Avramie Zăvorâtul

Cuviosul Avramie Zăvorâtul (circa 290 - 360), numit și Avraam din Kidunaia, a fost un pustnic și nevoitor din Edesa Mesopotamiei. Se pomenește la 29 octombrie, pe stilul vechi (11 noiembrie pe cel nou), împreună cu nepoata lui, Maria; nu trebuie confundat cu Sfântul Avramie al Rostovului, arhimandrit rus pomenit în aceeași zi.

Viața

Avramie s-⁠a născut în Edesa (azi Șanlıurfa, în Turcia), în jurul anului 290, din părinți foarte evlavioși. Din copilărie mergea cu dragoste la biserică. Părinții au vrut să-⁠l însoare și i-⁠au găsit o fată; el s-⁠a împotrivit întâi, dar neputând să-⁠i întristeze, a primit. Izvoarele nu se potrivesc asupra clipei plecării: după unul, în ziua nunții a lăsat logodnica și a plecat spre malul Mării Marmara, lângă Lampsac (azi Lapseki), unde a trăit într-⁠o peșteră; după sinaxarul grecesc, la o săptămână după nuntă a lăsat soția și s-⁠a retras în pustia Osroenei; după izvorul sârb, în a șaptea zi după nuntă a ieșit din cetate și s-⁠a dăruit nevoinței creștine. Rudele s-⁠au întristat mult, dar au primit hotărârea lui și l-⁠au lăsat să trăiască în singurătatea rugăciunii, fără să-⁠l tulbure. După moartea părinților a împărțit sărăcilor toată avuția mare moștenită, fără să-⁠și lase nimic, de teamă ca mintea să nu i se lipească de vreun lucru pământesc.

S-⁠a nevoit cincizeci de ani și în tot acest timp a ieșit între oameni numai de două ori. Prima dată ca să întoarcă la Dumnezeu un sat în care toți erau păgâni; faima lui de îndrumător duhovnicesc ajunsese până la capitală, așa că episcopul Edesei l-⁠a vizitat și i-⁠a încredințat creștinarea locuitorilor târgului Bet-⁠Kiduna, numit în Viața grecească „Tainia”. Episcopul voia să-⁠l pună preot chiar în acel sat, dar Avramie s-⁠a împotrivit; a trebuit totuși să primească și a rămas un timp în sat ca preot, unde a zidit o frumoasă biserică, în care aducea zilnic rugăciuni lui Dumnezeu și strângea poporul risipit. Păgânii l-⁠au pus din această pricină în lanțuri și l-⁠au izgonit din sat, aruncând cu pietre după el, dar el s-⁠a întors. Chinuit, gonit, târât, bătut, acoperit cu pietre, flămând și însetat, nu s-⁠a mâniat pe ei și nu s-⁠a descurajat, ci le-⁠a răbdat pe toate, n-⁠a căzut în deznădejde, ci s-⁠a aprins și mai mult de dragoste pentru Dumnezeu și de milă pentru cei rătăciți. Îi ruga și îi învăța pe bătrâni ca pe părinți, pe cei tineri ca pe frați, pe copii ca pe fii, deși era batjocorit și ocărât de ei. Prin credința, rugăciunea și înfrânarea lui a izbutit să-⁠i întoarcă, să-⁠i aducă în biserică și să-⁠i curețe de necurăția idolească, botezându-⁠i pe toți în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Când a sfârșit, s-⁠a retras să-⁠și urmeze nevoința.

A doua ieșire între oameni a fost ca să-⁠și scape nepoata rătăcită, Maria, care se refugiase la el și fusese pusă de el pe calea vieții ascetice; de aceea Avramie este zugrăvit în iconografia creștină și în miniaturile cărților învățând-⁠o pe nepoată, ca în „Mineul ilustrat pe octombrie” păstrat la Biblioteca Națională din Viena. A întors-⁠o pe calea cea bună și și-⁠a reluat nevoința de singurătate. A murit în pace, la vârstă foarte înaintată, în anul 360 (izvorul sârb spune în al șaptezecilea an de viață). A fost proclamat sfânt de Biserica Ortodoxă, ca și Maria, iar amintirea lor se prăznuiește împreună la 29 octombrie.

Cinstirea

Bisericile ortodoxe i-⁠au închinat ziua de 29 octombrie pe stilul vechi, adică 11 noiembrie pe cel nou. În Rusia sfântul este cinstit ca păstor, adică ocrotitor al oilor și al vitelor mici. La sârbi, Avramiev-⁠dan este slavă de familie, mai ales în valea de jos a Drinei: la vest de Drina familiile ce prăznuiesc această slavă sunt cele mai multe în jurul Șekovicilor, Srebrenicăi, Vlasenicăi, Zvornikului și Bijeljinei; la est în Soko, Radjevina, Jadar, Mačva, Šabac. Mai multe familii cu această slavă sunt și în Colubara Valjevei și Podgorina, ca și în Srem; câteva familii sunt și în Semberia, Banat, Belgrad, Colubara Šumadiei și Bosnia centrală. În anii 1880, în toată mitropolia Dabro-⁠Bosniei, doar 38 de familii prăznuiau această slavă, dintre care 35 (92%) trăiau în jurul Srebrenicăi și Vlasenicăi, în Bosnia de răsărit; fără îndoială, acest ținut, împreună cu cel al Zvornikului, a fost leagănul din care s-⁠au răspândit familiile ce prăznuiesc pe Sfântul Avramie în Bosnia, Serbia și alte regiuni.