Nifon I al Constantinopolului

Nifon I a fost patriarh ecumenic al Constantinopolului între 1310 și 1314. Originar din Veria, fost egumen al Marii Lavre de pe Athos și mitropolit al Chizicului, a rămas în istorie mai ales pentru că sub el s-⁠a încheiat, în 1310, schisma arseniților, care dezbinase Biserica Bizanțului timp de aproape cincizeci de ani. Este trecut în unele liste între sfinți, iar pomenirea lui se dă la 23 decembrie (sursa sârbă o dă la 11 august). Izvoarele despre el sunt scurte și își dau cu părerea în chip felurit, așa că povestea de mai jos spune doar ce se poate sprijini pe ele.

Origine și viața pe Athos

S-⁠a născut la Veria, în Macedonia. Sursa sârbă spune că la naștere a primit numele Nicolae și că a fost ucenic al patriarhului Atanasie I, pe care l-⁠a urmat în scaun. Nu se știu data nașterii, numele lui din lume și familia, iar izvoarele grecești spun că a avut o școală mijlocie. Poate a trăit o vreme la Tesalonic. A intrat în monahism și s-⁠a așezat pe Sfântul Munte, unde, într-⁠un act din 1294 al protosului Ioanichie, apare ca egumen al Marii Lavre.

Mitropolit al Chizicului

A fost ales arhiepiscop al Proconesului și, spre sfârșitul patriarhiei lui Ioan al XII-⁠lea, a ajuns mitropolit al Chizicului, oraș de pe coasta de sud a Mării Marmara. În 1303 Chizicul era amenințat de turci și, după izvoare, Nifon a condus el însuși apărarea cetății în timpul asediului. S-⁠a îngrijit în mod deosebit de refugiații din interiorul Asiei Mici care se adăposteau la Chizic. Pentru că a vândut vase bisericești ca să plătească îngrijirea refugiaților, în jurul lui 1309 a fost acuzat de sacrilegiu și de simonie. El a respins învinuirile și a explicat că vânzarea unei părți din averea bisericii era nevoită de ajutorarea celor ce fugeau din fața turcilor. Patriarhul Atanasie a cerut împăratului Andronic al II-⁠lea să cerceteze cazul, dar acesta a tras de timp, poate fiindcă voia să-⁠l vadă pe Nifon patriarh, iar Atanasie, pe de altă parte, stăruia pentru cercetare de teamă să nu fie învinuit de arseniți că acoperă lucrurile.

Patriarh al Constantinopolului

În septembrie 1309 Atanasie a lăsat din nou scaunul, iar la 9 mai 1310, după o vreme de nehotărâre, Nifon a fost ales patriarh, ca alegere personală a împăratului. Era potrivit pentru împărat nu numai prin experiența administrativă, ci și pentru că avea o atitudine mai împăciuitoare față de partizanii patriarhului Arsenie Autorian.

Cel mai important lucru al patriarhiei lui a fost încheierea oficială a schismei arseniților. Aceasta începuse în 1261, când împăratul Mihail al VIII-⁠lea a poruncit să fie orbit micul coîmpărat Ioan al IV-⁠lea Lascaris. Patriarhul Arsenie l-⁠a afurisit pe Mihail, iar în 1265 a fost scos din scaun. O parte a clerului și a credincioșilor n-⁠a recunoscut înlăturarea și noua ierarhie, iar urmașii lui s-⁠au numit arseniți. Dezbinarea a dăinuit mai multe decenii. Predecesorul lui, Atanasie, cerea ca întoarcerea arseniților la comuniune să fie însoțită de pocăință sinceră și de renunțarea la pretențiile de grup. Nifon s-⁠a arătat mai gata de compromis. Arseniții au renunțat la o parte din cererile lor, între care aceea de a-⁠și pune propriul patriarh, iar împăratul Andronic al II-⁠lea voia împăcarea, pentru că un conflict atât de lung slăbea unitatea Bisericii și stabilitatea statului.

La 14 septembrie 1310, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în catedrala Sfânta Sofia s-⁠a făcut solemn restabilirea comuniunii. La slujbă au fost aduse osemintele lui Arsenie, îmbrăcate în veșminte patriarhale, iar, după descrierea istoricei Joan Hussey, Nifon a primit simbolic din mâna predecesorului mort un act de dezlegare a afurisaniilor date de el. Împăratul a vestit condițiile împăcării într-⁠un act de unire, după care reprezentanții celor două părți au slujit împreună. Această formă de împăcare le dădea foștilor arseniți putința de a recunoaște ierarhia de atunci fără să lepede amintirea lui Arsenie. Slujba nu a șters însă toate dezacordurile: unii arhierei s-⁠au împotrivit condițiilor, între ei mitropolitul Teolipt de Filadelfia, o mare autoritate duhovnicească și îndrumătorul viitorului teolog Grigorie Palama. De aceea anul 1310 se socotește sfârșitul instituțional al schismei, nu dispariția ei într-⁠o clipă.

Izvoarele mai spun că Nifon a trimis în 1310 o scrisoare cneazului Mihail Iaroslavici al Tverului, prin care osândea gesturile posibile ale mitropolitului Petru, în răspuns la plângerile episcopului Andrei de Tver, trimise prin monahul Acindin. Un izvor bulgar adaugă că, pentru că pe Creta nu erau decât episcopi catolici, Nifon a dat episcopului de Kithira dreptul să hirotonească preoți în insulă, drept păstrat până în 1590.

Judecata asupra lui și retragerea

Izvoarele grecești îl arată ca om lumesc și foarte priceput, cunoscut ca administrator bun și chibzuit, ceea ce a dovedit când s-⁠a împăcat aproape îndată cu arseniții. Aceleași izvoare spun însă că viața lui de lux, iubirea de bani, de cai, de haine scumpe și de mâncare bună, ca și folosirea banilor mănăstirilor de maici la ridicarea de clădiri, au scandalizat. Cărturarul Nichifor Grigoras l-⁠a socotit neînvățat, plin de pizmă, de mândrie lumească și de lăcomie, dar istoricii observă că judecata aceasta nu e pe deplin de crezut, căci Nifon a avut corespondență cu Nichifor Humnos, cu episcopul Gheorghe Hioniade al Tavrizului și, probabil, cu Constantin Acropolitul. Mandatul patriarhal s-⁠a încheiat la 11 aprilie 1314, cu învinuirea de simonie (sursele bulgară și sârbă spun că a fost clevetit de dușmani). S-⁠a retras la mănăstirea Peribleptos din Constantinopol, unde a trăit.

A ridicat biserica Sfinții Apostoli din Tesalonic, unde se păstrează portretul lui de ctitor, și a ctitorit și mica mănăstire Peribleptos. Moartea lui este datată în unele surse la 3 septembrie 1328, dar mai degrabă data rămâne necunoscută, iar după mărturia lui Sanudo era încă în viață în 1333.