Alexandru Petropavlovski

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Petropavlovski (1884-1937) a fost preot în regiunea Iaroslavl și a fost împușcat la 17 noiembrie 1937. Se pomenește la 17 noiembrie, la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici, și la 5 iunie, cu sfinții din Rostov și Iaroslavl. A fost trecut în rândul sfinților în anul 2000.

Alexandru Vasilievici Petropavlovski s-⁠a născut într-⁠o familie de nobili; tatăl lui fusese secretar de colegiu la guvernământul din Iaroslavl. Și-⁠a pierdut devreme tatăl; din copilărie a cântat în corul bisericii, ceea ce i-⁠a hotărât calea vieții. A terminat școala orășenească și a intrat la seminarul din Iaroslavl, apoi a slujit ca citeț și diacon în satul Rîbnița, la patruzeci de kilometri de Iaroslavl. În 1929 a fost hirotonit preot, iar în iarna lui 1930 numit la biserica din satul Breitovo, unde s-⁠a mutat familia lui, cu patru copii.

Lucrătorii OGPU au confiscat aproape toată averea familiei, inclusiv hainele și așternuturile; au luat chiar pătura în care era înfășat un prunc de o lună. În casă a rămas doar un taburet și o mare bibliotecă moștenită; dormeau pe podeaua rece, și curând copiii s-⁠au îmbolnăvit de pneumonie. Medicii au refuzat să-⁠i îngrijească, iar doi copii, de trei și de șase ani, au murit de Paști. Spun martorii că Utrenia Paștilor părintele Alexandru a slujit-⁠o cu lacrimi în ochi. La mijlocul anilor treizeci a fost mutat la biserica Arhanghelului Mihail din satul Prozorovo, unde familia a trăit tot în mare lipsă și a fost mereu strâmtorată de autorități: în Prozorovo au trebuit să schimbe treisprezece locuințe.

Părintele era cărturar, smerit și milostiv, gata să-⁠și dea ultimul bun celor în nevoie. Nu s-⁠a lăsat înduplecat de fratele său comunist și de alte rude, care îl rugau să lepede preoția ca să-⁠și salveze familia, ci le spunea: „Dacă nu vom avea cler, nu va fi cine să lupte pentru dreptate și curăția sufletelor oamenilor, cine să învețe poporul binele și dreptatea, și oamenii se vor cufunda în păcate și în neștiință, vor pierde cu totul hărnicia, nu se vor mai iubi și respecta unii pe alții, iar societatea va fi zdruncinată de rău, de frică și de neînduplecare. Aceasta mă face să-⁠mi port crucea până la capăt, fără să mă gândesc la urmări”. Presimțind moartea de mucenic, se ruga mult noaptea, în genunchi înaintea icoanelor. De mai multe ori a fost chemat la NKVD la Breitovo și i s-⁠a propus să devină informator, dar a refuzat hotărât.

În 1937 s-⁠a deschis un dosar pe numele preotului și a fost pus sub supraveghere. Lucrători ai sovietului sătesc, conducătorul local al Uniunii ateilor militanți și un învățător au semnat denunțul calomnios necesar arestării. Ca să amâne arestarea, preotul căuta să evite conflictele. Când i s-⁠au cerut cheile clopotniței ca să se dea jos clopotele, le-⁠a dat fără nicio împotrivire. Cu toate acestea, la 26 octombrie 1937 a fost arestat și învinuit de agitație antisovietică și de împotrivire la coborârea clopotelor. Pretextul arestării a fost o convorbire cu contabilul sovietului sătesc despre impozitul prea mare pe biserică. Până la 6 noiembrie a stat în arestul din Breitovo, apoi a fost mutat în închisoarea din Rîbinsk. Cu toate că trei săptămâni a fost chinuit și bătut, a respins învinuirea de propagandă contrarevoluționară și nu a acuzat pe nimeni. A fost împușcat în urma sentinței din 16 noiembrie 1937 și reabilitat la 16 septembrie 1959.