Alexie Orlov

Sfântul Ierarh Mucenic Alexie (în lume Alexei Stepanovici Orlov, 1862-1937) a fost arhiepiscop al Omskului. Din preot de oraș a ajuns episcop, a avut o scurtă abatere spre Biserica Înnoitoare, de care s-⁠a pocăit public, apoi a trecut prin surghiun și a fost împușcat la 4 septembrie 1937 lângă Cimkent, în Kazahstan. A fost trecut între sfinți în anul 2000. Se pomenește la 4 septembrie (22 august după calendarul vechi).

Tinerețea și preoția

S-⁠a născut în 1862 în familia unui citeț din Samara. A terminat școala duhovnicească din Samara (1876), seminarul din Samara (1882) și Academia Teologică din Sankt Petersburg (1886), cu titlul de candidat în teologie. A fost profesor la școala eparhială de fete din Samara, apoi a fost hirotonit preot la biserica Adormirea din Samara. A primit succesiv mai multe distincții bisericești și a fost ridicat protoiereu. A fost învățător de religie la gimnaziul de fete și egumen al bisericii Adormirea, apoi al catedralei Kazan din Samara, și cenzor al revistei eparhiale. În 1919 a rămas văduv și a avut fiice și un fiu.

Episcopatul

În 1922 s-⁠a abătut spre mișcarea înnoitoare. A fost hirotonit episcop de Buguruslan, vicar al eparhiei înnoitoare Samara, în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova. Patriarhul Tihon l-⁠a primit în comuniune în rangul de episcop, cu condiția ca la prima slujire să primească mantia, culionul și mătăniile. Când poliția politică i-⁠a arestat pe episcopii Anatolie și Pavel și pe mai mulți preoți, el a luat în grijă eparhia, dar la sfârșitul lui 1923 s-⁠a alăturat Înnoitorilor. În 1924, în catedrala din Samara, a făcut pocăință în fața poporului pentru această abatere și a fost primit din nou în comuniune în rangul său. A fost apoi episcop de Kurgan, vicar al eparhiei Tobolsk (1924), de Malmâj, vicar al eparhiei Sarapul (1927), apoi, din septembrie 1930, administrator al eparhiei Astrahan, de Enotaevsk (1931), de Sîzran (1931) și, din 24 august 1931, episcop de Omsk. La 4 aprilie 1933 a fost ridicat arhiepiscop.

La Astrahan era un om smerit și plăcut, iubit de credincioși, simplu în purtare, trăia ascetic, slujea zilnic și era un om al rugăciunii. A povestit că a fost exilat din Astrahan după ce a cumpărat hârtie de scris cu inscripția că religia este unealta asupririi maselor muncitoare și a schimbat cu dibăcie cuvântul într-⁠o unealtă a mângâierii maselor muncitoare.

Surghiunul și mucenicia

La 24 aprilie 1935 a fost arestat și învinuit că a condus un grup contrarevoluționar de clerici de orientare tihonită, că a răspândit zvonuri despre un război apropiat al Japoniei cu URSS și că a lucrat în favoarea Japoniei. La 25 octombrie 1935 a fost condamnat la cinci ani de surghiun în Kazahstan. În decembrie 1936 a ajuns la Mirzoian (azi Taraz), unde a ajutat la întemeierea unei comunități a Bisericii Patriarhale, a scris cereri către autorități și, în ciuda interdicțiilor, a săvârșit slujbe la cererea credincioșilor.

La 15 mai 1937 a fost arestat din nou, învinuit că ar fi făcut parte dintr-⁠o organizație contrarevoluționară a bisericeștilor, și închis. Nu s-⁠a recunoscut vinovat și nu a depus mărturie împotriva altora. La 26 august 1937 troika NKVD din regiunea Kazahstanul de Sud l-⁠a condamnat la moarte, iar la 4 septembrie 1937 a fost împușcat la Lisaia Balka, lângă Cimkent. A fost reabilitat în 1958 și 1989. În august 2000, Sinodul arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut între sfinți ca preot mucenic. Sfintele sale moaște se află într-⁠un mormânt necunoscut la Lisaia Balka.