Alexie Vorosin din Elnat

Fericitul Alexie Vorosin din Elnat, nebun pentru Hristos, s-⁠a născut în 1886 în satul Kaurciha, ținutul Iurievet, gubernia Kostroma, în familia unor țărani credincioși, Ivan și Evdochia Voroșin. A murit în închisoarea din Kineșma în 1937, după chinuri. Moaștele lui se află astăzi în Mănăstirea de maici Intrarea în Biserică din Ivanovo. Biserica Rusă îl cinstește printre noii mucenici și mărturisitori.

Începuturile

Locurile acelea sunt cunoscute prin nevoințele fericitului Simion din Iurievet, din veacul al XVI-⁠lea, iar drumul lui Alexie a semănat cu al lui. Satul lui se afla între izvorul fericitului Simion și satul Elnat, unde tatăl său era starostele bisericii Sfântul Nicolae. Când a venit vremea să se însoare, își alesese o mireasă, dar a renunțat, fiindcă ea nu a vrut să asculte rugămintea lui de a nu merge la petrecerile tineretului din sat, care ieșeau din hotarele evlaviei. A simțit că toată rânduiala vieții rusești se clatină și, la izbucnirea războiului, a socotit că vine o mare nenorocire. A plecat la Mănăstirea Krivoezersk, de pe malul stâng al Volgăi, chiar în fața Iurievetului, a fost primit ca frate și a stat acolo un an, apoi s-⁠a întors acasă și și-⁠a făcut o chilie în grădină, unde se ruga, sau la izvorul fericitului Simion.

Nebunia pentru Hristos

După martie 1917 a fost ales președinte al sfatului sătesc, dar nu și-⁠a schimbat obiceiurile; se ruga mult, mergea la slujbe și rezolva chestiunile satului fără să iasă din biserică. După un an, când a venit un președinte numit de la oraș, a lăsat funcția și s-⁠a retras în chilie, dăruit postului și rugăciunii, timp de nouă ani. În 1928 a luat nevoința nebuniei pentru Hristos: trăia unde se nimerea, în zdrențe, și nimeni nu știa unde doarme. Încercările erau semne: măsura ogoarele cu un băț în plină muncă, iar peste un an a apărut funcționarul sovietic; mergea gol la negustori, și curând li s-⁠a luat tot avutul; măsura casele și rostea cifre fără noimă, iar gazda era mai târziu arestată și primea exact atâția ani; a îmbrăcat haine bune pe care le primise în dar, apoi le-⁠a lăsat pe zăpadă, iar gazdele au fost izgonite iarna în cămașă. Credincioșii se purtau cu el de cele mai multe ori cu batjocură, dar mai târziu își aminteau. Nu a avut grijă de haine și purta același caftan lung.

În biserica Elnat, în timpul unei slujbe, a intrat cu căciula pe cap și cu țigară în gură, plimbându-⁠se cu mâinile la spate; peste puțin timp puterea a poruncit închiderea bisericii. Starostele Pavel Ivanovici Baidin a refuzat să dea cheile ateilor, a fost arestat la Kineșma și a murit în închisoare, de bătrânețe și de anchetă; biserica a fost închisă și prefăcută în club. Fericitul a fost arestat de câteva ori și trimis la spitalul de boli psihice din Kostroma, dar medicii l-⁠au găsit de fiecare dată sănătos. A prezis ani de război, închiderea aproape a tuturor bisericilor, apoi redeschiderea unora și un nou val de prigoană către 1960. A prezis și locul și felul morții sale: cu cincisprezece ani înainte i-⁠a cerut surorii sale Ana să-⁠i pregătească opinci, iar în opincile acelea a fost pus în sicriu. La un an înaintea morții a întrebat pe nepotul Nicolae dacă va veni la înmormântare.

Mucenicia

În mai 1937, simțind că de data aceasta nu va mai scăpa din închisoare, a venit acasă la rude, a scos din sac puținele lui lucruri și a rânduit cui să le dea, a cântat o cântare de închisoare, s-⁠a închinat până la pământ casei și a spus: „Pentru toate o să vă plătesc”. A plecat apoi la Parfenovo, unde a fost arestat și dus la închisoarea din Kineșma, plină de preoți, monahi, starosti, credincioase care nu-⁠și dădeau copiii colhozului, copii care culegeau spice, dar și hoți și ucigași. A fost pus între criminali, unde se ruga zi și noapte și își dădea aproape toată hrana. Fiindcă nu era nimic de care să fie învinuit, anchetatorii l-⁠au chinuit, punându-⁠l desculț pe o plită înroșită. Când șeful închisorii l-⁠a întrebat de ce a fost închis, a răspuns blând: „Așa e voia lui Dumnezeu”, și a adăugat: „De ce vorbești cu mine, când ai nenorocire acasă?”. Șeful a găsit-⁠o pe soția sa spânzurată și a căutat de atunci prilej să-⁠l elibereze. Dar după puțin peste o lună în celula de anchetă, istovit de chinuri, fericitul a ajuns la spitalul închisorii și a murit acolo.

Trupul i-⁠a fost dat rudelor în ziua a treisprezecea și a fost îngropat la un cimitir din Kineșma. La 12 (25) septembrie 1985 rămășițele lui au fost mutate în biserica din satul Jarki, iar astăzi moaștele lui se află în Mănăstirea Intrării în Biserică din Ivanovo. Pomenirea lui se face la 25 septembrie și la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, precum și la 20 iunie, în Soborul sfinților din mitropolia Ivanovo.