Nifon al Ciprului

Sfântul Nifon, episcop al Constanției (Salaminei) din Cipru, a fost un ierarh din secolul al IV-⁠lea, cinstit în Biserica Ortodoxă la 23 decembrie. Izvoarele noastre spun că vremea lui nu este sigură: după unele texte a trăit în secolul al IV-⁠lea, după altele în secolul al XI-⁠lea, și se poate chiar ca numele Nifon să fie născocit, deși din secolul al XI-⁠lea a ajuns aproape obișnuit. După viața lui, a murit la 23 decembrie 328.

Copilăria și rătăcirea

S-⁠a născut în Almiropolis, un oraș din Grecia mijlocie, în familia lui Agapit, un slujbaș local. Tatăl său socotea că la fața locului nu poate să-⁠i dea fiului o învățătură bună și s-⁠a sfătuit cu Savatie, un înalt dregător, cu care se împrietenise după ce acesta venise la Almiropolis din voia împăratului Constantin cel Mare. Atunci băiatul avea opt ani. Savatie l-⁠a trimis la Constantinopol, în grija soției sale. Pe drum, Nifon a suferit de rău de mare, iar la sosire dorul de părinți.

La început a învățat cu sârguință, arătând înzestrări neobișnuite, străduință și purtare pilduitoare. Dar nu a durat mult: pe măsură ce a intrat în tinerețe, a învățat tot mai rău, iar purtarea lui a devenit tot mai vrednică de mustrare, în pofida pedepselor trupești din partea mamei lui adoptive. Fără pricină văzută, a început să fie obraznic, să înjure urât, să mănânce și să bea fără măsură, apoi, în cercul tinerilor care îl strică, s-⁠a legat de plăceri ieftine și în cele din urmă s-⁠a dat desfrânării, zicând: „Sunt pierdut și nu mă mai pot întoarce la pocăință, așa că măcar să mă desfăt aici cu dulcețile pământești”.

Lupta și întoarcerea

Nu s-⁠a cufundat însă fără întoarcere în nerânduială: de la un timp a făcut de multe ori încercări, până la a se biciui cu asprime, să se întoarcă la o viață rânduită și chiar cucernică, primind uneori „semne dumnezeiești ale alegerii lui”. După aproape cincisprezece ani a izbutit să biruiască ispitele, dar curând a trecut printr-⁠o alta: cel rău a început să-⁠l facă să se îndoiască de însăși existența lui Dumnezeu și l-⁠a chinuit așa patru ani. Ajuns la deznădejde, a primit sprijin de la Iisus Hristos, Care i s-⁠a adresat printr-⁠o icoană. Cu ajutorul Celui Preaînalt a respins pretențiile diavolești și a ajuns râvnitor statornic al credinței și înțelept luminat.

Viața lui s-⁠a petrecut în biserici, pe străzile și în piețele Constantinopolului, unde osândea petrecerile și puținătatea credinței, dar fără să judece oamenii, căci, odată ce a judecat în gând un om, a primit un semn printr-⁠o icoană a Maicii Domnului că nu e bine. De mai multe ori demonii s-⁠au apropiat de el fără izbândă. Stea călăuzitoare i-⁠a fost chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, dintr-⁠o biserică, prin care ea îi dădea semne de luare-⁠aminte, de încuviințare sau de mustrare. Nifon nu era nici preot, nici monah (deși în unele vieți slave se numește „mnih”, adică monah), iar cercul lui de oameni erau meșteșugarii.

Episcopia și sfârșitul

Spre sfârșitul vieții pământești, Nifon a mers la Alexandria și, deși s-⁠a împotrivit, arhiepiscopul Alexandru l-⁠a hirotonit episcop al orașului Constanția. În Viața dintâi, acesta era unul din orașele Ciprului, fostul Salamina. A fost episcop trei ani și a murit la 23 decembrie 328. La plecarea lui din această viață a fost de față Sfântul Atanasie al Alexandriei, care a vestit că Nifon este sfânt. A fost îngropat în biserica Sfinților Apostoli, despre care nu se mai știe nimic.

Cinstirea

Pomenirea luptătorului neînduplecat și de lungă vreme împotriva demonilor s-⁠a păstrat în texte de viață, în imnografie, în iconografie și în publicații de azi. În cărțile de slujbă tipărite de azi, în rusă și greacă, nu există slujbă pentru Sfântul Nifon al Ciprului, dar în vechile Minee manuscrise se află cântări închinate lui la 23 decembrie: un condac de glasul întâi cu icos, un canon anonim fără acrostih de glasul al patrulea plagal, și un canon al imnografului Daniil, cu acrostih, de glasul al doilea plagal.