Arno din Salzburg

Arno din Salzburg (Arn, Aquila, „Vulturul”) a fost episcop al Salzburgului și apoi primul său arhiepiscop, născut după 740 în Isengau, Bavaria, și adormit la 24 ianuarie 821 la Salzburg. Este cinstit ca fericit în Biserica Romano-⁠Catolică; ziua lui este 24 ianuarie.

S-⁠a ridicat dintr-⁠o familie nobilă bavareză, a învățat la școala episcopală din Freising, a fost diacon în 765 și preot în 776. A fost un timp la mănăstirea Weihenstephan, apoi egumen la Elnon (Saint-⁠Amand), unde l-⁠a cunoscut pe Alcuin din York. În 785 ducele Tassilo al III-⁠lea l-⁠a numit episcop al Salzburgului, iar în 787 a fost trimis la Roma, ca sol la papa Adrian I. În 788, după înlăturarea lui Tassilo, a alcătuit cu diaconul Benedict catalogul bunurilor Bisericii din Salzburg (Congestum sau Indiculus Arnonis). În 798, din stăruința lui Carol cel Mare, Salzburgul a devenit arhiepiscopie, iar Arno a primit pallium de la papa Leon al III-⁠lea, ca mitropolit al Bavariei.

A fost unul dintre cei mai de încredere oameni ai lui Carol cel Mare, trimis ca missus dominicus; la curte erau învățații care îl numeau Aquila. A scris sau a pus să se scrie mult: a întemeiat o bibliotecă la Salzburg și a pus să se copieze peste o sută cincizeci de volume. A condus mai multe sinoade pentru îndreptarea Bisericii din Bavaria și a luat parte la adunările de la Aachen, în 802, și de la Paderborn, în 799, unde a însoțit pe papa Leon al III-⁠lea în fața lui Carol; a asistat la încoronarea imperială din 800. A adus la Salzburg moaște ale Sfântului Amand. A corespondat mult cu Alcuin; scrisorile lui Alcuin către el s-⁠au păstrat. După moartea lui Carol (814) s-⁠a retras din viața activă, dar a rămas arhiepiscop până la moarte.