Iuliu din Novara

Sfântul Iuliu din Novara, numit și Iuliu din Egina sau Iuliu de pe insula Orta, a fost un preot misionar în nordul Italiei, mort în anul 401 (după unele însemnări 390). Cultul lui se concentrează la lacul Orta, în ținutul înalt al Novarei, mai ales pe insula care-⁠i poartă numele cel puțin din secolul al VIII-⁠lea, Isola San Giulio, unde moaștele lui presupuse sunt păstrate în cripta („scurolo”) unei bazilici închinate lui. Este pomenit la 31 ianuarie, iar Biserica Ortodoxă Sârbă îl pomenește împreună cu Iulian la 21 iunie, după calendarul vechi (4 iulie după cel nou).

Se cunosc puține fapte despre viața lui. Cea mai veche Viață, din secolul al VIII-⁠lea sau mai târziu, e pe jumătate legendă, pe jumătate istorie, și povestește viața lui împletită cu a fratelui său Iulian (Giuliano), diacon. Numele lor sunt atât de asemănătoare încât s-⁠a crezut că ar fi aceeași persoană, dar descoperiri arheologice recente, făcute în fosta biserică parohială San Lorenzo din Gozzano, arată că au existat amândoi. Martirologiul Roman îl pomenește doar pe Iuliu. S-⁠a spus că numele lui era rostit în ritul ambrozian în secolele V-⁠VI, dar s-⁠a susținut și că acel Iuliu este papa Iuliu I. Iuliu și Iulian ar fi putut fi greci, veniți la Roma înainte de a se așeza la lacul Orta. Izvoarele ruse spun că erau de pe insula Egina, iar cel sârb, din ținutul grecesc Mirmidonia. Legenda lor spune că au fost crescuți în credința creștină de părinți, cu făgăduința de a trăi totdeauna în feciorie și de a sluji Biserica: Iuliu a fost preot, iar Iulian diacon. De la împăratul Teodosie (cel Mare după un izvor, cel Tânăr după altul) ar fi primit porunca, ori îngăduința, să dărâme altarele păgâne și crângurile sfinte și să zidească biserici creștine în tot imperiul. După tradiția lor, au zidit o sută de biserici. A nouăzeci și noua, la Gozzano, a fost închinată Sfântului Laurențiu, iar Iulian a fost îngropat acolo. A suta a fost zidită de Iuliu pe insula care-⁠i poartă numele și a închinat-⁠o Sfinților Petru și Pavel. Ca doi apostoli, frații au adus mulți necredincioși la creștinism în Răsăritul și Apusul imperiului. După izvorul sârb, au murit în apropiere de Milano, iar locuitorii Milanului îl cheamă în ajutor pe Sfântul Iuliu împotriva lupilor.