Amonit din Melitene

Sfântul Mucenic Amonit din Melitene este pomenit la 20 noiembrie împreună cu Sfântul Mucenic Hieron și cu ceilalți mucenici care au pătimit la Melitene, în Armenia, în vremea împăraților Diocletian și Maximian. Izvoarele de care dispunem nu dau alte amănunte despre Amonit însuși; povestea de mai jos este cea a lui Hieron și a tovarășilor săi.

Hieron din Tiana

Hieron s-⁠a născut în orașul Tiana din Capadocia a doua, dintr-⁠o mamă evlavioasă, Stratonica. Când împărații au aflat că locuitorii Armeniei și Capadociei refuză să se închine idolilor, au trimis doi oameni vicleni și cruzi: pe Agricolau în Armenia și pe Lisie în Capadocia, cu porunca să omoare pe toți creștinii care nu se închină idolilor și să adune în oaste pe bărbații și tinerii puternici. Lisie a aflat de Hieron ca de un om sănătos și foarte curajos, și a trimis ostași să-⁠l prindă. Aceștia l-⁠au găsit la muncă pe câmp, dar Hieron a refuzat să meargă, socotind că pentru un creștin e păgubitor să slujească laolaltă cu închinătorii la idoli. Mânat de mânie, a luat un lemn și i-⁠a bătut, atât de tare, încât ostașii au fugit, iar el i-⁠a gonit cum gonește leul iezii. Când i-⁠au trimis iar mai mulți, a luat cu sine optsprezece creștini și s-⁠a ascuns într-⁠o peșteră, de unde a respins atacurile păgânilor. Apoi comandantul a trimis un prieten al lui Hieron, pe nume Chiriac, care a spus ostașilor să se depărteze, fiindcă Hieron nu poate fi luat decât cu blândețe, și l-⁠a convins să iasă din peșteră și să meargă acasă, la mama lui, o văduvă bătrână și oarbă. Ea a plâns cu glas tare după fiul ei, spunând că era sprijinul bătrâneților ei și lumina ochilor ei orbi.

Mucenicia

Hieron și-⁠a luat rămas bun de la mamă și a pornit spre Melitene împreună cu ostașii, cu rudele lui Victor, Matronian și Antonie și cu alți credincioși. Noaptea, în drum, i s-⁠a arătat cineva îmbrăcat în alb și i-⁠a vestit că merge pe calea cea dreaptă, că va ieși curând din această viață și va primi cinste și slavă de la Împăratul Ceresc. A doua zi, la Melitene, a fost închis în temniță împreună cu alți treizeci și trei de creștini și le-⁠a spus să nu se plece idolilor, ci să aducă jertfă de laudă adevăratului Dumnezeu. Aduși dimineața la judecata lui Lisie, au răspuns că ar fi nebuni dacă ar da cinstea cuvenită doar lui Dumnezeu unor lucruri de lemn și de piatră. Hieron a mărturisit că el a bătut pe ostași, iar Lisie a poruncit să i se taie mâna, în timp ce ceilalți au fost bătuți fără milă. Victor, rudă a lui Hieron, înfricoșat, a mituit pe scriitorul care ținea lista și a fost scos din temniță, dar a murit curând și a pierdut și avuția, și viața, și cununa. Hieron l-⁠a plâns cu amar. Mâna lui tăiată a rânduit-⁠o să fie dusă mamei sale. La a cincea zi Lisie a cerut iar închinarea la idoli și, neizbutind nici cu blândețe, nici cu amenințări, a poruncit să fie bătuți fără cruțare, apoi tăiați cu sabia. Sfinții au mers spre locul osândei cântând „Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă întru legea Domnului”, au îngenuncheat rugându-⁠se „Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletele noastre” și li s-⁠au tăiat capetele.

Capul lui Hieron a fost răscumpărat cu aur de un bărbat bogat, Hrisafie, iar mâna a fost dusă mamei sale, Stratonica, de către Antonie și Matronian, care au fugit noaptea. Trupurile celorlalți mucenici au fost îngropate în taină de alți creștini. Mai târziu Hrisafie a zidit o biserică în locul unde fuseseră tăiați mucenicii și a așezat în ea cu cinste capul mucenicului.