Dagobert al II-⁠lea

Sfântul Dagobert al II-⁠lea a fost rege merovingian al francilor în Austrasia, între 675 sau 676 și 679. A crescut în exil și a fost ucis la sfârșitul domniei, în urma unei uneltiri. Este cinstit ca mucenic și ca sfânt al Bisericii nedespărțite, mai ales în ținutul Stenay, în nordul Franței. Pomenirea lui este la 23 decembrie.

Copilăria și exilul

A fost fiul regelui Sigebert al III-⁠lea al Austrasiei. Mama lui nu se cunoaște cu siguranță, iar regina Chimnechild probabil nu a fost mama sa. După moartea lui Sigebert, în jurul anului 656, majordomul Grimoald a pus să fie tuns, ceea ce îl făcea nepotrivit pentru tron, căci regii merovingieni purtau părul lung. Băiatul a fost încredințat episcopului Dido al Poitiers-⁠ului, care l-⁠a trimis în Irlanda. Grimoald și-⁠a așezat fiul pe tron, dar a fost curând prins și ucis.

Niciun izvor din vremea aceea nu spune cum a trăit Dagobert în Irlanda. O tradiție locală, consemnată abia în secolul al XVIII-⁠lea, îl leagă de mănăstirea din Slane.

Întoarcerea și domnia

După uciderea regelui Childeric al II-⁠lea, în 675, a izbucnit un război civil, iar Dagobert a fost chemat din exil. Prietenii și rudele lui i-⁠au cerut episcopului Wilfrid din York să-⁠l ducă în Anglia și de acolo să-⁠l trimită în Austrasia, după cum arată Viața lui Wilfrid. În iulie 676 era deja rege.

Domnia lui este puțin cunoscută. A purtat război cu Neustria și cu regele Theuderic al III-⁠lea, a încheiat o pace cu longobarzii și a reînnoit bătăile de monede de aur. Singura sa carte de danie păstrată întărește stăpânirile mănăstirii Stavelot-⁠Malmedy. Viața lui Wilfrid îl înfățișează ca pe un rege aspru, care a împovărat poporul cu dări și s-⁠a certat cu episcopii. În 679, Wilfrid a poposit la curtea lui, în drum spre Roma, și Dagobert i-⁠a oferit episcopia Strasbourgului, pe care acesta a refuzat-⁠o.

Moartea și cinstirea

La sfârșitul anului 679, Dagobert a fost ucis într-⁠o uneltire a unor mari seniori. După o tradiție târzie, a fost ucis la vânătoare, în Woëvre, de însuși fiul său de botez, Ioan. Ziua de 23 decembrie vine din izvoare târzii, dar este larg primită.

Izvoarele nu se potrivesc asupra locului mormântului: Viața lui Audoin spune că a fost îngropat la Rouen, iar Viața lui Dagobert, scrisă prin anii 890, la Stenay. În 872, regele Carol cel Pleșuv a mutat moaștele într-⁠o bazilică nouă la Stenay. Cinstirea lui ca mucenic era răspândită în Ardeni înainte de sfârșitul secolului al IX-⁠lea, dar nu a ieșit mult din ținutul Stenay. Moaștele de acolo s-⁠au risipit după jefuirea de către protestanți din 1591.