Benedict al II-⁠lea

Sfântul Benedict al II-⁠lea a fost episcop al Romei între 684 și 685. Cârmuirea lui a durat mai puțin de un an.

S-⁠a născut la Roma și, trimis de tânăr la școala de cântăreți a Bisericii, s-⁠a făcut cunoscut prin cunoașterea Scripturii și prin cântare. A fost ales în 683, dar hirotonia a venit abia la 26 iunie 684, după ce a sosit încuviințarea împăratului Constantin al IV-⁠lea. Potrivit Cărții Pontifilor, de la acest împărat a obținut o hotărâre prin care alegerea putea fi întărită de exarhul din Ravenna, ceea ce scurta vacanțele scaunului. Ca semn al legăturii dintre ei, a primit să-⁠i înfieze simbolic pe fiii împăratului, Iustinian și Heraclie.

A lucrat pentru primirea hotărârilor Sinodului al Șaselea Ecumenic (680-681), care condamnase monotelismul, și a căutat să obțină semnăturile episcopilor din Spania. Tradiția îi atribuie refacerea mai multor biserici din Roma, între care vechea bazilică Sfântul Petru.

A adormit întru Domnul la 8 mai 685 și a fost îngropat în Sfântul Petru. Calendarul ortodox occidental îl pomenește la 8 mai. Fiind episcop al Romei înaintea despărțirii Bisericilor, este sfânt al Bisericii nedespărțite.