Alexie din Aglomazov

Sfântul Mucenic Alexie din Aglomazov a fost un țăran din satul Aglomazovo, din ținutul Kadom, gubernia Tambov, ucis în 1918 împreună cu preotul său, Nicolae Probatov, și cu alți credincioși ai parohiei. Din cei optsprezece osândiți, treisprezece au fost uciși. Biserica Rusă îi cinstește ca pe Sfinții Mucenici din Aglomazovo.

Preotul Nicolae Probatov s-⁠a născut în 1874 în satul Ignatievo, lângă Kadom, ca fiu mai mic al preotului Alexandru Probatov. A învățat la școala duhovnicească din Kasimov și la seminarul din Tambov, s-⁠a căsătorit cu Varvara, fiica unui preot, și, după nuntă, au mers în pelerinaj la Sarov. A fost hirotonit preot în 1899 și din 1906 a slujit în satul Aglomazovo, la biserica de lemn a Botezului Domnului din 1779. A înnoit catapeteasma, a înființat un cor, a ridicat o școală pentru două sute de copii și predica cu osteneală. Trăia sărac și nu lua plată pentru slujbe. În Primul Război Mondial s-⁠a dus de bunăvoie preot de regiment, deși avea trei copii, iar în 1917 s-⁠a întors acasă mâhnit de puținătatea credinței pe care o văzuse.

După revoluție, când soldații au venit să ia cărțile de stare civilă ale bisericii, el le-⁠a cerut să se adune satul, iar oamenii i-⁠au alungat. În februarie 1918 țăranii, nemulțumiți de mobilizarea în Garda Roșie, au hotărât să meargă la orașul de ținut și să alunge conducerea bolșevică. I-⁠au cerut preotului un te-⁠deum de plecare, iar el, după slujbă, i-⁠a binecuvântat să lupte cu prigonitorii Bisericii lui Hristos. Pe drum cei mai mulți s-⁠au răzgândit, iar cei care au ajuns la oraș au fost opriți de focuri de mitralieră de pe clopotniță. Răscoala s-⁠a risipit, dar bolșevicii au trimis la Aglomazovo o ceată de pedepsire.

Preotul i-⁠a trimis acasă pe cei ai lui, dar el a rămas: „Eu n-⁠am fugit niciodată și nu fug nici acum”. A fost arestat și bătut cu vergi la tălpi, silit să danseze; el a spus că n-⁠a dansat niciodată și nu va dansa nici înaintea morții. Când călăii îl batjocoreau, întrebându-⁠l de ce nu-⁠l apără Maica Domnului, a răspuns că Hristos a pătimit nevinovat, iar noi pătimim pentru păcatele noastre. Între cei arestați se afla și Agafia, o femeie singură, pe care au chinuit-⁠o îndelung, dar ea a răbdat în tăcere. Înainte de moarte toți s-⁠au spovedit.

Spre seară cei optsprezece au fost duși la râul Țna și împușcați. Preotul a rostit cu glas tare „Doamne, iartă-⁠le lor, că nu știu ce fac”. După prima salvă s-⁠a ridicat cu mâinile ridicate și a rostit „Cuvine-⁠se cu adevărat”, iar a doua salvă l-⁠a ucis. Au fost uciși treisprezece: starostele bisericii Cosma Egorovici, țăranii Victor Krasnov, Naum și Filip, tată și fiu, Ioan, Pavel, Andrei, Pavel, Vasile, Alexie, Ioan și Agafia. Ceilalți s-⁠au târât noaptea până la casele apropiate și au fost ascunși de săteni.

A doua zi fiul preotului, Alexandru, a găsit trupul tatălui rigid, cu mâinile ridicate în semnul binecuvântării. Oamenii spuneau: „Părintele ne binecuvântează și mort”. I s-⁠a îngăduit să fie îngropat în cimitir, iar slujba de înmormântare s-⁠a făcut noaptea, în taină, de către preoții din satele vecine. Se pomenesc la 11 noiembrie (stil nou), precum și în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse.