Filip de la Irap

Cuviosul Filip de la Irap (în lume Teofil) a fost monah rus, născut în 1493 și mort în 1537, ucenic al Sfântului Cornelie de la Komel și întemeietorul pustiei Filip-⁠Irap Krasnoborsk, pe râul Andoga, în ținutul Belozersk. Este pomenit la 8 mai, ziua sosirii lui în pustie, și la 14 noiembrie, ziua adormirii sale. Viața lui a fost scrisă de monahul Herman al mănăstirii Spaso-⁠Kameni, care a trăit o vreme cu sfântul în pustia lui și a scris după spusele lui.

Izvoarele

Viața a fost publicată și comentată de V. O. Kliucevski în 1879. O copie mai târzie, din secolul al XVII-⁠lea, a fost prelucrată și a încurcat oarecum cuprinsul. În această variantă s-⁠au adăugat minuni de după moartea sfântului, petrecute între 1661 și 1673. Datările lui Herman conțin anacronisme, de unde vine oarecare încurcătură în stabilirea datelor vieții sfântului.

Anii de început

Țăran de neam, a rămas orfan de foarte mic și nu-⁠și amintea părinții. Într-⁠o foamete a părăsit locurile natale și s-⁠a hrănit din milostenie, până s-⁠a așezat lângă mănăstirea Sfântului Cornelie, la un om numit Vasile. De mic se deosebea prin râvna la rugăciune și post, ocolea jocurile copiilor și mergea regulat la slujbe. Sfântul Cornelie a vrut să vadă copilul și, după o discuție cu el, l-⁠a primit la ascultare în mănăstirea lui. Teofil avea atunci doisprezece ani. După trei ani Cornelie l-⁠a tuns monah cu numele Filip. Educația tânărului monah a fost încredințată monahului Flavian, care l-⁠a învățat să citească și Sfânta Scriptură. Făcea ascultări la biserică și la brutărie, iar noaptea se dăruia rugăciunii. Mai târziu, la rugămintea fraților, Cornelie l-⁠a făcut preot.

Pustia Krasnoborsk

Dorind să scape de slava omenească, Filip a hotărât să părăsească mănăstirea și a primit pentru aceasta binecuvântarea Sfântului Cornelie. Peste un timp a pornit spre nord, în căutarea unui loc de liniște și rugăciune în singurătate. În drum a înnoptat la mănăstirea Spasski de pe lacul Kubenskoe, unde l-⁠a cunoscut pe monahul Herman, cel ce avea să-⁠i scrie viața.

După un drum lung, într-⁠o pădure frumoasă (roșie) de pini, pe malul râului Andoga, în ținutul Belozersk, sfântul și-⁠a ales locul de singurătate. Voind să-⁠și facă o chilie acolo, s-⁠a adresat cneazului local Andrei Vasilievici Șeleșpanski, cerându-⁠i voie să se așeze. Cneazul a rânduit locul la vărsarea pârâului Micul Irap în Andoga. Mai târziu a dat și pământul dintre Marele și Micul Irap. Lucrul s-⁠a petrecut la 8 mai 1517, de pomenirea Sfântului Ioan Teologul. Pe locul ales sfântul a ridicat o chilie și o capelă în numele Sfintei Treimi. În curând nevoințele pustnicului au atras la el mulți oameni, care veneau să ceară sfat duhovnicesc. Cu ajutorul localnicilor s-⁠a ridicat curând o biserică, sfințită în numele Sfintei Treimi. Cneazul a dat bisericii Evanghelia, Apostolul și cele trebuincioase slujbei.

După cincisprezece ani de nevoință în singurătate, a venit la pustia lui Filip monahul Herman de la mănăstirea Spaso-⁠Kameni și a cerut îngăduința să trăiască și să se roage împreună cu sfântul. Ultimii ani Herman și-⁠a împărțit nevoințele monahale cu cuviosul Filip. Sfântul Filip s-⁠a mutat la Domnul la 14 noiembrie 7046 (1537), în ziua pomenirii ocrotitorului său ceresc, Apostolul Filip. A doua zi a venit în pustie ieromonahul Iov de la mănăstirea Alexandru Svirski, și împreună au îngropat trupul cuviosului Filip. Herman, după ce a stat în pustie patruzeci de zile, s-⁠a întors la lacul Kubenskoe. După Herman, sfântul a trăit patruzeci și cinci de ani.

Cinstirea

Timpul proslăvirii nu se știe sigur. Se știe că în a doua jumătate a secolului al XVII-⁠lea era cinstit ca preacuvios, când s-⁠a alcătuit a doua redacție a vieții, la care s-⁠au adăugat un tropar și un condac. Atunci s-⁠a zugrăvit și icoana lui, după o icoană mai veche, trimisă de cneaghina Olga Krivoborskaia. Kliucevski presupune că cinstirea locală a început încă din secolul al XVI-⁠lea. Pomenirea sfântului a fost rânduită la 8 mai, ziua sosirii lui în pustie, și la 14 noiembrie, ziua morții.