Antonie de la Cikondidi

Sfântul Ierarh Antonie de la Cikondidi a fost mitropolit al Cikondidiei, în vestul Georgiei, în secolul al XVIII-⁠lea, ierarh învățat, apărător al ortodoxiei și al celor robiți, mort în anul 1815. Este pomenit împreună cu ucenicul său, ieromonahul Iacob.

S-⁠a născut în familia lui Otia Dadiani, prinț al Egrisiului (astăzi Samegrelo). Mama lui, Gulkan, fiica prințului Șoșita al III-⁠lea din Racea, i-⁠a dat prima învățătură creștină. Familia avea cinci băieți și o fată, Mariam, care a ajuns soția regelui Solomon cel Mare al Imeretiei. După moartea tatălui, Antonie a crescut la curtea fratelui său mai mare, Katsia, și a fost pregătit pentru o carieră diplomatică, învățând filosofie, literatură, poezie, artă și limbi străine, între care turca și persana. Dar a ales viața monahală și s-⁠a călugărit curând.

Simțindu-⁠și lipsa de învățătură bisericească, a cerut ajutorul monahilor de la mănăstirea Martvili. I-⁠au fost aduși misionari francezi, care să-⁠l învețe filosofia scolastică, dar Antonie a înțeles că ei amestecau otrava ereziei în doctrina ortodoxă. Odată, la masă, l-⁠a întrebat pe un francez dacă poate turna vin într-⁠un pahar cu apă fără să se amestece. Preotul a răspuns că nu se poate, iar Antonie i-⁠a spus că tot așa nu pot încăpea împreună în același vas doctrina ortodoxă și erezia. Din ziua aceea s-⁠a despărțit de misionarii francezi. Setea de învățătură nu l-⁠a lăsat în pace și a mers la Tbilisi, la curtea regelui Erekle al II-⁠lea, a cărui soție, regina Darejan, era verișoara lui.

În 1761 a fost sfințit episcop de Tsageri, în Svaneția de Jos, și a ajuns cunoscut prin predicile lui, care l-⁠au mișcat chiar pe catolicosul Georgiei. Postul îl istovise atât de mult, încât fața i se asemăna cu a unui înger. A poruncit ca în fiecare zi să se pregătească masă pentru săraci în reședința din Cikondidi, iar toți episcopii de după el au păstrat obiceiul. În secolul al XVIII-⁠lea mulți stăpâni din Georgia de vest făceau comerț cu sclavi, iar episcopul Antonie s-⁠a împotrivit cu îndrăzneală acestei fapte nedrepte și între 1792 și 1794 a convocat mai multe sinoade care i-⁠au osândit public pe negustorii de sclavi. În 1788 a aprobat mari danii de pământ pentru mănăstirile Martvili, Nakharebou și Sairme și i-⁠a convins pe Dadiani să le scutească de dări.

În 1789, ajuns mitropolit, a plecat din Cikondidi la mănăstirea Nakharebou, pe care o zidise, a îmbogățit-⁠o cu obiecte sfinte, icoane vechi și pământuri, și acolo și-⁠a petrecut restul vieții. S-⁠a mutat la Domnul în 1815, la adânci bătrâneți, și a fost îngropat la Nakharebou. Ieromonahul Iacob, ucenicul, prietenul și ajutorul lui credincios, a viețuit și el ca un sfânt și a fost primit în Împărăția cerurilor.

Este pomenit la 13 octombrie pe stil vechi (26 octombrie pe stil nou).