Anin din Calcedon

Cuviosul Anin din Calcedon (Anin făcătorul de minuni) este un cuvios făcător de minuni a cărui viață se păstrează în două texte hagiografice. Izvoarele diferă asupra zilei de pomenire: izvorul rus dă 26 și 31 martie, cel sârbesc 18 martie după calendarul vechi (31 martie după cel nou); fișa dă 18 și 13 martie.

Viața lui s-⁠a întemeiat, până la începutul secolului XXI, pe două texte: o viață grecească inserată în a doua jumătate a secolului al XII-⁠lea în Sinaxarul Constantinopolului și un panegiric din secolul al XIV-⁠lea al lui Teodor Irtakenos; ambele sunt puțin informative, ceea ce a dat temei să se spună că biografia lui Anin nu cuprinde date cronologice. Există însă și o a treia variantă a vieții, păstrată în traducere slavonă, și texte nepublicate despre Anin: un canon al lui Iosif Imnograful și o viață siriacă a lui Anin, de Iacob din Sarug.

Anin s-⁠a născut, probabil în 488, la Chalcis (azi Kinnasrin), într-⁠o familie creștină; izvorul sârbesc spune că era din Calcedon și mic de statură. La 15 ani a rămas orfan, a plecat la mănăstire și a primit tunderea în monahism. După legendă, în locul pustiu unde s-⁠a dus Anin nu era apă și el aducea apă din Eufrat într-⁠un vas mic. Odată, când nu se depărtase încă de locuință, i s-⁠a arătat un înger și i-⁠a umplut vasul cu apă. Izvorul sârbesc spune că s-⁠a așezat lângă Eufrat într-⁠o chilie, unde se nevoia și se ruga, mai întâi la învățătorul lui Maium, iar după moartea lui singur. S-⁠a răspândit în împrejurimi vestea că Anin are darul prorociei și al vindecării și mulți au început să vină la el. Sfântul vindeca nu numai oameni, ci și animale, asupra cărora Domnul i-⁠a dat stăpânire, și scotea „descântecul”. Prin rugăciunile lui, vasele și fântâna de lângă locuința lui s-⁠au umplut de mai multe ori în chip minunat cu apă; după izvorul sârbesc, prin puterea rugăciunii a umplut cu apă o fântână secată, a tămăduit bolnavi și a îmblânzit fiare, iar un leu îmblânzit îi sta mereu în slujbă. Un stâlpnic, Pioniu, atacat și bătut de tâlhari, se gândea să coboare de pe stâlp și să se plângă judecătorilor; Sfântul Anin a văzut în sufletul lui și i-⁠a trimis o scrisoare prin leul său, ca să-⁠și lase gândul, să ierte pe atacatori și să-⁠și continue nevoința. Era foarte milostiv: episcopul din Neocezareea i-⁠a dăruit un măgar ca să-⁠l ajute să aducă apă din râu, dar el l-⁠a dat unui sărac; episcopul i-⁠a dat un al doilea, pe care l-⁠a dat și pe acela; apoi i-⁠a dat un al treilea, doar ca să-⁠i slujească la apă, cu obligația să-⁠l păzească și să-⁠l întoarcă. Înainte de moarte, după tradiție, Anin a văzut Ierusalimul de sus și trimișii Domnului, pe Moise, Aaron și Hur, ceea ce au văzut și monahii prezenți la moartea lui; după izvorul sârbesc, l-⁠au chemat: „Anine, Domnul te cheamă, scoală și vino cu noi”. A trăit 110 ani și și-⁠a prezis singur vremea morții.