Aidan de la Ferns

Sfântul Máedóc din Ferns, numit și Aidan, Madoc sau Mogue, a fost un sfânt irlandez, întâiul episcop de Ferns, în comitatul Wexford, și întemeietorul a treizeci de biserici. A adormit la 31 ianuarie 632 și este pomenit în aceeași zi.

Aed s-⁠a născut în jurul anului 558, la Inisbrefny, o insulă din lacul Templeport, în comitatul Cavan. În izvoarele galeze, Aeddan este fiul lui Gildas sau al lui Aneurin, fiii lui Caw, regele Strathclyde-⁠ului; izvoarele irlandeze îl arată fiul lui Sedna, căpetenie din Connacht, și al Eithnei, văr primar al Sfântului Dallán Forgaill. Din aceste obârșii deosebite, din lucrarea lui în Țara Galilor, din întinderea neobișnuită a lucrării lui și din cele două date ale morții, unii cercetători, ca Sabine Baring-⁠Gould, au socotit că povestirile despre Maedoc îmbină doi Aed diferiți, unul galez și unul irlandez, care au fost episcopi de Ferns la o generație distanță unul de altul.

Legenda irlandeză spune că „clopotul Sfântului Mogue” i-⁠a fost dat pruncului la naștere de Sfântul Caillín. Când nu s-⁠a găsit corabie ca să-⁠l treacă pe prunc peste lac, unde îl aștepta Caillín ca să-⁠l boteze, Aidan a fost purtat pe apă până la țărm pe o lespede de piatră. Se spune că cristelnița de la biserica Sfântul Mogue din Bawnboy este făcută dintr-⁠o parte din acea piatră. Tânăr, a fost ostatic al lui Ainmuire, mare rege al Irlandei. Ainmire a fost atât de mișcat de el, încât i-⁠a spus că poate să rămână sau să plece. Aidan a spus că va pleca numai dacă vor fi eliberați și ceilalți ostatici, și regele i-⁠a lăsat pe toți să se întoarcă acasă. A învățat la marea școală a Sfântului Finnian de la mănăstirea Clonard, unde s-⁠a împrietenit cu Molaise, care avea să întemeieze mănăstirea din insula Devenish. Mulți au început să vină la tânărul care voia să-⁠i fie ucenici, dar el a fugit din Irlanda în Țara Galilor ca să învețe la Sfântul David. Legendele galeze povestesc despre creșterea lui la David și despre încercările intendentului lui David de a-⁠l ucide. Potrivit lor, a stârpit, împreună cu Sfântul Cadoc, o armată de sași sau irlandezi, rostogolind pietre peste tabăra lor într-⁠o vale îngustă. A fost trecut în triadele galeze printre cei trei ucenici cei mai credincioși ai lui David.

S-⁠a întors în Irlanda în 570, debarcând pe coasta Wexford-⁠ului cu stupi de albine, despre care aflase că sunt rare pe insulă. A ajuns când niște localnici jefuiau un grup de străini, iar răspunsul lui prompt a impresionat căpetenia locului, care i-⁠a dăruit pământ pentru așezări monahale. S-⁠a așezat apoi la Brentrocht, în Leinster. Se spune că a postit șapte ani, mâncând în acest timp numai pâine de orz cu apă. Regele Brandubh al Leinsterului i-⁠a dăruit Ferns-⁠ul, unde a întemeiat o mănăstire. Prin înrâurirea regelui, a fost convocat un sinod la care Ferns a fost nu doar făcut episcopie, ci episcopului Aedan i s-⁠a dat o întâietate nominală asupra celorlalți episcopi din Leinster, ca episcop-⁠șef.

Era cunoscut pentru bunătate și ospitalitate: într-⁠o împrejurare, văzându-⁠i istoviți de drum, a îngăduit ca unei delegații de episcopi britanici să li se dea carne de vită în Postul Mare și i-⁠a lăsat să se scuze spunând că vaca tăiată e doar „lapte și legume în formă concentrată”. În alta, a fost împins într-⁠un lac ca să se vadă dacă își va pierde răbdarea; când și-⁠a revenit cu blândețe, cel care l-⁠a împins s-⁠a mărturisit și i-⁠a cerut iertare. A murit la 31 ianuarie 632, pe malul lacului Melvin, în comitatul Leitrim. Moaștele lui sunt revendicate de biserica Sfântul Edan din Ferns, al cărei mormânt de piatră se află în catedrală, iar rămășițele în cripta catedralei vechi. Racla lui, Breac Maodhóg, din veacul al IX-⁠lea, este un exemplu de relicvariu medieval timpuriu; era folosită adesea ca obiect sfânt pe care se făceau jurăminte obligatorii și se păstrează la Muzeul Național.