Ambrozie Autpert

Sfântul Cuvios Ambrozie Autpert a fost monah benedictin de neam franc, egumen al mănăstirii San Vincenzo al Volturno, în sudul Italiei, și scriitor bisericesc. A adormit în 778 după calendare, în 784 după cercetările mai noi.

S-⁠a născut în Galia, probabil în Provence, la începutul veacului al VIII-⁠lea. A mers în Italia, după calendarul ortodox, ca trimis, a vizitat mănăstirea Sfântul Vincențiu de lângă Benevento și a rămas acolo ca monah, unde și-⁠a primit formarea intelectuală și duhovnicească. A fost hirotonit preot înainte de 761 și a ajuns egumen la 4 octombrie 777. După înfrângerea longobarzilor de către Carol cel Mare în 774, a trebuit să părăsească mănăstirea, încredințată longobardului Poto, și să fugă la Spoleto. Chemat la Roma de Carol cel Mare ca să rezolve conflictul, a murit pe drum, poate ucis, în 784. Viața lui o cunoaștem în primul rând din Chronicon Vulturnense, fragmentar, scris de un monah Ioan, și din scurtele pomeniri despre sine din scrierile sale.

A lăsat multe scrieri despre Biblie și alte subiecte: tâlcuiri la Apocalips, la Psalmi și la Cântarea Cântărilor; Viața întemeietorilor mănăstirii San Vincenzo, Paldo, Tasso și Tato; și Lupta virtuților cu viciile, care subliniază temele monahale ale fricii de Dumnezeu, ascultării și credincioșiei. Cea mai cunoscută lucrare este lunga Expunere asupra Apocalipsei, care folosește pe Părinții Bisericii, între ei Ieronim, Augustin și Grigorie cel Mare. Jean Mabillon l-⁠a numit „preasfânt”, iar bollandiștii i-⁠au dat titlul de sfânt; închinarea lui a fost aprobată. În 2009 papa Benedict al XVI-⁠lea i-⁠a închinat o omilie. Este pomenit la 19 iulie, ca sfânt al Bisericii nedespărțite, după calendarul pe stil nou.