Calliopie

Sfântul Mucenic Calliopie a fost un tânăr creștin din Perga Pamfiliei, care a fost închis pentru că a refuzat să ia parte la sărbătorile păgâne și a fost răstignit cu capul în jos la Pompeiopol, în Cilicia, în anul 304. Este pomenit la 7 aprilie. Izvoarele noastre dau ca an al morții și 310, dar textul vieții spune 304.

S-⁠a născut într-⁠o familie de seamă, fiind fiul unic al unui senator. Mama lui, Teoclia, rămăsese multă vreme fără copii și se rugase cu căldură lui Dumnezeu să-⁠i dăruiască un prunc. A rămas văduvă curând după nașterea fiului, pe care l-⁠a crescut în credința creștină și l-⁠a deprins de mic cu evlavia și cu curăția vieții.

Când Calliopie era tânăr, a început o prigoană cumplită împotriva creștinilor; izvorul sârbesc o leagă de împăratul Maximian. Aflând că fiul ei fusese pârât, Teoclia l-⁠a trimis cu o corabie în Cilicia, dându-⁠i bani de ajuns. Ajuns la Pompeiopol, tânărul a dat peste sărbători în cinstea zeilor păgâni. Fiind poftit la ospețe, a refuzat și a spus că este creștin, iar oamenii l-⁠au pârât lui Maxim, ocârmuitorul cetății.

Ocârmuitorul a încercat mai întâi să-⁠l convingă să se închine zeilor, făgăduindu-⁠i chiar pe fiica sa de soție. Tânărul a refuzat cu hotărâre, iar Maxim a poruncit să fie chinuit: bătut pe spate cu vergi de plumb și pe pântece cu vine de bou, legat de o roată de fier și fript la foc mic. După chinuri a fost aruncat în temniță, plin de răni.

Aflând de pătimirea fiului, Teoclia și-⁠a scris testamentul, și-⁠a eliberat robii, și-⁠a împărțit averea săracilor și a alergat la el. Plătind străjile, a intrat în temniță, i-⁠a legat rănile și l-⁠a întărit să rabde până la sfârșit pătimirea pentru Hristos.

A doua zi, la judecată, Calliopie nu s-⁠a lepădat de Hristos și ocârmuitorul a poruncit să fie răstignit pe cruce. Ziua osândei a fost Joia Mare, ziua pomenirii Cinei celei de Taină. Teoclia a rugat străjerii să-⁠l răstignească cu capul în jos, socotindu-⁠l nevrednic să fie răstignit ca Domnul, și le-⁠a dat câțiva galbeni; ei i-⁠au împlinit dorința. Mucenicul a rămas pe cruce până în Vinerea Mare, iar mama lui stătea dedesubt și mulțumea lui Dumnezeu.

Când trupul i-⁠a fost coborât din cruce, Teoclia a slăvit pe Mântuitorul, a îmbrățișat trupul neînsuflețit al fiului și și-⁠a dat și ea sufletul lui Dumnezeu. Au fost îngropați în același mormânt. Biserica Sârbă îl pomenește la 7 aprilie după calendarul iulian, adică 20 aprilie după cel gregorian.