Simion din Iurievet

Fericitul Simion de la Iurieveț a fost un nebun pentru Hristos din Rusia veacului al XVI-⁠lea. S-⁠a născut într-⁠un sat de lângă Plios, pe Volga, și a adormit în Domnul la Iurieveț, pe Volga (azi în regiunea Ivanovo), în 1584 sau 1586, după cum arată izvoarele. A trăit descult, într-⁠o singură cămașă veche, vară și iarnă, înfruntând batjocura și bătăile, și a avut darul înainte-⁠vederii și al tămăduirilor. Pomenirea lui se face la 27 aprilie, ziua adormirii, și la 10 mai, ziua cuvenită Sfântului Apostol Simon Zilotul, al cărui nume îl poartă. Moaștele lui se odihnesc în biserica Bobotezei din Iurieveț.

Copilăria și plecarea în pădure

După „Cartea vieților sfinților” a Sfântului Dimitrie al Rostovului, Simion s-⁠a născut în satul Odeleva din ținutul Plios. Viața alcătuită în 1879 de protoiereul Ioan Pospelov spune că, după tradiția locală, patria lui a fost satul Bratskoe, din apropiere, dispărut mai târziu. Părinții lui, țărani cucernici, se numeau Irodion (după Pospelov, Rodion) și Maria. La botez a primit numele Simion, după Apostolul Simon Zilotul. De mic a fost muncitor și și-⁠a ajutat părinții la lucrul câmpului. Pospelov pomenește o tradiție despre o fântână de lângă paraclisul din Odeleva, pe care Simion ar fi săpat-⁠o cu mâna lui.

Ajuns la vârsta majoratului, a ales viața în feciorie în locul căsătoriei. Probabil ca să scape de silirea părinților de a se însura, a hotărât să ia asupra sa nevoința nebuniei pentru Hristos. A plecat pe ascuns de acasă, fără să ia nimic afară de o cămașă veche, și s-⁠a dus în pădurile adânci. Acolo a dus o viață de pribeag, fără locuință stabilă, hrănindu-⁠se cu ierburi și rădăcini, răbdând foamea, frigul, singurătatea și ispitele.

La Elnat

După un timp a fost aflat în desișul pădurii de locuitorii satului Elnat din ținutul Iurievețului, care se duseseră după lemne. Era la vreo sută de verste de locurile lui de baștină. Fericitul era în zdrențe, slab și istovit. La întrebări nu răspundea, ci își repeta numele. Țăranii, socotindu-⁠l lipsit de minte, l-⁠au dus în sat la preotul bisericii Sfântul Nicolae de lângă râul Elnat, numit Iosif.

Simion a rămas în casa preotului. Făcea munci felurite, alegându-⁠le mai ales pe cele grele, pentru ostenirea trupului: măcina făină cu râșnița de mână și tăia lemne pentru toți sătenii. Nu a primit niciodată plată, ajutând oamenii din dragoste creștină. Mergea cu osârdie la biserică și se ruga acolo cu stăruință. După viața scrisă de Pospelov, la slujbe stătea nemișcat și nu-⁠și făcea semnul crucii, așa că unii credeau că nu se roagă deloc, deși de fapt făcea rugăciune tainică.

Pentru înfățișarea și purtarea lui ciudată a fost adesea batjocorit și ocărât, ceea ce răbda cu blândețe. În orice anotimp umbla descult și purta numai o cămașă. Dormea pe pământ, sub cerul liber. Viața lui Pospelov adaugă că deseori își spunea cu glas tare, ocărându-⁠se: „Simioane, ești prost, gâtlej nesătul.” Deși nu era înțeles de toți, unii dintre sătenii din Elnat îl cinsteau pentru sfințenia vieții. La Elnat fericitul a stat cincisprezece ani.

La Iurieveț

După cincisprezece ani s-⁠a mutat în orașul Iurievețul Povolski. Motivul mutării nu se știe. La Iurieveț și-⁠a înăsprit nebunia pentru Hristos și a îndurat suferințe și mai mari. Umbla tot descult, într-⁠o cămașă sfâșiată, și răbda batjocura și loviturile băieților de pe uliță. Fără adăpost, se plimba prin oraș. Iarna intra uneori să se încălzească în cârciumi, dar clienții beți îl băteau și îl scoteau în ger. Dacă oameni miloși îi dădeau haine calde, adesea i se luau. Deseori își petrecea nopțile în rugăciune sub cerul liber, stând pe malul Volgăi sau pe gheața râului. De viața aspră a slăbit foarte tare, iar pielea i se înnegrise și parcă i se lipise de oase.

Locul lui de rugăciune preferat era pridvorul mănăstirii Bobotezei (mai târziu biserica de enorie a Bobotezei). Acolo, mai ales în fața icoanei Maicii Domnului, petrecea mult timp în rugăciune, găsind mângâiere și bucurie duhovnicească.

Darul înainte-⁠vederii și al minunilor

Pentru viața lui de nevoință fericitul Simion a primit de la Dumnezeu darul înainte-⁠vederii și al minunilor.

Odată a venit în casa voievodului din Iurieveț, Tretiak Treghub, și s-⁠a purtat ca un nebun, cu îndrăzneală. Voievodul, mâniat, a poruncit slugilor să-⁠l scoată cu sila. La plecare, Simion a prevestit o nenorocire în casă. A doua zi soția voievodului (în viața lui Pospelov, Achilina) a căzut de pe pridvor și s-⁠a ucis. După aceea Treghub a început să-⁠l cinstească.

Altădată a prevestit un mare incendiu în Iurieveț, îndemnând orășenii să se roage. Când prezicerea s-⁠a împlinit și focul a cuprins orașul, oamenii și-⁠au adus aminte de cuvintele fericitului. L-⁠au găsit îngenuncheat în rugăciune în pridvorul mănăstirii Bobotezei. Adus la voievod, Simion, după viața lui Pospelov, l-⁠a lovit peste obraz pentru necredință, a arătat cu mâna cea mai mare flacără și focul s-⁠a oprit îndată.

Un locuitor din Iurieveț, Iosif Zubarev, a fost odată prins de o furtună puternică trecând Volga cu barca. Văzându-⁠l pe mal pe Simion, a cerut în gând ajutorul lui, făgăduind să-⁠i dea haine și încălțăminte noi. Furtuna s-⁠a potolit îndată. Scăpat, Iosif a uitat însă făgăduința. După un timp Simion l-⁠a întâlnit și i-⁠a amintit ce s-⁠a întâmplat și promisiunea neîmplinită. Iosif s-⁠a căit și voia să împlinească ce făgăduise, dar fericitul i-⁠a poruncit să dea hainele și încălțămintea săracilor. Viața lui Pospelov adaugă că în clipa aceea Simion vorbea ca un om cu totul întreg la minte și i-⁠a oprit lui Iosif să spună despre minunea mântuirii lui și despre mintea sănătoasă a lui Simion până la moartea acestuia.

Odată preotul catedralei Sfântul Gheorghe din Iurieveț, Alimpie, s-⁠a înecat cu un os de pește. A suferit mult și era aproape de moarte. Deznădăjduit, a cerut ajutorul lui Simion. Fericitul a atins cu degetele gâtul preotului, iar acesta a scuipat îndată osul împreună cu sânge.

Potrivit vieții lui Pospelov, mamele din Iurieveț și din satele dimprejur aduceau la Simion copiii bolnavi. Dacă fericitul lua copilul în brațe sau își punea mâna pe el, însemna că pruncul se va face bine și va trăi; dacă se întorcea, era semn de moarte apropiată.

Umblarea pe ape și prorocia despre mănăstire

Într-⁠o noapte de toamnă, un iurievețean, Petru Sutîrev, l-⁠a văzut pe Simion mergând pe Volga, învolburată de vânt puternic, ca pe uscat, sprijinindu-⁠se într-⁠un toiag. Ajuns la Petru, fericitul i-⁠a poruncit să nu povestească minunea până la moartea lui. Viața lui Pospelov precizează că și atunci Simion vorbea ca un om întreg la minte. După adormirea sfântului, Petru a povestit ce văzuse.

Pospelov descrie încă un caz de umblare pe ape. Într-⁠o noapte de vară, un alt iurievețean (al cărui nume nu se știe) l-⁠a văzut pe fericit venind pe Volga liniștită de pe celălalt mal. Ajuns la martor, Simion a arătat un deal înalt, acoperit cu pădure de pini, pe malul opus, și a prevestit că după patruzeci de ani de la moartea lui, cu voia lui Dumnezeu, în locul acela se va întemeia o mănăstire „spre mântuirea monahilor”. Prorocia s-⁠a împlinit: în 1624 a apărut în locul arătat pustia Krivoezersk (mănăstirea a fost inundată la crearea lacului de acumulare Gorki, în anii 1950). După viața lui Pospelov, Simion venea adesea în acel loc pustiu să se roage, trecând Volga iarna pe gheață, iar vara pe apă, ca pe uscat. Urmele picioarelor lui goale în zăpadă, ducând spre malul de dincolo de Volga, au fost văzute de mulți orășeni.

Adormirea

Presimțind apropiata sfârșire, Simion a venit în casa noului voievod din Iurieveț, Fiodor Petelin. Voievodul era mâniat pentru ceva și, neștiind cine este fericitul, a poruncit slugilor să-⁠l bată fără milă. De bătăi Simion s-⁠a îmbolnăvit greu și a fost lăsat să moară în curtea casei voievodului. Simțind că moartea se apropie, a cerut să fie chemat un preot. S-⁠a mărturisit, s-⁠a împărtășit cu Sfintele Taine ale lui Hristos și a răposat în pace, în 1584 (după viața lui Pospelov, în 1586).

Aflând de moartea lui Simion și înțelegându-⁠și vina, voievodul Fiodor Petelin s-⁠a căit amar. Trupul fericitului răspândea bună mireasmă, iar chipul lui era liniștit. Voievodul a poruncit să se adune tot clerul orașului pentru înmormântare, iar la îngropare au venit mulți oameni din Iurieveț și din împrejurimi. Petelin însuși a pregătit sicriul și a așezat în el trupul sfântului. Viața lui Pospelov adaugă că la îngropare erau de față și slujbași ai țarului, aflați atunci în Iurieveț să facă un inventar al orașului. Cu psalmi și cântări duhovnicești, fericitul Simion a fost îngropat în mănăstirea Bobotezei, iar în timpul înmormântării voievodul a împărțit milostenie bogată.

Minunile după moarte, canonizarea și cinstirea

Curând după adormirea fericitului Simion au început să se petreacă minuni și vindecări la mormântul lui. Cel mai târziu în 1619 (după alte date, în 1635), egumenul mănăstirii Bobotezei, Dionisie, le-⁠a înfățișat patriarhului Iosaf I. Cu binecuvântarea patriarhului s-⁠a zugrăvit icoana sfântului, s-⁠a făcut o raclă deasupra mormântului, s-⁠a statornicit cinstirea locală și s-⁠a alcătuit slujba.

În 1619, la ridicarea unei noi biserici de piatră la mănăstirea Bobotezei, mormântul fericitului a ajuns în interiorul bisericii, lângă strana dreaptă. Deasupra lui s-⁠a așezat un mormânt de lemn. La lucrări, în pământul de deasupra sicriului s-⁠a găsit o lespede de piatră cu o cruce săpată.

Una dintre primele minuni cunoscute de după moarte e vindecarea Solomoniei, o iurievețeană, care suferea de o boală grea de mai bine de un an și jumătate. Fericitul Simion i s-⁠a arătat în vis (în cămașă, descult, cu părul negru, cu mâinile încrucișate pe piept) și i-⁠a poruncit să meargă la mănăstirea Bobotezei și să facă o slujbă de pomenire la mormântul lui. Femeia s-⁠a trezit sănătoasă și a împlinit porunca. După descrierea ei, oamenii bătrâni l-⁠au recunoscut pe Simion, pe care ea nu-⁠l văzuse în viață. Faptul a adus mai multă cinstire sfântului. La racla lui au început să curgă pelerini și minunile s-⁠au înmulțit.

În 1666, în ajunul și în ziua pomenirii proorocului Ilie, mulți iurievețeni l-⁠au văzut pe Simion rugându-⁠se pe dealul catedralei, apoi în biserica Maicii Domnului. După slujba de dimineață a ieșit în pridvor și s-⁠a uitat țintă într-⁠o parte, unde curând a izbucnit un foc mare, care a cuprins aproape tot orașul. Fericitul spunea ceva și plângea cu amar, și a fost văzut plângând și în alte părți ale orașului. Apoi a intrat în mănăstirea Bobotezei și a devenit nevăzut. Se crede că prin rugăciunile lui o parte a orașului a fost scăpată de foc.

Mănăstirea Bobotezei a fost desființată în 1725, iar biserica ei a devenit biserică de enorie. În 1722 episcopul Pitirim al Nijnîi Novgorod, vizitând Iurievețul și neștiind împrejurările canonizării lui Simion, a poruncit să înceteze cinstirea oficială: să se scoată racla, să se pecetluiască intrarea în cripta de sub biserică în care era mormântul și să se înlocuiască privegherile și molitfele cu parastase. Viața sfântului, în manuscris, a fost luată pentru cercetare. În 1741 s-⁠a făcut o nouă anchetă, dar Sinodul nu a dat o hotărâre finală. În ciuda suspendării oficiale, cinstirea populară a fericitului Simion nu a încetat și a reînviat pe deplin în veacul al XIX-⁠lea. Pospelov nota că minunile nu au fost scrise între 1705 și 1856, dar era încredințat că s-⁠au petrecut și în acea vreme.

În anii 1840 s-⁠a adăugat fațadei de sud a bisericii Bobotezei din Iurieveț o criptă-⁠paraclis de piatră deasupra locului de odihnă al fericitului Simion. Spre sfârșitul veacului al XIX-⁠lea accesul la mormânt a fost iar deschis tuturor. Racla a fost înnoită și pe ea se afla o icoană de chiparos a sfântului, ferecată, înfățișându-⁠l cu mâinile încrucișate pe piept. Viața lui Pospelov (1879) descrie multe minuni săvârșite la mormântul sfântului până la vremea scrierii ei și spune că numai o mică parte au fost însemnate. Vindecările urmau adesea același tipar: bolnavul făcea făgăduință să meargă la mormântul lui Simion și să facă o slujbă de pomenire, după care venea ușurarea; dacă făgăduința era uitată, boala se întorcea, dar după căință se retrăgea iar. Se cunosc și cazuri de izbăvire din primejdie de moarte prin rugăciunile către sfânt. Biserica Bobotezei era numită în popor „biserica fericitului Simion”.

La vremea scrierii vieții de către Pospelov, în locul satului Bratskoe mai exista un paraclis de lemn cu hramul lui Simion de la Iurieveț, iar lângă el o fântână care, după tradiție, a fost săpată de fericit, și a cărei apă era socotită tămăduitoare. În 2007 s-⁠a ridicat lângă satul Serodkino, nu departe de Elnat, un paraclis în cinstea lui Simion de la Iurieveț, legat de biserica Învierii a satului Elnat, iar alături e un izvor cinstit ca făcător de minuni.