Ascholie al Salonicului

Sfântul Ascholie a fost episcop al Salonicului din 379 până la moartea sa, în 383 sau 384. A fost un ierarh al dreptei credințe pe vremea când creștinismul niceean devenea religie a imperiului și a botezat pe împăratul Teodosie cel Mare. Este pomenit la 23 ianuarie. Din scrisul lui nu s-⁠a păstrat nimic, iar viața lui se cunoaște din scrisorile și scrierile contemporanilor.

Izvoarele și obârșia

Despre Ascholie vorbesc Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ambrozie al Milanului, papa Inocențiu, istoricii Socrate Scolasticul, Sozomen și Teodorit al Cirului, precum și scrisorile papei Damas către el și ale lui Ambrozie către credincioșii din Salonic. Vasile a scris despre el în scrisorile 154 și 164. Se credea odinioară că și scrisoarea 165 a lui Vasile i-⁠a fost trimisă lui, dar azi se socotește că a fost trimisă unui anume Iuliu Saron, duce al Sciției. Pe temeiul acelei scrisori, tradiția îl socotea originar din Cezareea Capadociei. Istoricul Orest Tafrali, sprijinit pe Louis Petit, îl socotește din Ahaia, căci, după Ambrozie, Ascholie fusese acolo monah din tinerețe.

Episcopul

Izvoarele nu se înțeleg asupra felului în care a ajuns episcop: unele spun că a fost ales în jurul anului 379 de locuitorii Salonicului și ai întregii Macedonii, iar altele că papa Damas l-⁠a așezat în scaun, ca să păstreze influența romană în fața expansiunii episcopului Constantinopolului. Un izvor bulgar spune că a fost ales ca să aducă pacea în cetate și în Macedonia și că a lucrat în Salonic și înainte de a fi episcop. Păstorirea lui a căzut într-⁠o vreme în care ereziile creșteau, cele ale arienilor, macedonenilor, apolinariștilor și altora. Ascholie a fost strict ortodox, iar lucrarea lui a întărit dreapta credință în imperiu. A fost totodată vremea năvălirilor barbare.

Pe vremea războiului cu goții se afla la Salonic împăratul Teodosie, care comanda oștile romane și a ajuns sub influența duhovnicească a lui Ascholie, apărător al credinței de la Niceea. La începutul lui 380 Teodosie s-⁠a îmbolnăvit greu și, după obiceiul vremii, a fost botezat de Ascholie. La 28 februarie 380 a dat edictul de la Salonic, care poruncea tuturor supușilor imperiului să mărturisească credința de la Niceea, ea ajungând astfel religia imperiului.

Sinodul și sfârșitul

Ascholie nu a luat la început parte la Sinodul al Doilea Ecumenic, adunat la Constantinopol îndată după edict, dar după moartea lui Meletie al Antiohiei și alegerea Sfântului Grigorie Teologul ca președinte, a fost printre cei cinci episcopi de frunte ai sinodului. Alte izvoare spun că a fost prezent la sinod și că acolo au fost respinse pretențiile lui Maxim Cinicul la scaunul Constantinopolului. În vremea lui, capitala provinciei Illyricum de Răsărit a fost mutată de la Sirmium la Salonic, iar demnitatea lui a crescut până la aceea de vicar al episcopului Romei, titlu pe care Damas îl dă urmașului său, Anisie.

A murit în 383 sau 384. Sfântul Ambrozie îl numește stâlp al credinței, al harului și al sfințeniei, iar Sfântul Vasile cel Mare îl numește lumină a Bisericii. Biserica îl pomenește la 23 ianuarie.