Arsenie Muncitorul

Cuviosul Arsenie Muncitorul a fost monah al Lavrei Peșterilor din Kiev, trăitor la sfârșitul veacului al XIII-⁠lea și în veacul al XIV-⁠lea. Este sfânt al Bisericii Ruse, cinstit între cuvioși. Pomenirea lui este, după calendarul vechi, la 8 mai (21 mai pe stilul nou) și la 28 august, în Soborul Cuvioșilor Părinți din Peșterile Îndepărtate ale Kievului.

Despre Arsenie se știe din inscripția de pe piatra lui de mormânt, păstrată în lavră până în 1941, și din „Teraturgima” monahului Atanasie Kalnofoiski, din 1638. Cinstirea locală a lui a început la sfârșitul veacului al XVII-⁠lea, când arhimandritul lavrei Varlaam (Iasinski), viitor mitropolit al Kievului, a rânduit prăznuirea Soborului Cuvioșilor Părinți din Peșterile Îndepărtate. În slujba alcătuită atunci, Arsenie este pomenit în al patrulea tropar al cântării a patra din canon, lăudat ca „chip al muncitorului”, cu „darul facerii de minuni”. „Descrierea sfinților ruși”, cunoscută din copii de la sfârșitul veacului al XVII-⁠lea, îl numără între sfinții „cetății Kiev”.

Cinstirea în toată Biserica a început după încuviințarea Sfântului Sinod, în a doua jumătate a veacului al XVIII-⁠lea, de a trece în calendarele bisericești numele mai multor sfinți din Kiev. Pomenirea lui Arsenie la 8 mai a fost rânduită în cinstea omonimiei cu Cuviosul Arsenie cel Mare. Izvodul icoanelor de la sfârșitul veacului al XVIII-⁠lea arată că el trebuie înfățișat „cărunt, cu barba lui Serghie, cu culion negru pe cap, cu veșminte monahale”. Izvorul sârb spune că nu se odihnea niciodată, ci lucra neîncetat, că lua hrană numai o dată pe zi, după apusul soarelui, și că s-⁠a nevoit și a adormit în veacul al XIV-⁠lea.