului de grăniceri ale Rusiei. În cinstea lui s-⁠au sfințit mai multe biserici, între care una în așezarea Vlasiha, lângă Moscova, și una la Dnipro, în Ucraina. În 2018 i s-⁠a ridicat un monument la Rubțovsk.