Vahtang I Gorgasali

Sfântul Vakhtang I Gorgasali a fost rege al Iberiei (Kartli, în estul Georgiei de azi) în a doua jumătate a veacului al V-⁠lea și la începutul celui de-⁠al VI-⁠lea. Este amintit ca rege războinic, care s-⁠a luptat să-⁠și elibereze țara de stăpânirea persană, care a rânduit din nou Biserica Georgiei și care, după tradiție, a întemeiat orașul Tbilisi. Biserica Ortodoxă a Georgiei îl cinstește ca rege sfânt și binecredincios, iar pomenirea lui este la 30 noiembrie pe stil vechi, adică 13 decembrie pe calendarul civil.

Izvoare și date

Izvorul principal este Viața lui Vakhtang Gorgasali, atribuită lui Juansher și scrisă în secolul al VIII-⁠lea sau al XI-⁠lea. Ea amestecă istoria cu legenda epică, așa că cercetătorii privesc amănuntele ei cu grijă. Datele sunt discutate: nașterea lui este pusă între aproximativ 439 și 467, iar moartea între aproximativ 502 și 527. Pagina georgiană a calendarului sfinților dă anul 502. Unii istorici cred că el este regele Gurgenes pe care îl pomenește istoricul bizantin Procopiu. Numele Gorgasali se explică prin „cap de lup”, după forma coifului său.

Tinerețea și domnia

Era fiul regelui Mihrdat al V-⁠lea și al reginei Sagdukht, o persană devenită creștină. Când avea șapte ani, tatăl lui a murit, iar mama lui a condus ca regentă. Țara suferea din pricina străduințelor Persiei de a răspândi închinarea la foc și din pricina unei incursiuni a unor neamuri din nord, numite în Viață osetini. Potrivit Vieții, la șaisprezece ani Vakhtang a condus o oaste împotriva lor, a câștigat o luptă singulară cu viteazul lor și și-⁠a eliberat sora Mirandukht, dusă în robie.

Ca vasal al regelui persan, a luat parte la campaniile perșilor, între care una împotriva heftaliților și una împotriva Romei, în 472, în care, după Viață, Iberia a câștigat Egrisi și Abhazia.

Biserica și războiul cu Persia

Nemulțumit de presiunea persană, Vakhtang s-⁠a întors spre Bizanț. S-⁠a căsătorit cu Elena, numită fiică sau rudă a împăratului Zenon, și a primit încuviințarea Constantinopolului să ridice episcopul de Mțheta la rangul de catolicos. Noul catolicos și doisprezece episcopi noi au fost trimiși să fie hirotoniți la Antiohia, așa că Biserica Georgiei a devenit mai neatârnată. Regele a întâmpinat împotrivire în aceasta, mai ales din partea episcopului înlocuit.

În 482, Vakhtang a poruncit să fie omorât Varsken, un vasal puternic, care primise zoroastrismul și o ucisese pe soția sa creștină, Sfânta Șușanik. Astfel regele s-⁠a ridicat deschis împotriva Persiei. Armenii conduși de Vahan Mamikonian s-⁠au unit cu el, dar aliații au fost înfrânți, Iberia a fost pustiită în 483 și 484, iar Vakhtang a fugit în Lazica, stăpânită de romani. După moartea regelui persan Peroz, în 484, noul rege Balaș a făcut pace, iar Vakhtang s-⁠a întors în regatul său.

Ani mai târziu, regele Cavad l-⁠a chemat la un război împotriva Romei. Vakhtang a refuzat și o oaste persană a invadat Iberia. În ultimii ani a petrecut vreme în război și în surghiun, cerând zadarnic ajutor romanilor.

Moartea și moștenirea

După Viață, a murit în luptă cu perșii: un sclav renegat l-⁠a lovit cu o săgeată printr-⁠un loc neprotejat al armurii. A fost dus la castelul Ujarma, unde a murit, și a fost îngropat în catedrala Svetitskhoveli din Mțheta. Testamentul lui îi chema pe fiul său Dachi și pe georgieni să țină cu putere credința și să nu părăsească prietenia cu grecii. Dachi i-⁠a urmat la tron.

Tradiția întemeierii Tbilisiului spune că pe când Vakhtang vâna, șoimul lui a urmărit un fazan și amândoi au căzut într-⁠un izvor fierbinte. Regele, văzând aburii ridicându-⁠se, a poruncit să se zidească acolo un oraș și l-⁠a numit Tbilisi, „locul izvoarelor calde”. Biserica Georgiei l-⁠a trecut oficial în calendarul ei, iar o biserică în cinstea lui a fost zidită la Rustavi la începutul anilor 1990, deși probabil era socotit sfânt de mult mai înainte. Ordinul „Vakhtang Gorgasali”, creat în 1992, este una dintre cele mai înalte decorații militare ale Georgiei.