Chiril de la Velsk

Sfântul Chiril de la Velsk (numit și Chiril de la Vaga) este un sfânt rus din ținutul Arhanghelsk, ale cărui moaște nestricate au fost aflate lângă vechiul târg Velsk (azi orașul Velsk). După tradiție, a fost tiun al unui locțiitor al Novgorodului și a murit înecându-⁠se în râul Vaga. După aflarea moaștelor s-⁠au petrecut multe minuni la mormântul său. Este pomenit la 9 iunie (stil vechi) și în a doua duminică după Rusalii, în soborul tuturor sfinților străluciți în pământul rus.

Ce se știe despre viața lui

Știrile despre viața lui sunt puține și se sprijină pe o tradiție orală, pusă în scris după spusele unei bătrâne călugărițe oarbe, Acvilina, poreclită Nacapa. Ea o auzise în tinerețe de la oameni bătrâni. După mărturia ei, Chiril a fost tiun al locțiitorilor posadnicilor Novgorodului, pe vremea când Novgorodul nu fusese încă supus de Moscova. Pe această bază, E. E. Golubinski a socotit că a trăit cel mai târziu înainte de 1478, iar E. A. Rîjova așază moartea sfântului la sfârșitul secolului al XIV-⁠lea sau începutul celui de-⁠al XV-⁠lea.

Singura întâmplare povestită de Acvilina este cea a morții lui. Dintr-⁠o pricină necunoscută, locțiitorul s-⁠a mâniat pe tiunul său, iar acesta a alergat să se înece în râul Vaga. N-⁠a reușit, căci apa s-⁠a despărțit minunat de el în toate părțile. Văzând minunea, locțiitorul i-⁠a cerut iertare. Chiril a răspuns: „Dumnezeu va ierta și se va milostivi”, s-⁠a închinat, a căzut cu fața în apă și de data aceasta s-⁠a înecat. Impresionat, locțiitorul și slujitorii lui i-⁠au găsit trupul și l-⁠au îngropat cu cinste lângă o biserică, în cimitirul obișnuit, nu departe de locul unde Vaga se unește cu Velia.

Într-⁠o redactare mai târzie, cea sinodală, a „Povestirii despre Chiril de la Velsk”, se spune și că sfântul era tânăr („la chip tânăr”). După Rîjova, aceasta poate fi o adăugire de mai târziu, menită să justifice tradiția iconografică deja formată, care îl înfățișa ca adolescent. Ea arată că e puțin probabil ca un tiun al locțiitorului novgorodean, ce făcea pe vechilul și pe administratorul târgului Velsk, să fi fost un om tânăr.

Aflarea moaștelor și minunile

Pe la mijlocul sau în a doua jumătate a secolului al XVI-⁠lea, trupul lui Chiril a fost scos de ape din pământ și i s-⁠a arătat într-⁠o vedenie de noapte unei locuitoare, Evlampia Tolșcebolova, cerându-⁠i să-⁠i îngroape din nou moaștele și să ridice o capelă deasupra. Femeia, uimită, a povestit preoților și poporului; mergând la râu, au aflat pe mal un sicriu vechi, înnegrit de vreme, și l-⁠au dus la biserică. Când l-⁠au deschis, au văzut cu mirare că trupul dinăuntru era nestricat, iar hainele erau tari ca noi. Preoții au întrebat dacă cineva știe cine e mortul, dar nimeni nu a putut răspunde. Doar bătrâna Acvilina-⁠Nacapa și-⁠a amintit povestea auzită în copilărie despre moartea tiunului și, după ce a spus-⁠o, a cerut să fie dusă la sicriu. Sărutându-⁠l, bătrâna oarbă și-⁠a căpătat vederea, iar martorii, mișcați de vindecare, au așezat moaștele într-⁠o mică capelă.

În „Povestirea despre Chiril de la Velsk”, scrisă la sfârșitul secolului al XVI-⁠lea sau începutul celui de-⁠al XVII-⁠lea, sunt nouăsprezece minuni, cele mai multe vindecări de felurite boli.

Cinstirea

Cinstirea lui ca sfânt s-⁠a format în rândul locuitorilor din Velsk și din satele apropiate cel mai târziu în 1571. La 1 septembrie 1587 moaștele au fost mutate din capelă în biserica Sfântul Nicolae, iar sicriul a fost pus în dreapta altarului. În Vremea Tulburărilor biserica a fost arsă de năvălirile polone, iar moaștele au suferit mult în incendiu.

Mai târziu s-⁠a ridicat o biserică de lemn a Punerii veșmântului Maicii Domnului, cu un paraclis închinat Sfântului Chiril de la Belozersk, și moaștele lui Chiril de la Velsk au fost mutate acolo. Închinarea tronului la Chiril de la Belozersk, omonimul său, era o formă de cinstire a sfântului local Chiril de la Velsk, pe atunci neslăvit oficial. În ziua pomenirii lui Chiril de la Belozersk, localnicii veniți la praznicul hramului aprindeau lumânări la racla și la icoana lui Chiril de la Velsk. Prin obicei, sfântul era pomenit și la privegheri, și la utrenie, în rugăciunea „Mântuiește, Doamne, poporul Tău”.

Cu puțin înainte de 1783, protopopul bisericii din Velsk în care se afla racla l-⁠a rugat pe episcopul Veniamin să aprobe repararea podelelor, o nouă catapeteasmă și mutarea moaștelor în biserica de piatră a Sfintei Treimi pe durata lucrărilor. Episcopul a cerut hotărârea Sinodului. Înainte de a trimite scrisoarea, a cerut de la Velsk descrierea vieții sfântului și știri despre cinstirea lui și a poruncit o cercetare tainică a raclei. S-⁠a aflat că moaștele ajunseseră oase omenești arse, ținute într-⁠un săculeț de pânză.

Pe baza acestor fapte, Sinodul a hotărât oprirea cinstirii moaștelor și a poruncit episcopului să coboare taină racla sub pământ, în locul unde se afla, iar la rugăciuni să nu-⁠l mai pomenească pe Chiril. În 1784 sicriul a fost îngropat sub podea. Biserica a fost desființată în 1810, iar moaștele sunt socotite azi pierdute.

În pofida interdicției Sinodului, cinstirea nu a încetat. Chiar și după peste șaptezeci de ani de la interdicția oficială, icoanele sfântului se aflau în multe case, în instituții și chiar în catapeteasma și trapeza catedralei Sfânta Treime din Velsk. În 1907–1909 s-⁠a ridicat, fără încuviințarea Bisericii și pe cheltuiala credincioșilor, o capelă în cinstea lui (distrusă în a doua jumătate a anilor 1930). La începutul secolului XX, în piața catedralei din Velsk se ținea în fiecare an târgul „Kirilovski torjok”, iar ziua lui Chiril s-⁠a sărbătorit în oraș până la sfârșitul anilor 1930. La mijlocul anilor 1970 Chiril de la Velsk a fost canonizat oficial, în soborul tuturor sfinților străluciți în pământul rus, în rândul fericiților. În 1986 s-⁠a sfințit în numele lui un paraclis al bisericii Adormirii din Velsk, iar în 2009 o nouă capelă. Astăzi este socotit ocrotitorul ceresc al orașului Velsk; în ziua orașului, care coincide de obicei cu ziua pomenirii lui, are loc festivalul „Ziua lui Chiril”, cu târguri și petreceri populare.

Iconografia

Primele icoane ale lui Chiril de la Velsk au apărut nu mai devreme de 1682 și nu mai târziu de 1783. Sfântul era înfățișat de obicei tânăr și fără barbă, într-⁠o cămașă încinsă cu brâu. Asupra tradiției iconografice a putut influența obiceiul răspândit în Nordul Rusiei de a-⁠i cinsti pe tinerii drepți (Artemie de la Verkola, Iacob de la Borovici, Ioan de la Ustiug, Procopie de la Ustiansk), pictați în cămașă albă. Cea mai veche icoană păstrată, de la mijlocul secolului al XVIII-⁠lea, îi înfățișează împreună pe Chiril de la Velsk și pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, în picioare, rugându-⁠se Maicii Domnului cu Pruncul. Chiril e zugrăvit ca un tânăr cu părul scurt, creț și castaniu, cu pantaloni albi și cămașă încinsă, împodobită la margine cu model roșu, cu mâinile încrucișate pe piept.

Cum este privit astăzi

După L. A. Dmitriev, viața lui Chiril de la Velsk este un exemplu de slăvire și cinstire a unor sfinți care nu au săvârșit nevoințe pentru credință, nu au fost monahi, oameni ai Bisericii sau ai statului, ci oameni simpli din popor, a căror soartă nefericită a trezit compasiunea oamenilor.