Alexandru de la Voci

Cuviosul Alexandru de la Voci (Alexandru de la Galici) a fost egumen rus din a doua jumătate a veacului al XIV-⁠lea și prima pătrime a celui de-⁠al XV-⁠lea. Este sfânt al Bisericii Ruse, cinstit între cuvioși. Pomenirea lui este, după calendarul vechi, la 23 ianuarie, în Soborul Sfinților din Kostroma, și la 30 august.

Alexandru este socotit întemeietorul mănăstirii Schimbării la Față de la vărsarea râului Veksa în râul Voci. Cele dintâi mărturii scrise despre mănăstire sunt din 1533, când Alexandru era deja mort. Nu s-⁠au păstrat știri despre viața lui; câteva scurte știri se cunosc din slujba lui, scrisă în veacul al XVI-⁠lea. Ea spune că Alexandru a primit tunderea la mănăstirea Învierii din Soligalici și că a fost „tovarăș de vorbă” al Cuviosului Avraamie de la Galici.

Vremea exactă a canonizării lui Alexandru nu se cunoaște; cinstirea locală a început de la sfârșitul veacului al XVI-⁠lea, când i s-⁠a alcătuit slujba. În felurite hrisoave din veacul al XVII-⁠lea Alexandru este numit „sfânt”, „cuvios” și „făcător de minuni”. Vechile icoane ale lui nu s-⁠au păstrat; o descriere din veacul al XVIII-⁠lea spune că „chipul lui, într-⁠o încăpere de piatră, este ca al lui Zosima de la Soloveț, cu barba mai îngustă, în veșminte monahale, cu schima pe umeri”.

Moaștele Cuviosului Alexandru se aflau sub pământ în mănăstirea întemeiată de el. În 1764 mănăstirea a fost desființată și a fost făcută biserică parohială. Catedrala Schimbării la Față, ridicată peste mormântul lui, a fost închisă în anii 1930 și apoi dărâmată, dar moaștele sfântului nu au fost descoperite. Cinstirea locală a lui Alexandru de la Voci a încetat, din pricini necunoscute, în anii 1830. În 1981 canonizarea lui a fost întărită prin trecerea numelui său în Soborul Sfinților din Kostroma, pentru cinstire în toată Biserica.