Atenoghen

Sfântul Cuvios Mucenic Atenoghen, ierodiacon, a fost ucis la 30 decembrie 1608 (stil vechi), la pustiirea mănăstirii Arătării Domnului din Kostroma, de oștile străine și de cei ce se ținuseră de ele, în Vremurile Tulburi. Cu el au murit ieromonahii Trifilie, Macarie și Savatie, și monahii Varlaam, Dionisie, Iov, Irodion, Simeon, Chiril, Maxim, Ioasaf și Gurie. Se pomenesc la 5 februarie, în soborul sfinților mitropoliei Kostroma.

Mănăstirea și Vremurile Tulburi

De la începutul veacului al XVII-⁠lea Kostroma a rămas unul dintre simbolurile biruinței asupra Vremurilor Tulburi. Mănăstirea Arătării Domnului, zidită în anii douăzeci ai veacului al XV-⁠lea, în suburbia Kostromei, de cuviosul Nichita din Kostroma, ucenic și rudă a Sfântului Serghie de Radonej, era bine rânduită la începutul veacului al XVII-⁠lea.

În toamna anului 1608, oștile celui care se numea Dimitrie al II-⁠lea, numit „hoțul din Tușino”, au biruit forțele guvernului în lupte lângă satul Rahmanțevo și la Rostov. Ca locuitorii altor orașe, kostromenii au hotărât să-⁠i jure credință, nădăjduind să scape astfel de jaf și de pieire. În acest scop a fost trimisă la Tușino o solie din boieri și orășeni, în frunte cu arhimandritul mănăstirii Ipatiev, Teodosie, și egumenul mănăstirii Arătării Domnului, Arsenie. Curând însă silniciile pe care locuitorii le sufereau de la năvălitori și de la cei puși de ei au dus la răscoală: la sfârșitul lui 1608 s-⁠au ridicat Galici, Vologda, Totma și Nijni Novgorod, iar în Kostroma s-⁠a răsturnat noua stăpânire și voievodul trădător, cneazul Gorbatîi-⁠Mosalski, a fost prins și omorât.

Pentru a înăbuși răscoala, oamenii din Tușino au trimis cete de pedepsire, sub colonelul Lisovski și căpitanii Stravinski și Lancoronski, cu două mii de cazaci și șase sute opt mercenari. Miliția țării, slab organizată și prost pregătită, nu putea ține piept unor oșteni de meserie. La 28 decembrie (stil vechi) 1608 năvălitorii au luat Kostroma, dar, după ce au supus cetatea, s-⁠au lovit de împotrivirea locuitorilor mănăstirii Arătării Domnului. La 30 decembrie mănăstirea a fost luată cu forța și jefuită, iar apărătorii ei au murit ca mucenici.

Uciderea monahilor

Istoricul bisericesc kostromean I. V. Bajenov a scris că monahii, credincioși țarului Șuiski, s-⁠au încuiat în mănăstire și au vrut mai bine să piardă multe averi și chiar viața, decât să-⁠și calce datoria și jurământul; ei au pierit toți în mâinile tâlharilor, după ce mănăstirea a fost luată cu forța. După uciderea monahilor, tâlharii au jefuit icoanele, vasele, veșmintele, cărțile și celelalte, iar hrisoavele le-⁠au nimicit.

În sinodicul mănăstirii, de la sfârșitul veacului al XVI-⁠lea și începutul celui de-⁠al XVII-⁠lea, este trecută lista celor uciși: „frații, slujitorii, slujnicele și creștinii mănăstirii, bătuți de trădătorii țarului și de lituanieni”. Din frați sunt pomeniți preotul-⁠monah Trifilie, preotul-⁠monah diacon Anfinogen, monahii Varlaam, Dionisie, Iov, Irodion, Simeon, Chiril, Maxim, Ioasaf, preoții-⁠monahi Macarie și Savatie și monahul Gurie. Slujitorii: Petru, Atanasie, Epifanie. Slujnicele și alții: Vasile, Ioan, Ștefan, Nichita, Diomid. Sinodicul mai pomenește treizeci și patru de țărani ai mănăstirii uciși, din opt sate. Au căzut jertfă aceleiași cete și monahii mănăstirii Înălțării Sfintei Cruci din Kremlinul Kostromei, între ei arhimandritul Ghenadie, ieromonahul Antonie și alți nouă monahi.

Biruința năvălitorilor a fost scurtă. În februarie 1609 o nouă răscoală a cuprins Kostroma; mulți boieri trădători au fost înecați în Volga, iar cei lăsați în oraș s-⁠au închis în mănăstirea Ipatiev, dar au fost curând înfrânți de oștile rusești ale voievodului David Jerebțov.

Cinstirea

Pomenirea celor uciși la cucerirea mănăstirii Arătării Domnului se făcea în fiecare an. Rânduiala trapezei mănăstirii, din prima jumătate a veacului al XVII-⁠lea, spune: „În 30 decembrie să se cânte parastas și să se slujească Liturghie în sobor pentru frații uciși, slujitorii, slujnicele și creștinii mănăstirii, care în anul 7117 au fost bătuți de trădătorii țarului și de lituanieni”. Pomenirea a continuat și după ce, în veacul al XIX-⁠lea, mănăstirea a fost prefăcută în mănăstire de maici. A întrerupt-⁠o doar închiderea silnică din veacul al XX-⁠lea. Mănăstirea a fost înviată din 1990. La 5 martie 2004 Patriarhul Alexei al II-⁠lea a întărit lista soborului sfinților din Kostroma, care cuprinde și numele apărătorilor mănăstirii căzuți în Vremurile Tulburi; de atunci sunt cinstiți ca sfinți ai ținutului Kostroma.