Arsenie cel Mare

Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare a fost învățător al fiilor împăratului, care a ajuns pustnic în Egipt și este unul dintre cei mai cinstiți Părinți ai pustiei. Contemporanii l-⁠au numit „cel Mare”. A adormit în jurul anului 445-449. Este pomenit la 8 mai, iar în Biserica Catolică, dinainte de rânduiala nouă, la 19 iulie.

Tinerețea și curtea

Arsenie s-⁠a născut în jurul anului 354, la Roma, într-⁠o familie senatorială creștină, și a primit o învățătură aleasă, la retorică și filosofie, cunoscând bine latina și greaca. Tânăr, a fost clerc la o biserică a Romei și a primit treapta de diacon. După tradiție, papa Damas l-⁠a recomandat împăratului Teodosie cel Mare, care ceruse un învățător pentru fiii lui, Arcadiu și Onoriu, și Arsenie a fost ales, ca om bine citit în literatura greacă. A ajuns la Constantinopol în 383 și a fost învățătorul familiei imperiale unsprezece ani. Se povestește că, venind Teodosie într-⁠o zi să-⁠și vadă fiii la studiu, i-⁠a aflat șezând, pe când Arsenie le vorbea în picioare, și a poruncit ca învățătorul să șadă, iar elevii să stea în picioare. La curte i s-⁠a dat o casă mare și trăia în belșug, dar simțea mereu mai tare dorința de a părăsi lumea. Alt izvor spune că într-⁠o zi l-⁠a pedepsit pe Arcadiu pentru o greșeală, iar acesta a vrut să se răzbune, și Arsenie, aflând, s-⁠a îmbrăcat în haine de cerșetor și a fugit.

În pustia Sketei

În 394 a părăsit Constantinopolul pe ascuns, cu o corabie spre Alexandria, și s-⁠a retras în pustie. S-⁠a înfățișat Sfântului Macarie cel Mare, părintele monahilor din Schit, care l-⁠a încredințat spre încercare lui Ioan Piticul. Acesta, deși fusese înștiințat cine este oaspetele, nu s-⁠a uitat la el și l-⁠a lăsat în picioare, în timp ce ceilalți au fost poftiți la masă. Când masa era pe jumătate, i-⁠a aruncat o bucată de pâine, spunând cu nepăsare să mănânce, dacă vrea. Arsenie a ridicat pâinea cu smerenie și a mâncat, șezând pe pământ. Mulțumit de dovada de smerenie, Ioan l-⁠a ținut sub îndrumarea lui și l-⁠a tuns monah. Arsenie a primit rânduiala și s-⁠a retras în chilie, ieșind la frați numai pentru slujbă.

Viața de pustnic

În cincizeci și cinci de ani de viață pustnicească a fost mereu cel mai sărac îmbrăcat dintre toți, pedepsindu-⁠se pentru aparenta lui deșertăciune de odinioară. Ca să ispășească parfumurile de la curte, nu schimba apa în care muia frunzele de palmier din care împletea rogojini, ci doar turna apă proaspătă peste ea, încât mirosea greu. Chiar la muncă nu slăbea în rugăciune. Din ochii lui curgeau mereu lacrimi de evlavie. Mai ales, se ferea de tot ce ar fi putut tulbura unirea lui cu Dumnezeu. Când, după lungă căutare, locul retragerii lui a fost aflat, nu a vrut să se întoarcă la curte ca sfătuitor al fostului său elev, împăratul Arcadiu, și nici să fie ajutorul lui pentru săraci. Nu primea pe nimeni, oricât de mare ar fi fost, și lăsa pe ucenicii lui să-⁠i primească. Când i s-⁠a spus că o rudă bogată a murit și i-⁠a lăsat toată averea, a răspuns: „Eu am murit înaintea lui; cum aș putea să-⁠i fiu moștenitor?” Rămânea tăcut. Un cuvânt de-⁠al lui spune: „De multe ori m-⁠am căit că am vorbit, dar niciodată că am tăcut.” Ca să nu se răcească, își punea mereu întrebarea: „Arsenie, pentru ce ai venit în pustie?”

Mutările și adormirea

În 434, năvălirile mazicilor, un neam din Libia, l-⁠au silit să părăsească Schitul. S-⁠a mutat la Troe, lângă Memfis, și a stat o vreme în insula Canop, lângă Alexandria. Următorii cincisprezece ani a rătăcit prin pustie, înainte de a se întoarce la Troe, unde a adormit, în jurul anului 445, la vreo nouăzeci și cinci de ani, potrivit unor izvoare; altele dau anii 448-449 și vârsta de o sută de ani. Viața lui a fost scrisă de Teodor Studitul.

Cinstirea

Cea mai mare parte din ce se știe despre el vine din Pateric, colecția cuvintelor Părinților pustiei. I se atribuie și câteva scrieri, între care Învățătură și îndemn pentru viața monahală, iar în limba georgiană s-⁠a păstrat o scrisoare a lui. Pentru tradiția monahală este unul dintre cei care au fugit cel mai lămurit de lume, un model al isihaștilor. Slujba lui se cântă împreună cu a Sfântului Apostol Ioan Teologul, la 8 mai. În Mineiul lunii mai are mai multe stihiri și un canon, iar Canonul Părinților din Sâmbăta brânzei îl pomenește: „Arsenie, îngere, puterea tăcerii, roagă-⁠te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătoșii.”