Gheorghe de la Drama

Cuviosul Gheorghe de la Drama (Gheorghios Karslidis) a fost un monah și duhovnic grec de origine caucaziană, născut în Georgia, mărturisitor în vremea prigoanei staliniste, apoi nevoitor în nordul Greciei, la mănăstirea Înălțarea Domnului din Taxiarhes, lângă Drama. S-⁠a născut la 1 ianuarie 1901 la Hadik, în ținutul Tsalka, pe atunci în Imperiul Rus, și a adormit la 4 noiembrie 1959. Patriarhia Ecumenică l-⁠a trecut între sfinți la 2 noiembrie 2008. Este pomenit la 4 noiembrie, iar Biserica Rusă îl pomenește la 24 octombrie (6 noiembrie după calendarul nou).

Copilăria și monahismul

Pe numele de mirean Atanasie Karslidis, s-⁠a născut în familia lui Sava și a Sofiei Karslidis, ai căror părinți fugiseră de la Gümüshane (Argiropolis) din Imperiul Otoman după războiul Crimeii. Încă mic și-⁠a pierdut ambii părinți în aceeași zi; după unele izvoare a fost crescut de fratele mai mare, după altele de bunica, iar după unele povestiri, fugit de acasă de rele-⁠tratamente, a fost găsit de săteni turci în munți. A intrat novice într-⁠o mănăstire din Georgia, la nouă ani după unele izvoare, după ce un preot l-⁠a luat sub grija lui la Tiflis. A așteptat aproape zece ani tunderea, care a avut loc în iulie 1919, la optsprezece ani, cu numele Gheorghe Simeon, și a fost apoi hirotonit diacon.

În prigoana de după revoluție, tânărul ierodiacon a fost arestat ca „dușman al poporului”, a fost închis, înjosit și chinuit. După viața lui, a fost osândit la moarte și împușcat, dar a scăpat: după o relatare, glonțul a fost oprit de un medalion cu Maica Domnului, iar a doua oară gloanțele i-⁠au lovit picioarele, lăsându-⁠l șchiop toată viața; după alte izvoare, a fost lovit de trei gloanțe și a rămas în viață. Se spune că oamenii veneau deja la el, în acea vreme, după sfat. Unele relatări spun că a fost văzut ridicat de la pământ în rugăciune, în timpul Liturghiei. În 1925 a fost hirotonit preot și duhovnic.

În Grecia

În 1929, după multe peripeții, s-⁠a așezat în satul Taxiarhes (Sipsa), lângă Drama, în nordul Greciei, unde a trăit ultimii treizeci de ani ai vieții. În 1936 a făcut un pelerinaj în Țara Sfântă. În 1938 guvernul grec i-⁠a dat un teren, în cadrul unui program de sprijin pentru comunitățile rurale, și acolo a zidit o mică mănăstire cu hramul Înălțării Domnului, sfințită oficial în 1939. Iubea mult Georgia, țara lui, și slujea adesea în georgiană, chiar fără să aibă credincioși georgieni în biserică, iar înainte de adormire a cerut să fie înmormântat cu cărțile lui bisericești georgiene. Urmașii lui îi atribuie proorocii despre al Doilea Război Mondial și războiul civil grec. În 1941, în a treia ocupație bulgară a Dramei, a fost condamnat din nou la moarte; după o relatare, după ce s-⁠a rugat liniștit și le-⁠a cerut să facă ce au de făcut, bulgarii au renunțat la execuție de frică.

Sfatul lui către fiii duhovnicești era să postească bine, căci postul este o nevoință: nu e bine să postești o săptămână la început și una la sfârșit. Dădea pildă: „Când ești pe un pod, plouă tare și ai o sfoară întinsă și începi să o aduni, nu o tai ca să pleci de frica ploii, ci aștepți să o aduni toată, chiar dacă te uzi.” Spunea că nașii nu trebuie să se certe, că fiecare creștin ar trebui să boteze cel puțin trei copii și că datoria nașului este să-⁠și învețe finii să meargă la biserică, să se împărtășească des și să fie oameni buni. Un alt cuvânt al lui: „Dumnezeu poartă grijă de toți; deznădejdea este lipsă de credință.”

Adormirea

În seara de 3 noiembrie 1959 a cerut ajutor să intre în biserica mănăstirii, unde, se spune, s-⁠a închinat la icoane și a luat parte pentru ultima oară la Euharistie. După câteva ceasuri, în dimineața de 4 noiembrie, a adormit, lucru pe care îl vestise cu un an înainte. După o tradiție orală, trupul i s-⁠a păstrat; cei de față au văzut chipul luminos și o lumină sfântă, iar la înmormântare doi chiparoși de lângă mormânt s-⁠ar fi plecat și s-⁠au adunat stoluri de păsări. A fost îngropat în spatele bisericii mănăstirii Înălțării, unde slujise treizeci de ani.

Mănăstirea și cinstirea

După moartea lui, mănăstirea a decăzut, până când mitropolitul Dionisie Kiratsos al Dramei a început reînnoirea ei, în 1970, cu o obște de maici, sub îndrumarea gherondei Acvilina; a fost sfințită din nou la 25 aprilie 1971 și recunoscută oficial de Biserica Greciei la 5 noiembrie 1976. Moaștele au fost scoase din pământ sub mitropolitul Pavel Apostolidis; se spune că pe craniu se vede o urmă ca o cruce. Canonizarea a fost făcută la 2 noiembrie 2008, în timpul vizitei Patriarhului Ecumenic Bartolomeu la Drama; în 2013 o parte din moaște a fost dusă la Wuppertal, în Germania, iar în 2016 o altă parte a fost dăruită Bisericii Ortodoxe a Georgiei, eparhiei Tsalka. La 24 decembrie 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ruse l-⁠a trecut în calendarul ei. Troparul lui îl numește ctitor al mănăstirii Înălțării, tainic al întristării aducătoare de bucurie, oglindă a rugăciunii inimii, a smereniei și a trezviei.