Eduard Martirul

Sfântul Mucenic Eduard Martirul a fost rege al Angliei între 975 și 978, ucis într-⁠o seară de martie, în împrejurări rămase neclare. Este cinstit ca sfânt în Anglia încă din ultimii ani ai secolului al X-⁠lea, deci înainte de despărțirea dintre Răsărit și Apus. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 18 martie ca mucenic și purtător de patimi.

Tinerețea și urcarea pe tron

S-⁠a născut în jurul anului 962, ca fiu cel mare al regelui Edgar. Numele mamei sale nu se află în izvoarele din vremea lui; istoricii de azi socot, în cea mai mare parte, că ea a fost Æthelflæd, prima soție a lui Edgar. Învățătura religioasă a primit-⁠o de la episcopul Sideman de Crediton.

Edgar a murit la 8 iulie 975, iar tronul a fost disputat între partizanii lui Eduard și ai fratelui său vitreg mai mic, Æthelred, cunoscut mai târziu drept cel Nesocotit. Eduard avea în jur de treisprezece ani, Æthelred între șase și nouă, așa că ei înșiși au fost mai degrabă un stindard al unor partide. De partea lui Eduard stăteau arhiepiscopul Dunstan, Oswald și Æthelwine, iar de partea lui Æthelred mama lui, regina Ælfthryth, și episcopul Æthelwold de Winchester. Cearta s-⁠a încheiat repede: Eduard a fost ales rege și încoronat de Dunstan la Kingston, iar Æthelred a primit pământurile date de obicei fiilor regelui.

Domnia

Edgar sprijinise cu putere reforma monahală și pusese nobili și clerici să dea mănăstirilor multe pământuri. După moartea lui, nobilii au căutat să-⁠și ia moșiile înapoi, mai ales prin judecăți, uneori cu forța. Conducătorii cei mai mari, Ælfhere al Merciei și Æthelwine, s-⁠au dușmănit fără să se ajungă la război. Cronica anglo-⁠saxonă amintește și o foamete în 976.

Izvoarele din vremea lui nu-⁠l zugrăvesc ca pe un sfânt. Viața Sfântului Oswald, scrisă de Byrhtferth în jurul anului 1000, spune că era iute la mânie și că își lovea oamenii, mai ales pe cei din casa lui. Istoricii de azi socot de aceea că venerarea lui nu se sprijină pe faptele din viața sa, ci pe felul morții lui. Nu a murit apărând credința, ci ca rege uns, ucis în chip nevinovat.

Uciderea

La 18 martie 978, spre seară, Eduard a venit călare la curtea reginei Ælfthryth, la Corfe, în Dorset. Cea mai veche relatare, a lui Byrhtferth, spune că oameni înarmați l-⁠au înconjurat, unul l-⁠a apucat de mâna dreaptă ca pentru o sărutare de bun venit, iar altul l-⁠a lovit de moarte. Regele a căzut din cal, iar trupul lui a fost dus în casa unui om sărac și acoperit cu o pătură ieftină. O povestire mai târzie spune că piciorul i-⁠a rămas în scară și calul l-⁠a târât.

Cei ce scriau în vremea aceea nu spun cine a poruncit uciderea. Aproape toți cei de după cucerirea normandă o învinuiesc pe Ælfthryth, iar unii istorici de azi sunt de aceeași părere, alții nu. O altă părere este că ucigașii au fost oamenii lui Æthelred, care ar fi lucrat fără poruncă. Pentru oamenii vremii, uciderea unui rege uns era un păcat greu.

Moaștele și cinstirea

Trupul a fost îngropat în grabă și fără cinste la Wareham. După aproape un an, ealdormanul Ælfhere a venit cu o mare suită, a scos trupul, care s-⁠a aflat întreg, și l-⁠a dus cu mare ceremonie la mănăstirea de maici din Shaftesbury. Povestirea târzie a Patimirii adaugă că trupul fusese ascuns într-⁠o mlaștină și descoperit printr-⁠un stâlp de foc; viețile ortodoxe de azi vorbesc de o lumină cerească deasupra mormântului și de moaște neatinse de stricăciune. Cronicarii spun că minuni s-⁠au petrecut la mormânt.

Cinstirea a crescut repede. Regele Æthelred a sprijinit-⁠o, iar în 1001 a dăruit mănăstirii Bradford pe Avon „sfântului său, fratele meu Eduard", pe care Domnul l-⁠a preamărit prin multe minuni. O lege din vremea lui poruncește să se prăznuiască în toată Anglia ziua muceniciei, 18 martie. Din douăzeci și cinci de calendare dinainte de 1100, optsprezece îl au pe Eduard la această dată. Orașul Shaftesbury i-⁠a purtat un timp numele, „Edwardsstowe", locul sfânt al lui Eduard. După cucerirea normandă, arhiepiscopul Lanfranc s-⁠a îndoit de unii sfinți anglo-⁠saxoni, dar cinstirea lui Eduard a rămas. Calendarul Bisericii Angliei, din Cartea de rugăciuni de la 1662, are și azi ziua de 18 martie.

Moaștele în vremea noastră

Mănăstirea din Shaftesbury a fost desființată în 1539. Între 1930 și 1932, John Wilson-⁠Claridge a săpat în ruine și a spus că a aflat oasele lui Eduard. Au fost cercetate în 1963, cu concluzia că aparțin unui tânăr de șaptesprezece până la nouăsprezece ani, cu urme de lovituri, iar un alt specialist a susținut că sunt ale unui om mai în vârstă. Nicio biserică occidentală nu a primit oasele în condițiile cerute de descoperitor. În 1980 le-⁠a primit Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei, iar în 1988 o hotărâre a înaltei curți engleze a hotărât că pot rămâne la biserica Sfântului Eduard Martirul de la Brookwood, lângă Woking. Istoricii se îndoiesc că sunt chiar oasele regelui. Credincioșii ortodocși se închină acolo la ele ca la moaștele sfântului.