Marcela din Roma

Sfânta cuvioasa Marcela din Roma a fost o nevoitoare creștină din aristocrația romană a veacului al IV-⁠lea, care și-⁠a deschis casa de pe Aventin ca loc de rugăciune și de studiu al Scripturii pentru femei. A murit în 410, în urma bătăilor îndurate la cucerirea Romei de către goți. Este cinstită de Biserica Ortodoxă și de cea Catolică, iar pomenirea ei este la 31 ianuarie.

Familia și hotărârea de a se închina lui Dumnezeu

S-⁠a născut între 325 și 335, într-⁠o familie nobilă care locuia într-⁠un palat pe dealul Aventin. A crescut în Roma sub influența mamei sale, Albina, o femeie învățată, bogată și milostivă. Era încă un copil când episcopul Atanasie al Alexandriei, aflat în surghiun, a vizitat Roma, în anii 340-343, iar mai târziu a întâlnit și pe Petru al II-⁠lea al Alexandriei, ceea ce a aprins în ea dorința de viață monahală. După cum se știe, fusese măritată, dar a rămas văduvă după doar câteva luni de căsnicie. A refuzat cererea în căsătorie a consulului Cerealis, hotărâtă să se închine lui Dumnezeu, să citească Scripturile, să se roage, să cerceteze bisericile apostolilor și ale mucenicilor și să trăiască în înfrânare, fără vin și carne.

Casa de pe Aventin

Palatul ei a ajuns un loc de activitate creștină. Împreună cu mama sa, Marcela a alcătuit în casă o obște de femei, după pilda monahismului răsăritean, din care au făcut parte, între alții, Paula, Lea, Fabiola și Eustochia. Tradiția spune că locuința se afla aproape de locul unde se înalță azi Santa Sabina și că a devenit adăpost pentru pelerini obosiți și pentru săraci. Lea, o altă văduvă bogată, sprijinea casa.

În 382 papa Damas l-⁠a chemat la Roma pe fericitul Ieronim, care a locuit un timp în casa ospitalieră a Marcelei și a ținut citiri și lecții pentru obștea ei. Marcela a luat lecții de filologie, de tâlcuire a Scripturii și de catehizare. În casa ei a cunoscut Ieronim pe Paula. Când Paula și fiica ei Eustochia au plecat în Țara Sfântă, i-⁠au cerut Marcelei să li se alăture, dar ea a rămas în Roma, ca să poarte de grijă obștii ei, și s-⁠a mutat, împreună cu ucenica ei Principia, într-⁠o casă mai mică de pe Aventin. După plecarea lui Ieronim, preoții Romei o întrebau pe ea de lămuriri asupra textelor biblice, iar ea a luat parte și la discuțiile publice din vremea controversei origeniste.

Ieronim i-⁠a scris multe scrisori, între care cele numerotate 23, 25, 26, 29, 34 și 127, și aproape o treime din scrisorile lui păstrate sunt adresate femeilor. Aflăm despre Marcela mai ales din ele, în cea mai mare măsură din scrisoarea 127 către Principia. Ea nu se sfia să critice părerile lui și îi vorbea ca un egal.

Sfârșitul

La 24 august 410, când goții lui Alaric au cucerit Roma, ostașii au căutat în casa ei comori, pe care le credeau ascunse, deși ea le împărțise de mult săracilor. Marcela, în vârstă de optzeci și cinci de ani, a fost bătută și biciuită. Alți ostași, care aveau oarecare respect pentru cele sfinte, au dus-⁠o pe ea și pe Principia la bazilica Sfântul Pavel din afara zidurilor, una dintre cele pe care Alaric le hotărâse loc de scăpare. Marcela a murit după câteva zile, în brațele Principiei, în urma rănilor, cum a povestit Ieronim în scrisoarea către aceasta.

Ea a fost trecută în Martirologiul Roman, poate pentru că nu a trăit mult după ce a fost biciuită. Pomenirea ei este la 31 ianuarie.