Macrina

Cuvioasa Macrina cea Tânără a fost fecioară sfințită, sora mai mare a Sfinților Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa și Petru al Sevastiei, și întemeietoarea unei obști monahale de femei în Pont. S-⁠a născut în jurul anului 324-327, în Cezareea Capadociei, și a adormit la 19 iulie 379. Cea mai importantă mărturie despre ea este „Viața Cuvioasei Macrina”, scrisă de fratele ei, Sfântul Grigorie de Nyssa. Biserica o pomenește la 19 iulie.

Familia și copilăria Părinții ei erau Vasile cel Bătrân, avocat și profesor de retorică, și Emilia, iar bunica ei era Macrina cea Bătrână, ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul și mărturisitoare în vremea prigoanelor. Macrina a fost cea mai mare dintre cei zece copii. După Viața ei, mamei i s-⁠a arătat un înger în vis și i-⁠a spus să-⁠i dea fetei numele Tecla, dar rudele au chemat-⁠o Macrina, ca pe bunică. Mama a învățat-⁠o să iubească slujbele și rugăciunea. A primit o educație temeinică, dar a studiat mai ales Sfânta Scriptură, în special Înțelepciunea lui Solomon și Psalmii.

Când avea douăsprezece ani, tatăl a logodit-⁠o. Logodnicul a murit înainte de nuntă. Macrina a socotit că nu se cuvine să se mărite cu altul și l-⁠a privit pe Hristos ca pe mirele ei veșnic. După moartea tatălui, a ajutat-⁠o pe mama ei să conducă gospodăria și să-⁠i crească pe frații mai mici, între care Grigorie, Petru și Vasile, asupra cărora a avut o înrâurire mare. Pe Vasile, care se întorsese de la Atena mândru de învățătura lui, l-⁠a îndemnat să lase cariera lumească și să ducă viață monahală. Grigorie a numit-⁠o învățătoarea lui.

Obștea de la Annisa În jurul anului 357, Macrina s-⁠a retras împreună cu mama ei și cu slujnicele de la viața lumii pe una dintre moșiile familiei, la Annisa, pe râul Iris, în Pont. Au trăit acolo o viață în comun, împreună cu fecioare din familii nobile și de rând, între care toate erau libere, iar roabele aveau aceleași drepturi și datorii ca stăpânele. Macrina a devenit stareța uneia dintre primele obști de femei din Asia Mică. Pe cealaltă parte a râului, Vasile a întemeiat o mănăstire de bărbați, la care a viețuit și Petru, care i-⁠a fost mai târziu egumen. Așa a luat naștere un fel de mănăstire dublă. Mănăstirea a fost vizitată și de Eustatie al Sevastiei și de Grigorie de Nazianz. Moartea fratelui Naucratie a zguduit-⁠o pe mamă și i-⁠a dat Macrinei un loc de frunte în gospodăria obștii.

Adormirea În 379, la câteva luni după moartea lui Vasile, Macrina s-⁠a îmbolnăvit. Grigorie, episcopul Nyssei, a venit s-⁠o vadă. Deși bolnavă greu, ea s-⁠a ridicat și a slăvit pe Dumnezeu că i-⁠a dat harul să-⁠l vadă. Grigorie a povestit discuția lor despre suflet și înviere în „Dialogul despre suflet și înviere”, numit și „Macrinia”, în care ea este personajul principal, ceea ce face din el unul dintre puținele dialoguri filozofice cu o femeie în centru. Chiar pe patul de moarte a refuzat un pat și a ales să stea pe pământ. Păstrate sunt cuvintele rugăciunii ei dinaintea sfârșitului, prin care îi cere lui Dumnezeu să-⁠i ierte păcatele și să-⁠i dea ca, desprinsă de haina trupului, sufletul ei să stea fără prihană înaintea Lui. A murit în mâinile lui Grigorie, care a îngropat-⁠o cu cinste în biserica celor patruzeci de mucenici din Sevastia, unde erau îngropați și părinții ei.