Iustin Popovici

Sfântul Cuvios Iustin Popovici, numit și Iustin de la Ćelije, a fost un teolog ortodox sârb, arhimandrit și duhovnic al mănăstirii Ćelije de lângă Valjevo, profesor de dogmatică la Belgrad și cunoscător al operei lui Dostoievski. S-⁠a născut la Vranje în 1894 și a adormit în 1979, în ziua Bunei Vestiri, la Ćelije. Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe l-⁠a canonizat la 29 aprilie 2010.

Copilăria și chemarea S-⁠a născut în ziua Bunei Vestiri, pe stil vechi, din Spiridon, paraclisier, și Anastasia Popović, într-⁠o familie în care șapte generații de înaintași fuseseră preoți, de aceea numele Popović. La botez a primit numele Blagoje, după sărbătoarea Bunei Vestiri. Era cel mai mic dintre frații săi, iar bunica Stana a trăit o sută cinci ani. Mama și bunica îl duceau de copil la mănăstirea Sfântului Prohor din Pčinja, unde a fost martorul vindecării minunate a mamei sale. A fost un elev excelent la școala din Vranje și în 1905 s-⁠a înscris la Seminarul Sfântului Sava din Belgrad, unde l-⁠a avut profesor pe Nikolaj Velimirović, care i-⁠a devenit duhovnic și a avut o înrâurire hotărâtoare asupra lui.

De tânăr dorea viața monahală, dar părinții s-⁠au împotrivit și au cerut mitropolitului Dimitrie să nu-⁠l tundă. Un fapt dureros fusese moartea fratelui său Stojadin, student la drept, care a căzut dintr-⁠un tren. După terminarea seminarului, în 1914, a început Primul Război Mondial. Ca absolvent a lucrat ca sanitar la spitalul militar din Niš, unde s-⁠a îmbolnăvit de tifos în iarna aceea, și a petrecut peste o lună în spital. La 8 ianuarie 1915 a revenit la datorie și a trecut cu armata sârbă prin Kosovo și Albania, în retragerea în care au pierit foarte mulți oameni. Marile suferințe ale soldaților l-⁠au hotărât: în noaptea dintre 31 decembrie 1915 și 1 ianuarie 1916, la Shkodër, arhimandritul Veniamin Taușanovici l-⁠a tuns monah cu numele Iustin, după Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.

Studiile La începutul anului 1916 guvernul sârb a trimis un grup de teologi tineri, între care și monahul Iustin, la studii la Academia Duhovnicească din Petrograd, unde a aflat de marii nevoitori ruși, între care Sfinții Antonie și Teodosie de la Pecerska, Serafim de Sarov, Serghie de Radonej și Ioan din Kronstadt. În iunie 1916 a plecat în Anglia, la Oxford, unde a învățat până în 1919. Teza sa de doctorat despre filosofia și religia lui Dostoievski nu a fost primită, pentru critica ei aspră la adresa umanismului și raționalismului occidental, a catolicismului și a antropocentrismului. A fost tipărită în 1923. În 1926 a obținut doctoratul în teologie la Atena, cu o lucrare despre problema personalității și a cunoașterii la Sfântul Macarie Egipteanul.

În tot acest timp a tradus în sârbă vieți de sfinți din izvoare grecești, siriace și slave, precum și omilii ale Sfinților Ioan Gură de Aur, Macarie și Isaac Sirul. Din 1921 a predat la Seminarul din Sremski Karlovci Noul Testament, dogmatica și patrologia, fiind hirotonit ieromonah în 1922. În 1930 a lucrat alături de episcopul Iosif al Bitolei la reorganizarea Bisericii rutenilor din Cehoslovacia și a refuzat să fie ales episcop de Mukacevo. Din 1932 a fost profesor la seminarul din Bitola, iar în 1934 profesor de dogmatică la Facultatea de Teologie din Belgrad. În 1938 a fost unul dintre întemeietorii Societății Sârbe de Filosofie.

Ćelije și scrierile După venirea la putere a regimului comunist, a fost îndepărtat din învățământul universitar. În mai 1948 a devenit duhovnic al mănăstirii de maici Ćelije, aproape de Valjevo, unde a trăit până la sfârșitul vieții. A lăsat scrieri ce depășesc douăzeci de mii de pagini, între care „Dogmatica Bisericii Ortodoxe” în trei volume și „Vieți ale sfinților” în douăsprezece volume, și s-⁠a făcut cunoscut ca un critic al vieții bisericești pragmatice și ca un adversar al comunismului. A adormit în 1979 și a fost îngropat la Ćelije.

Cinstirea Sinodul Sârb l-⁠a canonizat la 29 aprilie 2010 ca Sfânt Cuvios Iustin de la Ćelije. La 12 iunie 2014 moaștele sale au fost aflate la mănăstirea Ćelije și așezate vremelnic în vechea biserică a Arhanghelului Mihail. Locul lor de odihnă hotărât este biserica mănăstirii închinată Sfântului Sava al Serbiei, ctitorită din banii lăsați prin testamentul său. Prăznuirea sa a fost stabilită la 1 iunie, pe stil vechi.