Pieriu din Alexandria

Pieriu din Alexandria a fost preot, învățător și predicator al Bisericii din Alexandria, la sfârșitul veacului al III-⁠lea și începutul celui de-⁠al IV-⁠lea, probabil conducătorul Școlii catehetice din cetate, uneori împreună cu Achila. A trăit pe vremea episcopului Teona al Alexandriei și a murit la Roma, după anul 309. Martirologiul Roman îl pomenește la 4 noiembrie.

Despre persoana lui izvoarele păstrate sunt puține și potrivnice. Eusebiu al Cezareei îl arată ca învățător la școala catehetică și predicator la o biserică. Filip din Side și Fotie îl numesc conducător al aceleiași școli. Părintele Ieronim, care îi dedică capitolul 76 din „Despre bărbații iluștri”, spune că a mers la Roma, unde a trăit până la sfârșitul vieții. Potrivit lui Epifanie și Fotie, ar fi mucenicit în Alexandria împreună cu fratele său Isidor și ar fi existat acolo o biserică închinată lor. Cercetătorii greci cred că aceste neînțelegeri vin din amestecarea lui cu un alt Pieriu, locțiitor de episcop al Alexandriei în prigoana lui Deciu, care ar fi primit să jertfească idolilor și apoi ar fi plecat la Roma ca să se pocăiască de lepădarea lui. Ieronim ne asigură că a supraviețuit prigoanei lui Dioclețian; termenul de „mucenic” poate însemna deci doar că a îndurat suferințe, nu moartea, pentru credință. Anii în care a condus școala sunt dați diferit: de la 281 până la 300, după un patrolog, sau de la 248 înainte, după altul.

A fost cunoscut pentru lipsa lui de agoniseală, pentru știința filosofică, pentru tâlcuirea lucrurilor lui Dumnezeu și pentru predici minunate în biserică. A învățat cu izbândă oamenii și a ajuns la o asemenea eleganță a limbii și a publicat atâtea tratate pe teme felurite, încât a fost numit „Origen cel Tânăr”. Se osebea prin înfrânare și era priceput în dialectică și retorică. Ucenic al lui a fost Pamfil, care a fost mai târziu mucenic.

Scrierile

Pieriu a scris foarte mult, dar din scrierile lui nu s-⁠au păstrat decât fragmente. Fotie, care a citit o culegere de douăsprezece cărți ale lui, numită „Biblion”, cu douăsprezece tratate sau predici (logoi), laudă bogăția argumentelor și stilul limpede, neted și blând. Sunt cunoscute: o predică la Evanghelia după Luca; o predică de Paști la profetul Osea; o predică despre Născătoarea de Dumnezeu; câteva alte predici de Paști și o laudă adusă Sfântului Pamfil. Ieronim pomenește și „Exemplaria”, o ediție critică a Noului Testament. Fragmentele au fost editate de Martin Joseph Routh și în Patrologia Greacă; Carl de Boor a mai adăugat unele. În volumul al zecelea al Patrologiei Grecești nu se află, de fapt, scrieri proprii ale lui Pieriu, ci doar capitolul despre el al lui Eusebiu, capitolul 76 al lui Ieronim și codicele 119 din Myriobiblion al lui Fotie.

Învățătura

După Fotie, Pieriu era ortodox în privința raportului dintre Tatăl și Fiul: folosea pentru ei termeni ca „două firi” și „două ființe”, dar în sensul de două ipostasuri, nu în cel al arienilor. În privința Duhului Sfânt, părerile lui erau primejdioase: socotea că slava Duhului este mai mică decât cea a Tatălui și a Fiului. Împărtășea de asemenea părerea neortodoxă a lui Origen despre preexistența sufletelor. În scrierile sale despre Osea și despre Paști, vorbind despre heruvimi, el credea că Moise a făcut din neînțelepciune heruvimii turnați de pe chivotul legii și scria că heruvimii nu au vreo formă, ci doar înfățișarea unor aripi.