Cei 179 de cuvioși mucenici de la Ntaou Penteli

Cei 179 de cuvioși mucenici de la Ntaou Penteli sunt monahii uciși la Paștile anului 1680 în Mănăstirea Pantocrator din Ntaou Penteli, în Attica, de pirați veniți pe mare. Numele lor s-⁠au pierdut. Trupurile le-⁠au fost aflate în 1963, iar Patriarhia Ecumenică i-⁠a trecut în rândul sfinților în 1992, rânduind pomenirea lor în Marți din Săptămâna Luminată.

Mănăstirea

Mănăstirea Pantocrator din Ntaou Penteli, pe versantul de răsărit al muntelui Pentelic, a fost zidită înainte de secolul al X-⁠lea, pe ruinele unor biserici mai vechi. Numele ei vine de la inscripția veche „Tao”, aflată acolo. Înainte de stăpânirea otomană ar fi avut peste șase sute de monahi. Biserica mare are opt altare, semn, se spune, că a fost o mănăstire „neadormită”, în care slujba nu înceta nici ziua, nici noaptea. În anii 1680 ea ținea de Mănăstirea Penteli, urcată mai sus pe munte.

Mucenicia

Cronica întâmplării a fost scrisă la scurt timp după faptă de Chiril Degleri, egumenul Mănăstirii Penteli. În Săptămâna Mare a anului 1680, pirați veniți din Algeria, după alte izvoare turci sau turco-⁠albanezi, au acostat la Rafina. Au încercat să prade mănăstirea întărită, dar fără izbândă. Un slujitor al mănăstirii, în împrejurări neclare, i-⁠a trădat pe părinți și le-⁠a arătat piraților o intrare necunoscută străinilor.

În noaptea Învierii, după ce Liturghia se sfârșise și părinții cântaseră pentru ultima oară „Hristos a înviat”, pirații au năvălit în biserică și au început măcelul. O sută șaptezeci și nouă de monahi și ieromonahi, între ei egumenul, au fost uciși. Pirații au luat comorile și au fugit la Rafina, după ce au dat foc mănăstirii.

Doi au scăpat de moarte, un ieromonah și un frate novice, pentru că se aflau la Nea Makri, la o metoșie, unde slujiseră Liturghia pascală. Duminică seara s-⁠au întors și au găsit doi monahi uciși la poartă și mănăstirea arsă, afară de biserică. Înăuntru, zeci de părinți zăceau în sânge, unii bătuți cumplit, alții făcuți bucăți. Luni dimineața au mers la părinții de la Mănăstirea Penteli, care au venit, i-⁠au înmormântat după slujba de înmormântare din Săptămâna Luminată.

Aflarea moaștelor

Din 1680 până în 1963 mănăstirea a stat pustie, cu un singur monah care îi purta grija. În 1963 au venit aici, cu binecuvântarea arhiepiscopului Hrisostom al Atenei, unsprezece măicuțe de la Mănăstirea Sfântul Patapie din Loutraki, ca s-⁠o învie. Locul unde fuseseră îngropați mucenicii nu se știa: toate izvoarele spuneau că părinții de la Penteli i-⁠au înmormântat, dar nu și unde. Surorile i-⁠au căutat în afara mănăstirii, fără să-⁠i afle.

În septembrie 1963 au început lucrările. Surorile s-⁠au rugat patruzeci de zile ca moaștele să fie descoperite. În după-⁠amiaza celei de a patruzecea zi, muncitorii care înlocuiau dalele din biserică au simțit o mireasmă care umplea biserica și întreaga mănăstire. Stareța Stiliani a cerut să se sape mai întâi în fața ușilor împărătești. Acolo au găsit un trup întreg, neputrezit, socotit a fi al egumenului din vremea măcelului. Apoi au aflat alte 64 de trupuri, în total 65. Arhiepiscopul Hrisostom a venit și a încuviințat găsirea.

Rămâneau însă nedescoperiți 114. Unii pelerini, între ei bătrânul Iacov Țalichis și mitropolitul Antonie al Sisaniului, au văzut lumini ca de candele deasupra mormintelor. Părintele Porfirie a spus stareței de mai târziu, tot Stiliani, că măicuțele „calcă peste mormintele altor sfinți”. După aceste cuvinte s-⁠a săpat, în 1990, în jurul bisericii, și au fost găsite multe alte moaște, așezate într-⁠o raclă în biserică și într-⁠un paraclis de alături. Moaștele izvorăsc mir și răspândesc bună mireasmă.

Canonizarea și cinstirea

Mucenicii nu au fost trecuți imediat între sfinți. Dar după multele minuni petrecute prin moaștele lor, arhiepiscopul Serafim al Atenei a cerut Patriarhiei Ecumenice canonizarea, iar Patriarhia a primit-⁠o în 1992 și a rânduit pomenirea în Marți din Săptămâna Luminată, ziua în care părinții de la Penteli i-⁠au îngropat. Numele celor 179 nu se cunosc, fiindcă pirații au ars mănăstirea și toate vechile ei acte. Unii credincioși au aflat, în vise legate de vindecări, câteva nume, de pildă pe cel al părintelui Marcu.

Astăzi mănăstirea este o obște de peste treizeci de măicuțe, care trăiesc din broderie bisericească, croitorie liturgică și iconografie, au o școală de muzică bisericească și îi ajută pe cei ce vin. S-⁠a ridicat și o biserică nouă, închinată doar celor 179 de mucenici, în șase ani de muncă.