Anastasie Apocrisiarul

Cuviosul Anastasie Apocrisiarul, monah din Constantinopol, ucenic al Sfântului Maxim Mărturisitorul, a fost mărturisitor al dreptei credințe împotriva monoteliților și a răposat în anul 662. Se prăznuiește la 3 februarie.

S-⁠a născut într-⁠o familie aleasă bizantină și a primit o educație strălucită. Înainte de tundere a fost secretarul împărătesei Eudochia, prima soție a împăratului Heraclie. În 617 l-⁠a cunoscut pe Cuviosul Maxim Mărturisitorul și a ajuns în scurt timp fiul lui duhovnicesc. Treizeci și șapte de ani după aceea aproape că nu s-⁠a despărțit de dascălul său, nevoindu-⁠se împreună cu el în mănăstirile din Hrisopolis și a Sfântului Gheorghe din Chizic (azi Bandirma, în Turcia), și l-⁠a însoțit în pribegiile lui prin Africa de Nord (cam 630 până la 645) și Italia (645 până la 653). A scris viața dascălului său.

Cam în 653 a fost arestat împreună cu Maxim pentru lupta lui împotriva monotelismului și trimis la Constantinopol. La judecata imperială a respins învinuirile mincinoase, mai ales politice, aduse Cuviosului Maxim, și a fost osândit la surghiun în orașul Perberis, la hotarul Macedoniei cu Tesalia (în Grecia de azi); dascălul lui a fost surghiunit la Vizia, în Tracia. La începutul anului 662, când Cuviosul Maxim a fost chemat a doua oară la Constantinopol și osândit la un Sinod, Cuviosul Anastasie a împărtășit nevoința lui de mărturisitor: a fost biciuit, i s-⁠au tăiat limba și mâna dreaptă, apoi a fost surghiunit în cetatea Skimaris din Lazica (azi Georgia) și apoi într-⁠o cetate din țara svanilor. Cuviosul Anastasie a răposat pe drum, la 24 iulie 662, cu câteva zile înaintea Cuviosului Maxim.