Calistrat al Georgiei

Sfântul Calistrat (Țințadze) a fost Catolicos-⁠Patriarh al întregii Georgii între 1932 și 1952, în anii cei mai grei ai stăpânirii sovietice. Preot de mir vreme de peste trei decenii la Tbilisi, istoric al Bisericii georgiene și cercetător al literaturii creștine georgiene, a fost apoi episcop și întâistătător, străduindu-⁠se să păstreze Biserica în vremuri de prigoană și să obțină recunoașterea autocefaliei ei. Biserica Ortodoxă a Georgiei l-⁠a trecut în rândul sfinților în 2016.

Copilăria și școala

Se numea în lume Calistrat (Bicico) Mihailovici Țințadze și s-⁠a născut la 12 aprilie 1866, într-⁠o familie de preot, în satul Tobanieri din Imereti (astăzi în districtul Vani). A învățat la școala teologică din Kutaisi și apoi la Seminarul Teologic din Tiflis, pe care l-⁠a absolvit în 1888. În amândouă școlile s-⁠a remarcat prin înzestrare și sârguință și le-⁠a terminat primul din promoție.

Văzându-⁠i darurile, binefăcătorul David Saragișvili l-⁠a trimis pe cheltuiala sa la Academia Teologică din Kiev, pe care a absolvit-⁠o în 1892 cu titlul de candidat în teologie. La Kiev și-⁠a cunoscut viitoarea soție, Ottilie Thomas, o germană de confesiune luterană, care a trecut curând la Ortodoxie cu numele Nino.

Preot la Tbilisi

În 1892 a fost hirotonit preot pentru biserica din Didube, la Tiflis (Tbilisi). În 1903 a fost mutat la biserica Kașveti, iar în 1909 a fost ridicat la treapta de protoiereu. Vreme de treizeci și doi de ani a slujit în diferite biserici ale orașului și a fost profesor de religie la Gimnaziul Nobilimii, la gimnaziul de băieți Lewandowski și la Gimnaziul nr. 1 de băieți, precum și membru în conducerea Seminarului din Tiflis.

Își unea slujirea pastorală cu cea obștească: a fost membru al Dumei orășenești, secretar și membru al unor societăți științifice. A fost un istoric și un cercetător de seamă al izvoarelor Bisericii georgiene, al moștenirii lui Șota Rustaveli și al literaturii creștine georgiene, autor de studii și monografii, doctor în teologie.

Apărător al autocefaliei

Biserica Georgiei își pierduse autocefalia în 1811 și era condusă de exarhi trimiși de Biserica Rusă. Părintele Calistrat a fost un susținător statornic al restabilirii autocefaliei. În 1905 a publicat la Tiflis un studiu istoric despre autocefalia Bisericii georgiene între secolele al IV-⁠lea și al XI-⁠lea, iar în 1906 un răspuns istoric adresat lui G. V. Samuilov pe aceeași temă.

După deschiderea Universității din Tbilisi, în 1918, i s-⁠a oferit titlul de profesor și dreptul de a ține cursuri, cu condiția să-⁠și taie barba și să-⁠și lepede rasa. Protoiereul Calistrat a refuzat, spunând că nu-⁠și va trăda turma. Aceasta nu l-⁠a împiedicat să dăruiască noii universități marea sa bibliotecă.

Închisoarea și arhieria

În 1923 a fost arestat împreună cu Catolicosul-⁠Patriarh Ambrozie și cu alți clerici și închis în temnița Metehi. A fost eliberat în 1925. Rămas văduv, la 31 octombrie 1925 a fost hirotonit episcop fără să fi fost tuns în monahism, în catedrala Sioni din Tbilisi. Unele izvoare spun că a fost numit întâi mitropolit de Ninoțminda, iar din 1927 de Manglisi; altele, că a fost ridicat de la început la treapta de mitropolit de Manglisi.

Catolicos-⁠Patriarh

La 21 iunie 1932, după scurta păstorire a Catolicosului Hristofor al III-⁠lea, Soborul al VI-⁠lea al Bisericii Georgiei l-⁠a ales Catolicos-⁠Patriarh al întregii Georgii, arhiepiscop de Mțheta și Tbilisi. La 24 iunie a fost întronizat în catedrala Svetițhoveli.

Preluând conducerea Bisericii, s-⁠a străduit să oprească închiderea, dărâmarea și jefuirea bisericilor și mănăstirilor. A încercat să păstreze relații de loialitate cu puterea sovietică, ca să ușureze apăsarea asupra Bisericii, și a cerut micșorarea impozitelor care o striveau. De multe ori a atras atenția autorităților asupra încălcării legii despre libertatea conștiinței. Prin strădania lui, împreună cu intelectualii georgieni, au fost salvate de la dărâmare bisericile Metehi și Kașveti din Tbilisi și bisericile Mănăstirii Ghelati. O grijă deosebită a fost recunoașterea autocefaliei Bisericii georgiene de către celelalte Biserici Ortodoxe.

Anii războiului

În timpul celui de-⁠al Doilea Război Mondial, puterea sovietică și-⁠a îndulcit politica religioasă, iar Catolicosul a reușit să îmbunătățească situația Bisericii. Prin stăruința lui personală au fost eliberați din lagăre episcopul Efrem (Sidamonidze), viitorul catolicos, protoiereul Ioan Lozovoi și protodiaconul Ambrozie Ahobadze, iar 23 de biserici au fost redeschise.

Biserica georgiană a strâns daruri pentru front: în februarie 1943 credincioșii au depus 85.000 de ruble pentru armată, iar în martie 1944 încă 150.000 de ruble pentru darurile ostașilor. Ca toți ierarhii din Uniunea Sovietică ai acelei vremi, Catolicosul a trebuit să trimită și telegrame de felicitare conducătorului statului, publicate în presă.

Împăcarea cu Biserica Rusă

După alegerea Mitropolitului Serghie ca patriarh al Moscovei, Catolicosul i-⁠a trimis la 14 septembrie 1943 o telegramă de felicitare, cu nădejdea îndreptării relațiilor dintre cele două Biserici. Comuniunea a fost restabilită la 31 octombrie 1943, când Catolicosul a slujit împreună cu arhiepiscopul Antonie (Romanovski) al Stavropolului în catedrala Sioni din Tbilisi. La 10 noiembrie 1943, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a declarat restabilită comuniunea de rugăciune și euharistică dintre cele două Biserici surori autocefale. Parohiile rusești din Georgia au trecut sub ascultarea Bisericii georgiene, cu dreptul de a-⁠și păstra obiceiurile moștenite, iar Catolicosul a fost rugat să se îngrijească și de parohiile rusești din Armenia.

Ultimii ani

La 28 martie 1945 a prezidat Soborul Bisericii georgiene, care a adoptat un nou regulament de organizare. În același an a luat parte la Sinodul local al Bisericii Ruse (31 ianuarie - 2 februarie 1945). În iulie 1948 a participat la Moscova la sărbătorirea a 500 de ani de autocefalie a Bisericii Ruse și la consfătuirea întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe; fiind cel mai vârstnic dintre toți, a stat mereu la dreapta Patriarhului Alexei I, în rasă neagră și cu culion negru cu cruce de diamante.

La 5 august 1950 a avut la Tbilisi o întâlnire cu Patriarhul Alexei I și cu Catolicosul tuturor armenilor, Gheorghe al VI-⁠lea, iar la 23 iulie 1951 a luat parte la întrunirea întâistătătorilor a cinci Biserici autocefale la Lavra Sfintei Treimi. Din 1948 a fost membru al Comitetului sovietic pentru pace și a semnat, împreună cu alți întâistătători, apeluri către creștinii lumii.

Trecerea la Domnul și proslăvirea

A trecut la Domnul la 3 februarie 1952, la Tbilisi, la aproape 86 de ani. La înmormântarea sa din catedrala Sioni a fost de față și o delegație a Bisericii Ruse; a fost îngropat în această catedrală. O stradă din Tbilisi îi poartă numele.

La 22 decembrie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei l-⁠a trecut în rândul sfinților, cu prăznuirea la 3 iunie (21 mai pe stil vechi).