Andrei Șaguna

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei, a fost păstor, cărturar și organizator al Bisericii Ortodoxe a românilor din Imperiul Habsburgic, și unul dintre conducătorii poporului român din vremea Revoluției din 1848. A trecut la Domnul la 28 iunie 1873, la Sibiu. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-⁠a canonizat în 2011. Este prăznuit la 30 noiembrie. A fost membru de onoare al Academiei Române.

Începuturile S-⁠a născut la Mișcolț, în Ungaria, la 20 ianuarie 1808, după unele izvoare la 20 decembrie, în familia unui negustor, Naum Șaguna, aromân din Grabova, azi în Albania. Familia era înrudită cu bancherii Sina, care l-⁠au sprijinit mai târziu în lucrări bisericești. A fost botezat în Biserica Ortodoxă din Mișcolț, cu numele Anastasie. În 1814 tatăl a trecut la catolicism, ca să dobândească o treaptă socială mai bună decât cea de rang secund hărăzită ortodocșilor din imperiu, dar familia a rămas, se pare, în taină ortodoxă. A învățat la școala din orașul natal, apoi la gimnaziul călugărilor piariști din Pesta, pe care l-⁠a absolvit în 1826. Între 1826 și 1829 a studiat filosofia și dreptul la Universitatea din Pesta, locuind la unchiul său, Anastasie Grabovski. Revenit în Biserica Ortodoxă, a urmat teologia la Vârșeț. La 24 octombrie 1833 a fost tuns monah la mănăstirea Hopovo, cu numele Andrei, iar la 2 februarie 1834 a fost hirotonit diacon în catedrala din Carloviț. A fost secretar al mitropolitului Ștefan Stratimirovici, a predat la seminarul din Carloviț, a ajuns arhimandrit în 1842 și a fost egumen la Hopovo și apoi la Kovilj. La 15 iunie 1846 a fost numit vicar general la Sibiu. În această slujire a predat autorităților imperiale pe Ecaterina Varga, luptătoare pentru drepturile românilor, în ianuarie 1847, faptă rămasă controversată în viața lui.

Episcop în vremea Revoluției La 2 decembrie 1847, la Turda, adunarea protopopilor l-⁠a ales între candidații la scaunul episcopal. A fost hirotonit episcop la 18 aprilie 1848, în Duminica Tomii, la Carloviț, de mitropolitul sârb Iosif Rajačić. A spus atunci că i se cere ca, prin păstorirea lui, să se pună în lucrare reînvierea eparhiei transilvane, potrivit trebuinței Bisericii, mântuirii poporului și duhului vremii. La 3/15 mai 1848 a prezidat, împreună cu episcopul greco-⁠catolic Ioan Lemeni, Adunarea de la Blaj, unde a susținut o poziție cumpătată. A fost ales în conducerea mișcării românești și a dus petiția la Viena, împăratului. Când ungurii au impus unirea Transilvaniei cu Ungaria, a rămas de partea celor care căutau o înțelegere, apoi, când a izbucnit războiul dintre Ungaria și Habsburgi, românii s-⁠au înțeles cu Viena. În octombrie, când Transilvania a devenit câmp de luptă, a găsit adăpost la Sibiu. A organizat, la 28 decembrie 1848, o adunare la Sibiu, de unde a trimis o nouă petiție împăratului, cu ideea unității românilor din Transilvania, Banat și Bucovina. La presiunea generalului Puchner, românii au cerut ajutor rușilor printr-⁠o petiție nesemnată a „cetățenilor din Sibiu”, ceea ce a stârnit mânia conducătorilor unguri; Kossuth l-⁠a numit dușman și a hotărât ca amnistia să nu-⁠l cuprindă. În februarie 1849 a plecat în Austria, unde a încercat să reînvie proiectul unei țări comune a românilor din imperiu.

Păstorul și organizatorul Bisericii În 1850 a condus din nou o delegație la Viena și a cerut împăratului Franz Joseph un așezământ de învățătură superioară și mai multe libertăți și drepturi de școală pentru români. Multe rămâneau fără răspuns. A fost, în 1864, întâiul întâistătător al Mitropoliei ortodoxe independente a Transilvaniei, cu scaunul la Sibiu, separată de Patriarhia sârbă de la Carloviț, pe care a condus-⁠o până la moarte. A întemeiat Gimnaziul românesc din Brașov, în 1851, a lucrat pentru școli, tipografie și presă, și a alcătuit lucrări de drept canonic, de istorie a Bisericii și de teologie pastorală, între care „Compendiu de drept canonic”, tipărit în mai multe ediții. A pus bazele organizării bisericești, în care laicii și clerul se întâlnesc în adunări eparhiale și în congres național bisericesc, rânduială păstrată în Biserica Ortodoxă Română.

A adormit la Sibiu la 28 iunie 1873 și a fost îngropat în Catedrala mitropolitană. Biserica Ortodoxă Română l-⁠a canonizat în 2011, cu pomenire la 30 noiembrie.