Teoctist al Novgorodului

Sfântul Ierarh Teoctist (mort la 23 decembrie 1310) a fost arhiepiscop al Novgorodului și al Pskovului. A fost canonizat în rândul ierarhilor în 1664 și se pomenește la 23 decembrie, la 23 ianuarie și în a treia duminică după Rusalii, în Soborul sfinților din Novgorod (izvorul sârb dă 23 decembrie pe stilul vechi, 5 ianuarie pe cel nou).

Viața

Timpul și locul nașterii lui nu se știu. Se poate să fi fost cleric al catedralei Sfânta Sofia din Novgorod. A primit tunderea monahală la mănăstirea Buna Vestire de lângă Novgorod. Prin nevoințe monahale și fapte bune a câștigat respectul și dragostea frăției, care l-⁠a ales egumenul ei. Alegerea în scaun a urmat după înmormântarea arhiepiscopului Climent, mort la 22 mai 1299 (izvorul sârb spune 1300), și, după cronică, a fost însoțită de lungi dispute și șovăieli, înainte ca toți novgorodenii să se oprească cu deplină unanimitate la Teoctist, „bărbat însemnat de Dumnezeu, smerit și bun”. Nu se știe când a fost adunat veceul de la Sofia; ales a fost așezat cu solemnitate pe curtea arhiepiscopală și a început să cârmuiască eparhia, în așteptarea hirotoniei, pentru care trebuia găsit mitropolitul Maxim, plecat atunci din Kiev ca să întemeieze scaunul într-⁠un alt loc. Din ședere lui pe curtea arhiepiscopală până la hirotonie a rămas o singură urmă, într-⁠o însemnare contemporană din manuscrisul „culegere din vieți ale sfinților și învățături”: „aceste cărți s-⁠au scris din îndemnul stăpânului Teoctist, numit arhiepiscop al Novgorodului, pentru mănăstirea noastră”.

În 1300 a sosit la Novgorod mitropolitul Maxim, cu episcopii Simeon al Rostovului și Andrei al Tverului (Gherdenev), și la 28 iunie Teoctist a fost „însemnat” în biserica Boris și Gleb, iar a doua zi hirotonit în catedrala Sfânta Sofia; „și a fost, spune cronica novgorodeană, bucurie în Novgorod pentru stăpânul lor și au făcut sărbătoare luminoasă”. Sărbătoarea a fost cu adevărat neobișnuită pentru Novgorod: pentru prima dată stăpânul Novgorodului era sfințit în biserica Sfânta Sofia din Novgorod.

Arhiepiscopul Teoctist s-⁠a îngrijit mult de construirea și repararea bisericilor și mănăstirilor. În 1301, cu binecuvântarea lui, a fost pusă temelia bisericii de piatră a Sfântului Arhanghel Mihail, sfințită după doi ani. Alte două biserici sfințite de el, în Novgorod, sunt monumente ale râvnei lui arhierești: una cu hramul sfinților mucenici cneji binecredincioși Boris și Gleb și alta cu hramul sfinților părinți de la Sinodul I Ecumenic, pe curtea cnezului. Sub sfântul Teoctist a fost orânduită mănăstirea de pe insula Valaam, iar izvorul sârb arată că în vremea lui s-⁠a întemeiat obștea monahală din arhipelagul Valaam. În 1305 fericitul arhipăstor a luat parte la tratatele Novgorodului cu marele cneaz Mihail al Tverului pentru păstrarea bunelor raporturi. În 1307 cronica îi pomenește numele în legătură cu un „nepace” cu pskovenii, prin care se înțelege cel mai probabil niște dispute în privința plăților ce urmau de la Pskov în folosul scaunului novgorodean (taxe de vizită, de judecată etc.), care s-⁠au ivit adesea sub urmașii lui. Sfântul a trăit cu durere toate certurile dintre cneji.

După cronica novgorodeană, în iarna lui 1308 sfântul Teoctist a părăsit curtea arhiepiscopală din pricina sănătății. Binecuvântându-⁠l în locul său pe David, duhovnicul său, s-⁠a întors la mănăstirea Buna Vestire, unde s-⁠a nevoit în liniște. După doi ani de lucrare neîncetată de rugăciune, dobândind de la Domnul multe daruri duhovnicești și descoperiri, la 23 decembrie 1310 sfântul Teoctist a trecut în veșnicie. A fost îngropat în biserica Maicii Domnului.

Cinstirea și canonizarea

În 1653 a avut loc cea dintâi minune cunoscută de la moaștele lui. Vindecările minunate de la mormântul sfântului Teoctist au fost temeiul trecerii lui între sfinți în 1664. În 1668 deasupra locului îngropării lui s-⁠a pus un baldachin și sub el o raclă. În 1682 s-⁠a refăcut biserica în care odihneau moaștele. În 1702 s-⁠a făcut pentru rac un acoperământ cu chipul sfântului. La 23 ianuarie 1786 moaștele sfântului Teoctist au fost mutate la mănăstirea Iurievski de lângă Novgorod și puse în catedrala cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință, la zidul de nord, lângă altar. În prima jumătate a secolului al XIX-⁠lea, prin osteneala egumenului mănăstirii Iuriev, arhimandritul Fotie, și prin binefacerile fiicei lui duhovnicești, contesa Anna Orlova-⁠Cesmenskaia, mănăstirea a ajuns în înflorire; arhimandritul Fotie a făcut un paraclis cu hramul sfântului Teoctist, iar în 1847, lângă mormântul lui, într-⁠o arcadă a zidului, a fost pusă o raclă de argint. Raca de argint care însemna locul îngropării a fost luată de puterea sovietică. În 2015, în timpul lucrărilor arheologice din catedrala Sfântul Gheorghe, mormântul a fost deschis: s-⁠a văzut că cel îngropat era acoperit cu un acoperământ de brocart, scheletul zăcea pe o pânză de mătase cu o cruce brodată cu fir de aur, țesături unice din secolul al XVIII-⁠lea, care au fost păstrate. După cercetare, rămășițele au fost mutate spre închinare și sărutare în catedrala Mântuitorului a mănăstirii.