Alexandru Smirnov

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Smirnov (1875-1918) a fost preot în satul Vîșegorod, din ținutul Verei, gubernia Moscova, și a fost ucis de o ceată de pedepsire de letoni la 14 noiembrie 1918, împreună cu preotul Teodor Lebedev. Se pomenesc la 14 noiembrie, la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici, la 8 octombrie, cu aflarea moaștelor, și la 5 septembrie, cu sfinții Moscovei.

Părintele Alexandru Smirnov și părintele Teodor Lebedev au fost preoți la două biserici aflate la o jumătate de verstă una de alta, în satul Vîșegorod, din ținutul Verei. Au trăit și au slujit unul lângă altul și au pătimit împreună. Alexandru s-⁠a născut în 1875 în familia cetățeanului de onoare Vasile Smirnov. În 1898 a terminat seminarul din Moscova și a intrat profesor de religie la școala bisericească din satul Kruglino. În 1903 a fost hirotonit preot la biserica Înălțării Sfintei Cruci din Vîșegorod, ctitorită în 1754 de contele Alexandru Ivanovici Șuvalov. Era iubit de enoriași pentru simplitatea purtării și pentru milostenie; când cineva avea nevoie de ajutor, îl da simplu și fără îndoieli. Păzea cu strictețe rânduiala bisericească, fără scurtări, și de aceea era mult respectat de vechii-⁠credincioși, numeroși în ținut. Avea un glas frumos și puternic, încât conducerea bisericească a vrut de mai multe ori să-⁠l mute la o catedrală din Moscova.

În 1918 puterea sovietică a dat decretul despre despărțirea Bisericii de stat. Autoritățile locale au cerut și de la părintele Alexandru să nu mai umble prin sat în rasă și să-⁠și tundă părul. După sfat cu bătrânul lui duhovnic, a spus că nu se va supune niciodată acestei porunci nelegiuite și nu se va lepăda de chipul păstorului ortodox. În raionul Verei se deosebea prin cruzime un milițian, Mujerov, pe care țăranii, nemaigăsind dreptate la mai marii locului, l-⁠au ucis. În răzbunare, a fost trimisă din Moscova o ceată de pedepsire de cincizeci de călăreți letoni, care trebuiau să înspăimânte pe țărani prin cruzimea execuțiilor; dar voiau să-⁠i ucidă și pe toți preoții care vor putea fi prinși, și numai lepădarea de Dumnezeu le-⁠ar fi salvat viața.

Părintele Teodor

Teodor Lebedev a fost fiul preotului Nicolae Lebedev și a fost hirotonit preot la biserica Punerii veșmântului Maicii Domnului din Vîșegorod, o biserică de lemn din 1791, cu două altare, închinate Punerii veșmântului și Sfinților Fără-⁠de-⁠arginți Cosma și Damian. Preotul și citețul nu aveau case, și trăiau în colibe țărănești închiriate, umede și reci. Până în 1917 la biserica aceasta slujise fratele lui, preotul Alexandru Lebedev, care avea șase copii și nu avea unde trăi, și s-⁠a mutat la altă parohie, iar în locul lui a venit părintele Teodor, care nu avea copii.

Mucenicia

La 14 noiembrie 1918, în sat se prăznuia hramul, pomenirea Sfinților Cosma și Damian, și veniseră clerici și mireni din împrejurimi. După Liturghie, molebon și masa de obște, preoții s-⁠au întors la parohiile lor. Seara a intrat în satul Noua Borisovka un detașament înarmat de letoni; pe drum au tăiat un paznic al bisericii. Țăranii bănuiți de uciderea milițianului au fost uciși fără judecată. Aflând că părintele Alexandru este acasă, pedepsitorii au trimis la el o felcerăță să-⁠l cheme la sovietul sătesc; el a răspuns simplu: „De ce să merg? Eu nu sunt vinovat cu nimic înaintea puterii”. Soția lui și fiica cea mare, Elena, se duseseră singure să vadă ce se petrece; acasă au rămas preotul și fiul lui de patru ani, Alexandru. Letonii au intrat în casă și au cerut să se pregătească să meargă la căpetenie; el a răspuns că nu poate lăsa un băiețel singur, dar ei au insistat cu mânie și amenințări. După rugăciune, părintele a îmbrăcat o rasă nouă și caldă și a ieșit. Era o seară liniștită de toamnă, căzuse de curând prima zăpadă, și albul se răsfrângea în întuneric. Pedepsitorii, ținând în mână lumânări aprinse, îl duceau spre sovietul sătesc ca pe un mort viu, dar nu au îndrăznit să-⁠l batjocorească, simțind puterea binecuvântată a preotului. Pe drum au întâlnit pe părintele Teodor, adus sub pază, și li s-⁠a spus că vor fi uciși. Părintele Alexandru a spus: „Atunci trebuie să ne rugăm”. Au îngenuncheat și s-⁠au rugat. Primind de sus încredințarea că sufletul lui va fi învrednicit de cununa muceniciei și chiar despre soarta ucigașilor, a spus: „Sunt gata. Faceți acum cu mine ce vreți, dar să știți că toți veți pieri în curând”. De abia a rostit cuvintele, și călăul i-⁠a despicat capul cu sabia, de la tâmpla dreaptă la creștet. Preotul a căzut în genunchi și a ridicat mâna pentru semnul crucii. A urmat o a doua lovitură, dar preotul era viu. Au tras în cap și în gât și i-⁠au străpuns de două ori pântecele cu baioneta, apoi o dată în curmeziș. Dar preotul, prin puterea lui Dumnezeu, era încă în viață. Frica i-⁠a cuprins pe chinuitori; unul s-⁠a apropiat și i-⁠a dat lovitura de pe urmă, în inimă. Apoi s-⁠au năpustit asupra părintelui Teodor, care îi mustra pentru cruzime; l-⁠au lovit peste față și, când a căzut, un călău a tras de două ori în el: un glonț în ureche, altul în umăr. Părintele Teodor era încă în viață, dar nu l-⁠au mai sfârșit, atât de mult îi impresionase uciderea preoților nevinovați, încât ucigașii s-⁠au grăbit să părăsească locul. Țăranilor din sat le-⁠au spus: „Ce popă a fost acest Alexandru; n-⁠am mai văzut așa ceva”, și le-⁠au povestit ce le prorocise. Cuvintele lui s-⁠au împlinit întocmai: peste câteva zile întreaga ceată de pedepsire a fost nimicită lângă satul Balabanovo.

Înmormântarea și moaștele

A doua zi dimineața, un localnic a auzit la intrarea în Noua Borisovka gemete și l-⁠a găsit pe părintele Teodor întins în zăpadă; nu departe era trupul părintelui Alexandru. Când au venit țăranii, părintele Teodor murise. A treia zi s-⁠a făcut înmormântarea sfinților mucenici, cu mult popor. Autoritățile, de teama poporului, s-⁠au grăbit să recunoască nevinovați pe preoți și au trimis la înmormântare reprezentanți care mergeau cu un steag alb în semn de nevinovăție. A noua zi după moarte, părintele Alexandru i s-⁠a arătat în vis fiicei Elena și i-⁠a poruncit să adune oscioarele capetelor rămase pe locul uciderii. Moaștele au fost aflate în 1985; ambii preoți au fost slăviți de Soborul Arhieresc din anul 2000. La 20 septembrie 2003, cu binecuvântarea Patriarhului Alexei al II-⁠lea, moaștele sfinților mucenici Alexandru și Teodor au fost așezate în biserica Icoanei de la Kazan din orașul Reutov, unde la 24 februarie 2001 se sfințise un paraclis al soborului noilor mucenici și mărturisitori ruși.