Milica a Serbiei

Cuvioasa Milica a Serbiei, în monahism Evghenia și în schimă Eufrosina, a fost soția cneazului Lazăr, care a căzut la Kosovo în 1389. După moartea lui a cârmuit Serbia ca regentă până în 1393, apoi a intrat monahie la mănăstirea Ljubostinja, întemeiată de ea. S-⁠a născut în jurul anului 1335 și a trecut la Domnul la 11 noiembrie 1405. A fost scriitoare și s-⁠a ostenit pentru țară și pentru Biserică. Biserica Ortodoxă Sârbă o prăznuiește la 19 iulie după calendarul vechi.

Familia și căsătoria Milica era fiica cneazului Vratko, numit în cântecele populare sârbești Jug Bogdan, strănepot al lui Vukan Nemanjić. Era așadar din ramura laterală, dar mai vârstnică, a dinastiei Nemanjić. În jurul anului 1353 s-⁠a măritat cu Lazăr Hrebeljanović, un dregător de curte care, pe măsură ce puterea țarului Uroș slăbea, a ajuns cneaz al Serbiei Morava, cu reședința la Kruševac. Au avut mai mulți copii, după unele izvoare opt: trei fii și cinci fiice, între care pe Ștefan Lazarević, pe Jelena, măritată cu Đurađ al II-⁠lea Balšić, pe Mara, măritată cu Vuk Branković, și pe Olivera, dată după sultanul Baiazid I. Prin ea, copiii lor, din dinastia Lazarević, coborau pe linie feminină din Nemanjići. Izvoarele o înfățișează ca pe o femeie cu caracter puternic.

Regența După moartea lui Lazăr în bătălia de la Kosovo, Milica a cârmuit țara până în 1393, când fiul ei Ștefan a ajuns la vârsta de domnie. Au fost vremuri foarte grele. Încă din noiembrie 1389 a fost atacată de ungurii lui Sigismund, care au luat mai multe cetăți din nord și au pătruns până la Kragujevac. Cercetătorii nu se înțeleg asupra urmărilor acestui atac. Vuk Branković, un conducător din oastea lui Lazăr, a încercat s-⁠o răstoarne, iar regenta s-⁠a aflat între doi vrăjmași care tratau o alianță. În vara lui 1390, când otomanii au ajuns la hotarele ei, a primit suzeranitatea sultanului și a lăsat trupele lui să treacă prin țară. Se crede că tulburarea cu Branković a făcut-⁠o să pornească o campanie de ponegrire care ar fi marcat și izvoarele vechi despre Kosovo.

Călugărița În jurul anului 1390 a întemeiat mănăstirea Ljubostinja, unde a făcut jurăminte monahale în jurul anului 1393, cu numele Evghenia, iar înainte de moarte a primit marea schimă cu numele Eufrosina. Împreună cu cuvioasa Jefimija, vestită ca scriitoare, a mers în 1398 sau 1399 la curtea sultanului Baiazid, ca să sprijine interesele fiului ei. Cu ajutorul fiicei Olivera, soția sultanului, au izbutit, după unele izvoare, mutarea moaștelor Sfintei Parascheva dinspre Vidin la Belgrad. În 1403 a mers la sultan, la Serres, ca să pledeze pentru Ștefan într-⁠o dispută cu Branković.

A scris mai multe rugăciuni și cântări religioase. În 1397 a dat, împreună cu fiii ei, la Dečani, „Rugăciunea mamei”, și a poruncit repararea policandrului de bronz (horosul) de la Dečani. Este cunoscut și poemul ei de jale, „Mirele văduviei mele”, închinat soțului ei.

Adormirea și cinstirea A fost îngropată la Ljubostinja, în mănăstirea ei. Biserica Ortodoxă Sârbă a trecut-⁠o în rândul sfinților și o prăznuiește la 19 iulie (1 august după calendarul nou), în aceeași zi cu fiul ei, despotul Ștefan Lazarević. Mai multe străzi din Serbia îi poartă numele.